Autor, Vasile Fetescu
Ploaie
Plouă mărunt plouă hârşit plouă cu boabe de infinit. Nori cenuşii vânturaţi de vânt sunt gata să cadă pe umed pământ Ape învolburate se scurg pe costişe adunându-se harnic în albii abise.
Viaţa
Drumul până la amiaza vieţii reprezintă ascensiunea, urcuşul după care începe, fără ca omul să-şi dea seama, coborâşul. Între aceste două realităţi se petrece clipa noastră de viaţă, cu bunele şi relele Din Din geana nopţii îmi răsar visele poleite cu lumina întunericului Din nesomn şi palidă trezie se înfiripă realul imaginar Din vise frânturate se întemeiază şi se îmbină idealurile divine ale creaţiei poetice. Totul în fapt de noapte Albă Trăită incendiar Destăinuire Născute din har şi nesomn, Poemele sunt balsam pentru sufletu-mi bântuit de tristeţi şi nelinişti Le scriu cu peniţă de gând iscusit De vie fantezie-nsoţite Şi le aştern pe imaculată hârtie spre a dăinui în a liricii împărăţie Acolo În satul meu botoşănean unde am văzut lumina zilei unde amintirile-mi dorm adâncite-n uitare, unde am învăţat primele litere ale alfabetului vieţii şi buchiile mari ale ştiinţei de carte, unde am trăit primii fiori ai adolescentinei iubiri, Acolo merg mereu cu dorul, să mi se aline, şi tot acolo soarele răsare numai pentru mine. Apocalipsă Nouri negri se prăvălesc pe pământ Cortine de apă întunecă Zarea Şuvoaie învolburate năvălesc furibund Părăduind totul în a lor cale Şi dacă mai plouă mult, neîntrerupt De parcă baierile cerului s-au rupt se pare că va fi nevoie De biblica arcă a lui NoeDrept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania