Poeme pentru un certificat de „Doctor în Erotologie“
Autor, Ion Pachia-Tatomirescu

A paisprezecea carte semnată de Ionuţ Caragea, Poezii de dragoste (2010), este o antologie* de fermecătoare creaţii, aparţinând unui reprezentant de seamă al „generaţiei Google“, cu o generoasă prefaţă, Deosebirea dintre dragostea de literatură şi adevărata poezie de dragoste, de Corneliu Leu, suită de însemnări – după cum se prezizează în subtitlu – «pe marginea volumului selectiv din opera unui tânăr poet român rătăcit pe meridianele lumii, dar bine înrădăcinat în dragostea pentru poezia limbii lui» (p. 7). Meridianul frumoasei „rătăciri“ a lui Ionuţ Caragea este Montréal-Canada. Corneliu Leu – cu o „teamă maioresciană de diminutive“ – observă (în prefaţă) că se anunţă deja un anotimp în care „Ionuţ“ devine autenticul, maturul Ioan Caragea (de la arţarul Canadei, nu de la dantelăriile vreunui igrasios Fanar cu molii), certificând tânărului teritoriu poetic caragian coordonatele: 1) un lirism erotic de excepţională, teluric-stelară profunzime, antologia de faţă fiind «o demonstraţie bine pusă pe direcţie», «o demonstraţie promiţătoare, meritând a fi călduros primită, cu toate limitele sale; o demonstraţie care ne arată că, atunci când va reuşi să depăşească anumite poncife ale teribilismului de a spune oricum orice, teribilism care-i aplatizează pe mulţi congeneri ai săi, când va ajunge să simtă că albul vers (ca să nu spun că respinge, spun numai că:) admite şi mai greu vocabula de simplă comunicare, lipsită de profunzimi sau de originalitatea rezonanţei, că diminutivele zgârie urechea şi simţul poetic iar simplităţile exprimării trebuie să cuprindă mereu un antibanal feroce, când îşi va radicaliza poezia faţă de asemenea tare, constănţeanul din el va avea dreptul să se pretindă din stirpea tomitanului care s-a denumit tenerorum lusor amorum.» (p. 19 sq.); pe această coordonată se iveşte poemul În altă viaţă am fost un râu («în altă viaţă am fost un râu / iubita mea era o salcie / cu dragostea despletită / câteodată frunzele ei / îmi acopereau trupul / câteodată se închidea în sine şi plângea / adesea o mângâiam unduitor // într-o zi iubita mea a plecat / în căruţa unui lemnar / în locul ei / pe un ciot / se odihnea adesea / o codobatură // eram furios şi pentru o vreme / n-am mai privit malurile / până când o femeie necunoscută / privind prin mine pietrele / a vrut să afle rostul pământului / şi s-a lăsat să cadă / ca o pană de codobatură / ca o frunză de salcie / a plutit o vreme / cât m-au ţinut braţele / apoi am sărutat-o / şi a rămas în voia mării…» – p. 118 sq.); 2) nu dialogul-psalm ebraic-davidian, nici psalmul valahic-arghezian, ci dialogul „nou“, internetizat (e-mail-at), cu Dumnezeu, conversaţia cu Divinitatea ce «şi-a depăşit împreună cu autorul respectiv şi cu secolul în care trăieşte acesta, trăsăturile fundamentalist-paternaliste de „Tată a Toate“, făcându-ne conştienţi că, de fapt, e „Duhul din Toate“, adică prietenul, sfătuito-rul, inspiratorul şi animatorul gândurilor tale, al simţirilor cu care-I înţelegi Cuvântul; iar tu ai dreptul modern să nu-L înţelegi ca pe o poruncă, ci exact ca pe un duh care te animă…» (p. 19); în acest sens, Corneliu Leu citează un original poem-martor (din afara textelor an-tologate aici), Download: «Doamne / am primit mesaj de la tine / în timp ce mă spovedeam pe hârtie / s-a înfiripat un link între cer şi pământ / prin care mă hrăneam prin care te downloadam / poezie / am învăţat să iau totul de la început / […] / o iubire / care m-a făcut mai Om / decât sfânt / prefer să rămân toiagul tău Doamne / pe care să-ţi sprijini sufletul / şi să mă doară dragostea ta / decât să mă dărâme / cuvinte de dragul cuvintelor / pentru că-n lumea asta chioară / nu tot ce zboară se numeşte înger.» (p. 17 sq.).

În suita simfonic-erotologică din această antologie, în tânăr-nestăvilită desfăşurare telurică, până în vecinătatea spaţiului celest-nocturn guvernat de „binomul“ Luceafăr – Lună, eroul liric ionuţcaragean cocoloşeşte coala cu poem, „în cocoloş“ relevându-se iubita-i hamangian-gânditoare între „flori de mărgărint“, râde „cu zece rânduri de lacrimi“, dă pământul „înapoi cu un minut“, iubeşte „până prinde rădăcini“, pentru că iubita-i „apropie Luceafărul de Lună“, îşi lasă „toate porţile raiului deschise“ şi este „numai pop-corn de săruturi“; năstruşnicul erou îi închină atâtea poeme fiinţei iubite încât îi face – din ele – „cerdac la moara cu visuri“ chiar dacă abia i se mai ţin ochii „de întruchiparea unui copac în palmele căruia stă cuibărit“; chiar îi declară – în contextul atâtor copleşitoare dedicaţii curtenitoare –, descreţindu-şi „fruntea şi părul văruit“, cu „sufletul volbură“: «femeie, iubirea ce-ţi dedic este-un orgasm înrădăcinat / în pământul din care m-am înălţat / şi-n care mă întorc pigmeu / de coajă-aş vrea să te dezbrac şi-n miezul tău / să fiu insectă / cu seva ta să mă îmbăt şi să devin hoinar / în voia unui pădurar îndrăgostit de semne / şi ciotul tău va plânge chihlimbar / şi voi trăi o veşnicie anateme / înconjurat de oase printre lemne» (Dumnezeul păpuşar – p. 40).

Forţa, valoarea estetică a poemelor semnate de Ionuţ Caragea îşi află obârşiile, izvoarele, nu numai în droaia de cuvinte sărutate, fireşte, înainte de-a ajunge «până la glezna unei metafore» (p. 131), ci şi în capacitatea extraordinară a acestui poet de a palpa „epiderma“ cosmicităţii „cotidiene“ (în accepţiunea lui Benedetto-Croce din La Poesia…, 1935), de a ocoli black holes şi de a-şi projeta eroul liric tocmai la „ieşirea“ prin „cerul gurii“ unui labirint valahic-supergospodărit între Steaua Polară şi Lacteea Cale: «…iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint / urmărindu-ţi firul iubito paşii-mi se pierd / pe un cer plin de stele / te plimb în Carul Mare pe Calea Lactee / până la Steaua Polară / Luna mirată / îmbrăţişez coada cometei fugare / urmărindu-te prin găuri de vierme / […] / cu dor de supernovă / întind degetele boante zbori cu viteza luminii…» (Cer de nisip – p. 42 sq.). Evident, un „cuplu teluric-celest“ cu înfotonare benefică…

(* Ionuţ Caragea, Poezii de dragoste, antologie, Iaşi, Editura Fides, 2010).

Anuarul de martie nr. 5 din 2010, Timişoara