Un strop de iarnă

Acum când se întoarce primăvara, 
Şi-n streşini picură o amintire, 
Un strop de iarnă a rămas în noi, 
Cântat în si bemol pe vechi clavire. 

Se-ntorc lăstuni din ţări de jar,
În zboruri lungi, desprinse din poveşti;
La chipul tău mă-ntorc ca-ntr-un altar,
Şi la icoanele, în care nu mai eşti.

Vom fi parcurşi acum de-un ultim ger,
Când vom simţi cum chiciura ne-albeşte, 
Şi-atunci stingheră tu, şi eu stingher,
Vom îngheţa într-un regret ce ne  pândeşte.   

Se va întoarce un anotimp ce doare, 
Dansul prin zăpadă n-o să-l mai străbaţi, 
Fiorul meu se-ascunde-n resemnare,   
Şi-n pieptul meu atunci n-o să mai baţi.

Pulberea de ape

În sufletul nătâng, dorm secolii grămadă,
Când cerul lui e sterp şi-nchis în acoladă.
Şuieră potop de pulbere de apă,
Văgăuna vremii pe frunte-ngustă sapă.

Şi-au strecurat făptura prin anii lor nomazi,
Şi-n adânc de peşteri cu firea lor docilă,
Cioplitori de bâte folclorice, şi azi,
Au inventat păşunea şi viaţa lor umilă.

Trec vitele pe uliţi cu burţile crăpate,
Le strigă peste ape stăpâni căzuţi pe brânci,
Pe copii şi mame o groază îi strabate,
Aşteptând o umbră ca-n cântecele adânci.

Tinereţi pierdute, bătrâni şi rugăciuni,
Apa despletită şi mucedă îi deshamă
Paşii sfîrtecaţi de iluzii şi minciuni,
În cimitir de ape acuma se destramă.

Seara lacrimează într-un copac bătrân,
O pasare şi-azvârle destinu-n zborul greu…
Pluteşte-ntr-un lighean mândria de român
Şi ne zâmbeşte iarăşi acelaşi Dumnezeu.