Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poeții generației războiului. Geo Dumitrescu

Primit pentru publicare: 03 Mart. 2021
Autor: Olivian IVANICIUC, redactor – Revista Luceafărul    
Publicat: 04 Mart. 2021
© Olivian Ivanciuc, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Geo DUMITRESCU

Opera:

• Aventuri lirice (1963)
• Nevoia de cercuri (1966)
• Jurnal de campanie (1974)
• Africa de sub frunte (1978)
• Versuri (1981)
• Aș putea să arăt cum crește iarba (1989)
• Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri (1994)
• Câinele de lângă pod (1997)
• Poezii, ediție completă și definitivă (2000)
• Biliard = Billard, ediție revăzută (2001)

A fost:
Membru al Societății Scriitorilor din România;
Membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România;
Membru corespondent al Academiei Române din anul 1993.

Ca exponent al generaţiei războiului, fiind cotat de critici ca şef al generaţiei, Geo Dumitrescu o reprezintă cu fidelitate. A fost de la început un copil teribil care a inventat ironia, persiflarea în poezie, ignorând poetica tradiţională, convertită la clişeu. Câteva din temele originale ale poeziei sale au fost: protestul la adresa facilitaţii în artă, demitizarea unor mari taine compromise, ca de exemplu iubirea, afirmarea cu detaşare a unor adevăruri sanctificate prin retorici tocite, poezie care i-a asigurat o singularitate evidentă. Ca prim exponent al generaţiei sale, el cultiva un teribilism de bună ţinută prin care-şi traducea anticonformismul.^[1] Generaţia din care făcea parte, aşa cum chiar el afirma într-un interviu, nu avea dascăli sau părinţi spirituali. Îi caracteriza revolta, ura împotriva formelor, negativismul. Geo Dumitrescu a contribuit la degradarea programată a imaginii poetice prin supra prozaismul liricei sale, lucru pe care îl face de altfel întreaga generaţie: Ion Caraion prin elegiile sale grave, de răscolire a unei existenţe, Dimitrie Stelaru prin cultivarea unei boeme naive, Constant Tonegararu prin evaziunea ironică. În toate cazurile avem de-a face cu acte de nonconformism.

Între 10 martie şi 11 iunie 1941 scoate revista Albatros, în total 7 numere. La primul număr lista grupării cuprinde pe Geo Dumitrescu, Elena Diaconu, Florin Lucescu, Dinu Pillat, Al. Cerna-Rădulescu, Ovidiu Rîureanu, etc. De la număr la număr, grupul îşi adaugă alţi membri, iar Geo Dumitrescu e trecut în casetă Felix Anadam, pseudonim sub care şi-a tipărit şi primul volum „Aritmetică”. Articolele lui Geo Dumitrescu stimulează o literatură de rezistenţă, atacând poezia momentului, creaţie a unor spirite oţioase şi superficiale. Numărul 7 al Albatrosului a apărut în 15 iunie 1941. O săptămână mai târziu România avea să intre în război. După interzicerea revistei, grupul Albatros încearcă o formulă inedită de apariţie şi deci de luptă politică prin intermediul literaturii, întocmind un caiet de poezie intitulata Sârmă ghimpată, cuprinzând versuri de Felix Anadam, Sergiu Filerot, Marin Preda, etc. Manuscrisul a fost restituit cu ştampila „cenzurat, nu se poate imprima„.

Semnând direct Geo Dumitrescu, îi întâlnim colaborarea la revista Prepoem (1939-1941), unde este şi premiat la un concurs de catrene:

„În ora care moare pe cadran
Când sufletul e negru ca un nor
Tăcerea e un groaznic paravan
Care-mi doboară visele din zbor”. (Depresiune)
____
Note:
^[1]MANU, Emil. (1978). Eseu despre generația războiului, București: Ed. Cartea românească