Prefață
la cartea de poezii ,,15 Rânduri înfiate”, Botoșani : Agata, 2023

Cu Romulus Ungureanu se întâmplă ceva! Vorba lui Marin Sorescu: „Cu mine se petrece ceva. O viață de om!”.
Romulus Ungureanu, ca poet botoșănean, nu se oprește, nu poate sta locului. O mărturisește și Domnia sa: ,,Să mai deschid gura ori să mai pun mâna pe un stilou… ce să fac?… nu mă pot opri !”.  Și atunci, ,,Pe urme de condei pășesc/ Spre văi din albe foi/ Stau rimele să le iubesc/ Ș-apoi să fugă către voi/ Din stele încă împletesc/ Cărări ce duc în mare/ Cern nopțile să le unesc/ (…)/”, deși ,,(…)/ Bărbi albe ce mă iscodesc/ (…)/ Dojenitor mă urmăresc/ C-am scris cu suspinare/ (…)/” (Gând). Sigur, nu ai  cum a te liniști când poți și vrei să transmiți semenilor tăi ceea ce te frământă, întrebări cu sau fără răspuns din meditația despre viață, destin, moarte, natură, istorie și societate. În aceste registre se regăsesc creațiile sale, o muncă de zi cu zi, ceea ce atrag aprecieri din partea unor critici literari. Dar, sporadic, se mai găsesc și cititori care sunt de părere că cele 15 cărți, pe care și-a pus semnătura, ar fi lipsite de originalitate și profunzime. E tocmai ceea ce are Romulus Ungureanu ! E  caracteristica principală a unui om cu talent, când  modestia nu-i permite să se fălească sau să se gudure pentru a primi titluri. Cine îl citește și își apleacă puțin logica spre fond, în principal,   ca o cerință firească, și să lase forma în planul următor, nu poate decât să constate că poetul este original și mesajele versurilor sale sunt clare și au profunzimi neașteptate.

Volumul de față, prin care Romulus Ungureanu își probează alt nivel al maturității poetice, vine să-l așeze mai sus pe scara judecăților de valoare.  Folosind rima împerecheată și un limbaj pe înțelesul tuturor, versurile Domniei sale sunt interesante și expresive, cu o repetitivitate care, uneori, pune cititorul într-o falsă imprevizibilitate. Și nu o imprevizibilitate criptată, ci un quid sciatur ante[1]. Acest fapt aparține iscusinței creatorului de a provoca dezbateri sufletești pe teme majore într-o creație cu un fond care nu ține de frivolități dacă forma e pe înțelesul tuturor. Una dintre temele tuturor cărților pe care le-a publicat este imaginea romantică și atrăgătoare a naturii și a rolului poetului în lume. Această tendință o regăsim, și în cartea de față, cu o îndrăzneață repunere, în poezia A înflorit floarea din tei: ,,A înflorit floarea din tei/ Toți îngerii se-mbracă/ Și se împrăștie cu ei/ Pământul (…)/ Vor și Luceafărul cu ei/ Ce-i dus încă departe/ (…)/ O soartă mult aparte// Albi nuferi înfloresc/Pe lacul scurs din rai/ Pădurea, înger pitoresc/ Ascultă un dulce grai/ Natura iar te cheamă/ Prin ea tu ești mereu/ A lumii noastre stemă/A cărții noastre zeu./”.  Cu  aceeași frecvență regăsim o altă temă,  cea a identității personale, a comunității în care trăim și, de aici, despre identitatea națională care, din ce în ce mai mult,  e în afectație: ,,Nu mai miroase a eroi…/ A iubitori de glie/ Nu mai miroase nici a noi/ S-o fi uscat pământu-n vie./Nici doinele nu s-aud/ Tăcerea-i multă, mută gălăgie/ Rămânem toți parcă un nud/ (…)/ Bunicii nu mai au nepoți/ Port câini și-s triști în bucurie/ (…) / Nu mai miroase a cerneală/ Nici a talent, nici a Bădiță/ (…)/Nu mai miroase nici cositul/ Nici umbra deasă de stejar/ Nu mai miroase nici urditul/ Nici vinul roșu din pahar./ Nu mai miroase a Românie/ Nici a român, țăran agrar/ Nu mai miroase a domnie/ De Dumnezeu n-având habar./”(Miros pierdut).  Prin aceasta, autorul ne atenționează că e nevoie să nu ne uităm prea mult în sus, la fălnicia copacului, pentru a nu ne uita rădăcinile. Dinspre rădăcini ne vin informațiile cu răspuns la toate. Atunci vom fi stăpânii noștri și așa vom putea să fim liberi și să supraviețuim ca nație.

În general, scrisul poetului Romulus Ungureanu e un demers artistic pentru un îndemn de a ne cunoaște istoria și valorile tradiționale, a le proteja și promova. E un demers izvorât din conștiință românească, pentru că orice creație artistică transpusă într-un act cultural trebuie să fie eficientă în cee ce priveşte contribuția la formarea și cizelarea omului. E o necesitate de a trezi acțiuni și atitudini omenești ! Impactul actului cultural artistic, rezultatul lui privind sensibilizarea cu un parametru vizibil, este mai pregnant și mai digerat când exprimarea, transpunerea în scena vieții, este făcută prin limbaj mai simplu pentru a fi înțeles cum trebuie. Stomacul digeră alimentele cu ajutorul sucului gastric, conștiința asimilează mesajele cu ajutorul cuvintelor, cu atât mai mult și mai efficient cu cât acestea sunt mai lipsite de prefaceri și sunt accesibile oricui. Cu toate acestea, trebuie să fim mai atenți la faptul că nu toate pot fi reduse la cuvinte simple și că uneori este necesar să folosim termeni mai complecși pentru a transmite un altfel de mesaj poetic. Și, nu neapărat criptat, să fie purtător de profunde încărcături emoționale!

,,De ieri, numai am dimineți,/ dimineața nu se mai trezește./ De azi, nu mai am punct,/ speranța moare-n arsură./ Și din întuneric colorez/ perna cu suflete virgine.”[2]

Botoșani,                                       Ion Istrate
17 oct. 2023
Note:
[1] quid sciatur ante (lat.), ce ar trebui să se știe înainte
[2] Ungureanu, Romulus. Pastelul durerii; www.luceafarul.net