MIROS PIERDUT

Nu mai miroase a eroi…
A iubitori de glie
Nu mai miroase nici a noi
S-o fi uscat pământu-n vie.

Nici doinele nu s-aud
Tăcerea-i multă, mută gălăgie
Rămânem toți parcă un nud
Un nud golit cu pălărie.

Bunicii nu mai au nepoți
Port câini și-s triști în bucurie
Se uită între ei ca hoți
Ca hoți de-a lor vecie.

Nu mai miroase a cerneală
Nici a talent, nici a Bădiță
Nu miroase, nici culoarea-n coală
Nici a coloană, infinitul i-o șuviță.

Nu mai miroase nici cositul
Nici umbra deasă de stejar
Nu mai miroase nici urditul
Nici vinul roșu din pahar.

Nu mai miroase a Românie
Nici a român, țăran agrar
Nu mai miroase a domnie
De Dumnezeu n-având habar.