Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

POETUL CREȘTIN TRAIAN DORZ ÎN VIZIUNEA LUI AL. FLORIN ȚENE

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

POETUL CREȘTIN TRAIAN DORZ ÎN VIZIUNEA LUI AL.FLORIN ȚENE

Primit pentru publicare: 23 Ian. 2021
Autor: Prof. Univ. Dr. Anton ILICA
Publicat: 24 Ian. 2021
© Anton Ilica, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


POETUL CREȘTIN TRAIAN DORZ ÎN VIZIUNEA LUI AL.FLORIN ȚENE

,,Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire”

 

Când mi-a solicitat Al. Florin ȚENE să-i elaborez un text despre noua sa carte dedicată lui Traian DORZ, cu titlul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA, am rămas descumpănit, întrucât nu auzisem despre cel care i-a inspirat subiectul. Aveam însă certitudinea merituozității, întrucât scriitorul Al. Florin Țene avea deja expertiza așezării vieții și activității lui Radu Gyr, Ion Minulescu, Al.Macedonski, Gib Mihăescu ”între realitate și ficțiune”, așa că interesul pentru actualizarea operei unui poet, damnat pentru credință, avea garanții calitative. Crescut și eu în apropierea spațiului nașterii lui Traian Dorz, personajul romanului ”Ce greu a fost în noaptea asta”, cunosc că prin pădurile Beiușului umblau haiduci și se refugiau dezertori sau vagabonzi care fugeau de pedepse. Ca toți pădurenii de la poalele Padișului, Traian Dorz și-a găsit neastâmpărul și dorul de ducă într-o pasiune specifică fiului risipitor, bătând atâtea drumuri cu voie sau fără, pentru a-și potoli țâfna de a evada din familia dominată de un tată agresiv și total neglijent/ dezinteresat cu educația copilului. Nici căsătoria prea devreme, nici liniștea familiei, nici ”gura târgului” nu i-au stins pofta de a fi altfel decât ceilalți, nu l-au însănătoșit de boala neastâmpărului. Oprit de la vreo școală mai înaltă, aleargă după o aventură cu aromă de spectaculozitate, întâlnind un brigand ca și el, în sibianul Iosif Trifa, întemeietorul singurei secte religioase ortodoxe, purtând numele ”Oastea Domnului”. Iar omul de munte, hotărât și cu cinstea purtată în suflet la fel ca briceagul în buzunar, Traian și-a amanetat liniștea, crezând pătimaș într-o idee menită să evite decăderea sufletească a omului, supus vremurilor tulburătoare.

Cine este Traian Dorz ? Țăran, înzestrat cu harul versificării de prin părțile Beiușului, bihorean încăpățânat și lustruit de credință, Traian Dorz s-a născut în ziua Crăciunului în 1914, fiind menit, după modelul celorlalți pădureni, să lucreze pământul, să-și întemeieze o familie cu ogradă, să se bucure de sărbători și să spună nepoților povești cu lotri din jurul munților Biharia ori ai Platoului Padiș. Copil inteligent, dar neînțeles și  lipsit de afectivitatea părintească, ajuns la oraș se lasă ademenit de mișcarea religioasă ”Oastea Domnului”, de unde i se trag aproape 20 de ani de condamnări politice, cu toate consecințele privațiunii de libertate și a pierderii sănătății fizice și psihice. Avea puțină învățătură adunată din școli, dar viața i-a oferit experiențe autodidacte de înțelepciune, scriind poezii, spre a fi cântate clandestin, predici de preaslăvire în cadrul acestei ”mișcări de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune”. A făcut jurnalism pe lângă publicații creștine, a scis vreo zece volume de poezii religioase și misionarism pentru ”Oastea Domnului”. Întreaga sa viață a fost asemenea unui martiraj, transferând suferința familiei, murind în satul în care s-a născut (Livada Beiușului), în 1989, după o viața chinuită timp de 75 de ani. A scris peste o mie de poezii, iar psalmii săi au devenit cântece religioase pentru spectacolul diferitelor secte neoprotestante.

De ce Al. Florin Țene s-a oprit la romanțarea vieții și activității unui țăran poet religios? Ar trebui ca întrebarea să i-o adresăm lui, nouă rămânându-ne să speculăm niște opțiuni. Există în viața lui Traian Dorz o nebănuită rezervă de absurd, întreținut de o pasiune amplificată pe marginea unei patimi ideatice. Citind despre viața familiei Dorz, mi-am pierdut entuziasmul că omul se naște spre a fi fericit și că sursa suferinței se regăsește într-un comportament de neadaptare la o realitate, care năvălește agresiv dezechilibrând relațiile și oportunitățile. Chiar Al. Florin Țene pune în ecuația literară o viață, scriind sub temperatura și tensiunea impresiei, mirat el însuși că limbajul nu se revoltă descriind atâta suferință.

Cum rezolvă Al. Florin Țene transferul unei persoane într-un personaj? Biografia lui Traian Dorz devine romanul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA! Ce mijloace literare utilizează pentru ca să dea cuvintelor suficientă încărcătură emoțională spre a fi credibile ? Scriitorul Țene are instrumentarul stilistic spre a fi convingător, deși e convins că în cuvinte se ascunde aceeași candoare fictivă intrând în spațiul minciunii. După Jules Renard, ”a scrie înseamnă aproape întotdeauna a minți”, iar transferul vieții într-”o imaginație reală” înseamnă artă, ”o formă de minciună, spunea pictorul Picasso, prin care vezi realitatea”. Al. Florin Țene vrea ca textul său să fie roman, orchestrând mijloacele de expresivitate pe portativul activității unui poet ”între realitate și ficțiune”. Atunci trebuie să acceptăm că distanța dintre realitate și ficțiune nu poate fi ocupată doar de cuvinte, întrucât sensurile acestora sunt infidele și trădătoare, deci circumstanțiale. Al. Florin Țene are deja un amplu exercițiu de fantazare, fiind el însuși poet, romancier și eseist, dispunând de antrenament pentru glisarea dintre realitate și imaginație. El are aptitudinea de a știi că textul romanesc trăiește prin ”adevărul său”, că acesta este vremelnic, că importantă este credința cititorului în acest adevăr, scuturat de rugină și care și-a găsit modul de a există prin intermediul ficțiunii. Relativitatea pune la îndoială toate cele ce până nu de mult se credeau valori absolute. Spre a evita contradicțiile, cititorului îi este vânturată dintru început o dedicație, cu voința discretă de a manipula înțelegerea (și justificarea) mesajului: ”Dedic această carte celor care, pentru credința lor în Hristos și Dumnezeu, au fost schingiuiți și uciși, de regimul ateu comunist și criminal.

Toată viața copilului Traian este anticipată de ursitoare, crede autorul, după cum visul mamei la trei zile se potrivește unui oracol : ”Se făcea că un bărbat stătea la masă și scria rugăciuni. Iar un om hidos, îmbrăcat în  roșu, i-a rupt foile pe care scria și râdea, râdea și se auzea ca un ecou peste tot satul.” Simbolurile visului sunt clare. Folosind dialogul familial, descrierile, caracterizările, Al. Florin Țene reușește să construiască o atmosferă specifică unei epoci istorice care se rostogolește peste oameni, nevoiți să supraviețuiască la limita umanului și demnității. Dialogul seduce prin oralitate, expresii populare, excelând printr-o fluiditate intactă, presărat cu zicători și cu înregistrarea stărilor sufletești și a atitudinii vorbitorilor. Autorul pare un fel de corb de-al lui Alain Poe, așezat virtual pe umărul stâng al adeptului ”Oastei Domnului” și înregistrează cu fidelitate replicile, răspunsurile, atitudinile și gândurile sale chiar  mai intime. Cele aproape 200 pagini sunt mărturii reproduse cu farmec și pricepere – de fapt inventate pornind de la un fapt – spre a da cititorului impresia de autenticitate. Se vădește o insistență asupra împrejurărilor motivante în care au fost scrise anumite versificații, pretextul care le-a animat, modul în care fixează titlul și mai ales cum – din memorie – le pune, sub acoperământ, pe hârtie. Acțiunea romanului e liniară, ținând cont de alunecarea timpului, pe ani, de clipele înșirate una după alta ale suferindului pentru propriile convingeri și care nu coincid cu cele ale autorităților. Nimic și nimeni nu-l scoate din pasiunea sa pentru revigorarea acestei secte ortodoxe, nici familia, nici urmăritorii, nici suferințele și nici anchetatorii. Activitățile sectare se derulau după tipicul exprimat în citat : ”În orașul Beiuș, s-a desfășurat o mare festivitate, la care s-a vorbit despre patimile Domnului, s-au recitat poezii, iar un cor a cântat câtece religioase, festivitate la care au participat sute de persoane, care, apoi, au fost ospătate cu bucate alese.”.

Anii poetului credinței ”au fost călare” pe două regimuri politice, dominate de incertitudini, iar Traian nu s-a îndoit, ca ”trestia”, ci a rămas devotat idealului său creștin, fiind un activ propagandist religios într-o vreme oficial ateistă. În toată această perioadă, poetul Traian Dorz, a avut alături pe Maria, soția sa, cu care muncea la CAP, la diferite activități ale câmpului și la grajduri: ”Familia Dorz strânsese recolta de la CAP și s-a întors acasă cu doi saci de grâu, unul de porumb și 2 litri de ulei de floarea soarelui, inclusiv 21 de lei”. Dar ce viață de familie putea să aibă un om care, la vârsta pensionării din CAP, constată că nu are acest drept, deși ”am făcut 7 ani militărie (ca tanchist) și am luptat pe front, 17 ani închisoare la comuniști și 10 ani de interdicție”? Opera sa cuprinde cinci caiete cu ,,Istoria Oastei”, zece caiete cu poezii, cu peste 700 imnuri și cântări bisericești, altele înscrisuri cu meditații și cu proverbe, cărți, fotografii și corespondență…, dorind să ”stopeze sărăcirea sufletească” și să readucă între valorile sale credința în dumnezeire. Sunt reținute versurile din Blândul Păstor, La miezul nopții va veni”, dar și de alte cântări duhovnicești : ,,Tăcu și ochii lui senini,
De lacrimi limpezi erau plini,
Plângea de mila oilor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.”,

dar și altele, cum ar fi poezia ,,Şuierând a jale, vântul”:

,,Şuierând a jale, vântul
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireșii
lacrimi albe de zăpadă.

Se-ncovoaie trist castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie.”

Titlurile capitolelor au farmecul (și semnificația) lor: ,,Era şi nor şi noapte şi iarnă şi război”, ,,Fii voios că-n oastea sfântă eşti şi tu chemat”, ,,Binefacerea primește-o, dar simțește-te dator”, ,,Singurul drept al omului duhovnicesc: dreptul de a ierta”, Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe”, ,,Azi nu mă-ntorc la nimeni’’, ,,Mai fi-va la sfârșit o judecată”…

Romanul lui Al Florin Țene urmează biografia reală a scriitorului Traian Dorz, având frumoase bucle explicative despre derularea unor evenimente istorice, despre întemeierea unor biserici, despre comportamentele inumane ale torționarilor. Dialogul are savoare, fiind presărat cu regionalisme, iar pentru echilibrarea atmosferei de gulag, descrierile sunt luminate de irizări artistice: ”Toamna intrase în toate drepturile sale. Rugina începuse să picteze frunzele în culoarea bronzului.” sau ”Era o toamnă frumoasă, cu mult soare și începuse culesul la porumb.”. În același timp, redarea vieții de familie, clipele de iubire față de copiii săi și față de soție, dragostea față de oameni și de credință dau romanului cumpănire și energie emoțională. Viața lui Traian Dorz a fost reprezentată asemenea unei „harfe spânzurată de-o streașină de închisoare”.

Romanul lui Al. Florin ȚENE ne propune imaginea ”unui psalmist bihorean”, ”izvor al nețărmuritei și veșnicei iubiri”, ”poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei”, înșiruinu-l în rândul scriitorilor de poezie cu caracter religios: Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru și alții. Cele 10 volume, apărute publice între 1994 și 2008, îmbogățesc literatura religioasă națională, iar demersul lui Al. Florin Țene poartă însemnele generozității. Al. Florin Țene elaborează o carte ademenitoare, al cărei mesaj răsună ca un ecou despre agresiunea omului împotriva omului, că acesta în nenorocire dispune de puteri infinite pentru a ierta nefericirile. Același om pribegește în căutarea unei iluzii, a unei adorații desăvârșite, găsind doar o flacără care-i topește avântul și-i ostoiește puterile. Dacă nu am reușit să vă induc o motivație de lectură, atunci ignoră-mi, preabun cititor, cuvintele și lasă-te în grija autorului, pentru că virtuțile sale scriitoricești nu te vor dezamăgi ci te vor determina să-ți împreuni mâinile, ca pentru rugăciune,  și să-i aduci mulțumiri pentru timpul proustian recuperat de cuvinte și de harul scriitoricesc al autorului, Al. Florin ȚENE.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.640 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5