Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

  Poetul Teodor Barbu surprins într-un “Exercițiu bonom“

Primit pentru publicare: 13 Nov. 2020
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj
Publicat: 14 Nov.  2020
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

    Poetul Teodor Barbu surprins într-un “Exercițiu bonom“

Zilele trecut am primit din Drăgășani, orașul meu natal, un volum  de poezii de la poetul și istoricul literar Teodor Barbu, intitulat “Exercițiu bonom “, apărut la editura Kitcom, Verguleasa, 2020, cu dedicația : “Familiei Țene, Florin și Titina, în amintirea unui trecut comun, de la ss Teodor Barbu, Drăgășani, , nov.`20. “

   Despre Teodor Barbu ar fi multe de spus și de scris, istoria contemporană a ultimilor 50 de ani și mai bine, a orașului de la poalele Dealului Viilor, nu se poate despărții de personalitatea acestuia.El este autorul cărților: “Retorica balansoarului “, 2012, “ Ace pentru cojoace“, 2012 “, “Drăgășani între legendă și adevăr “,2014. “Contribuții de istorie culturală la Monografia Municipiului Drăgășani, 2004 “, fiind prezent în diferite dicționare locale și în Istoria Epigramei Vâlcene, amândouă edițiile.

Pentru a înțelege ideile pe care dorește să le transmită poetul, încă de la titlu, să vedem ce spune DEX-ul: exercițiu înseamnă  acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau abilități. Și acum bonom: om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. Tocmai aceste sensuri le descoperim în poeziile din acest volum. Poetul fiind un om bland și îngăduitor, care se ascunde în spatele unor ironii fine, cu teama de a nu supăra pe cineva.

Cartea se deschide cu două scurte prefețe semnate: de prof. Elena Popescu, intitulată “Demersul liric ca expresie a maturității artistice“ și prof.Emil Istocescu, intitulată “Poezia lui Teodor Barbu “.( Amintesc că Emil Istocescu este un cunoscut istoric literar ale cărui cercetări concretizate în studii și cărți despre Gib I.Mihăescu sunt apreciate de  critici și istorici literari de notorietate).

Cele 91 de poezii cuprinse în acest volum ne descoperă, în primul rând, un poet dotat cu simțul muzicalității, având la îndemână talentul ritmului, al rimei și al stilului poeziei clasice.În materie de lirică, volumul, pare a fi o întinsă gravură de substanță romantică, frisonată uneori, de o ironie fină: “Timpul e-nainte, înapoi sunt vremuri/ Nici să te prea bucuri, nici să tremuri.(…)Tot plimbăm printre noi siropul,/Apropo: când mai vine potopul? “(Cadența ).Poetul, om rafinat și cult, zugrăvește litografii. uneori cu tușe accentuate, din viața cotidiană, precum un citadin în mijlocul oamenilor, el caută în sine un profund eu categorical, atât de cuprinzător încât  să exprime prin subiectiv tot ce are orașul  din sud mai ireductibil. În sonetele sale duse până la perfecțiunea versului strecoară un zâmbet abstract, jucăuși, dar nu lipsit de o nostalgie a trecerii timpului. Unele metafore sunt surprinzătoare, amintindu-ne de expresioniști: “Dar și-o lumenă peste case/  Cu-un soare foarte adecvat/ La care să se-nchine munții…“(Sonetul verii ).

Tonul ceremonios și o anumită înclinație către riualic, ca și ținuta oraculară a acestei poezii pornesc într-adevăr din “Dicton de noapte “ deși cu o mai pronunțată voință de ermetism ce amintește de experiența lirică de mari rezonanțe profunde și muzicale- o muzicalitate a sufletului tulburat ce își biruiește neliniștile de Emil a lui Emil Botta. Poeziile lui Teodor Barbu au o anumită fluență epică depășind semnificația imediată și așezându-se  în măsuri tainice, ascultând de o lege valorică, între arhaic și modernism, pe care eu o fixez în curentul globmodern, teoretizat de Al.Florin Țene, adeseori invocată și cu probabilitate esențială în configurarea unui lirism din toate punctele de vedere fast. Poetul lasă ideea să zboare în imaginație ca un desen de cerneală simpatică pe marginea poemului fapt ce ne face să spunem că Teodor Barbu este o conștiință trează pentru veșnicia cuvântului scris, chiar dacă el concluzionează, ironic, cum îi stă bine și epigramistului: “ cu-a mea retorică tiradă,/Dar când te miști ca la paraăe/ Presimt că eu sunt bun de șters.(… )Off! Creatorul controvers.“( Oricum).