Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEZIA CA SALVARE SUFLETEASCĂ

Poezia ca salvare sufletească
Lucia-OlaruNenati-1 [320x200]
Autor, Lucia OLARU NENATI

Retragerea dintr-o activitate curentă înseamnă o încheiere a unui ciclu existenţial în care oamenii îşi caută un nou orizont, o nouă importanţă care să le dea o altă dinamică şi o altă structură curgerii zilelor ce altminteri ar putea să pară neobişnuit de lungi. Iar atunci când cineva a avut dintotdeauna o dispoziţie specială pentru un anume tip de creaţie, pe care a trebuit să şi-o reprime o viaţă întreagă spre a face faţă cerinţelor profesiei „realiste“ îmbrăţişate, atunci vremea aceasta a retragerii din activitatea cu pricina e numai bună pentru regăsirea primei iubiri părăsite cu regret.
Lucia Olaru Nenati, Videoclipe, [800x600] Acesta este cazul autoarei Maria Moisoiu aflată acum la a patra carte, iar viteza cu care produce tom după tom e de natură să dea măsura acestei energii reprimate şi care-şi cere acum cu putere întruparea. Căci îndeletnicirea autoarei nu e un hobby oarecare, precum rezolvarea unei integrame, ci e nici mai mult nici mai puţin decât marea şi atât de pretenţioasa creaţie poetică pentru care a contractat o adevărată şi devastatoare pasiune.
Sensibilitatea adolescentină ce-i va fi fost întotdeauna proprie, dispoziţia lirică de-a privi elementele existentului, adormite timp de decenii într-o criogenie forţată de responsabilităţile unor funcţii de natură tehnică reînvie acum, la vârsta marilor înţelepciuni şi o determină să privească lumea cu ochii acelei vârste juvenile, cu prospeţimea ei şi cu capacitatea de a trăi emoţii pentru alţii de mult uitate, ceea ce produce, de fapt, o nouă tinereţe aducătoare de optimism.
Poemele cărţilor sale abundă de acest aer de sensiblerie ce îmbracă lumea şi-i redescoperă frumuseţea; de fapt, ea caută cu sârg aceste oaze de frumuseţe ascunsă altora, în natură, în spaţii memorialistice sau de agrement, ca şi în amintire şi chiar în trăirea durerii pierderii celor dragi. Poemele ei atent cadenţate, cu o metrică riguros supravegheată ce refuză cu obstinaţie să beneficieze de liberalizarea normelor prozodice produse de epoca modernă sunt astfel un fel de reportaje lirice ale unor călătorii reale sau imaginare ce comunică tuturor că totuşi, în ciuda atât de abruptei degradări a calităţii vieţii, a nivelului cultural şi a apetenţei pentru valori estetice, în ciuda hegemoniei materialismului vulgar ce ne copleşeşte şi ne îngenunchează, în jurul nostru mai există frumuseţe, valoare, candoare, sensibilitate, că oamenii au totuşi suflet şi sentimente, că nu s-au transformat cu totul în roboţi insensibili şi ahtiaţi după profit material.
Chiar dacă n-o înteresează să “ rimeze “ cu poezia modernă, să se alinieze la startul competiţiei cu poeţii vremii de acum, ea-şi urmează calea ei ce comportă în primul rând o misiune etică autoasumată, poate mai mult decât una estetică consonantă modei poetice actuale, deşi există în volumele sale şi unele versuri cu aer de modernitate poetică.
Şi, de fapt, Maria Moisoiu se subsumează unui fenomen pe care l-am observat de multă vreme şi anume, acela al contaminării cu “dureros de dulcea “ stare poetică a acestui spaţiu genitor de geniu. Căci şi această carte ca şi celelalte de până acum este impregnată în chip organic, firesc, de amprenta eminescianismului. Locul mitic al Ipoteştilor e proiectat într-o aură celestă, umbra bisericii Uspenia şi amintirea momentului creştinării poetului petrecut în răceala ei seculară străbat poemele cu accentul lor grav; gesturi şi atitudini venind dintr-un intertextualism eminescian, ca şi apetenţa comunicării cu natura ş.a, toate vorbesc despre un spirit tutelar încifrat în irepresibil. Şi cum ar putea fi altfel când marca de argint stelar a acestui spaţiu este tocmai mândria de a fi dat viaţă Poetului, încât e de mirare, exagerând puţin lucrurile, că locuitorii de aici nu vorbesc şi nu scriu cu toţii în versuri.
Aşadar autoarea de faţă nu face altceva decât este îndreptăţită să facă prin toate îndrituirile şi chiar dacă n-ar fi, e sigur că nimeni n-ar putea-o opri.

Lucia Olaru Nenati



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5