Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Poezia de centură…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 19 Ian. 2018
Autor: Alin DĂROI, poet botoșănean
Publicat: 20 Ian. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

Poezia de centură…

 

Stau și privesc tastatura încercând să pun o ordine în uraganul de idei ce-mi asaltează mintea și-mi inundă sinapsele. Câinii vulgarității din mine urlă la lună și zornăie lanțurile în încercarea lor de a scăpa și de a alerga pe câmpiile foii albe din fața mea. Cum să încep oare? Cum ar fi demn să încep acest text?

15 ianuarie 2018, o dată ca oricare alta dacă în această dată nu ar fi Ziua Culturii Naționale. Ce frumos sună, a Culturii Naționale. Se rostogolește plăcut pe limbă și încântă parcă papilele gustative. Cultură, un cuvânt cu pretenții, un cuvânt ce prin el însuși are niște cerințe și căruia trebuie să i te supui. Ei bine, de Ziua Culturii Naționale, și totodată Zilele Eminescu, Botoșaniul a vrut să aducă un Omagiu Poetului nepereche, organizând un eveniment în cadrul căruia au fost premiați și anumiți scriitori de către editura CR. Dar, despre editură vom vorbi mai târziu. Până aici nimic special, nimic ieșit din comun, un eveniment absolut normal. Sau, mă rog, s-a vrut a fi normal.

Dar cum dracu ajunge să-și bage codița zglobie printre acești scriitori și o anumită „poetesa” care a fost premiată, lăudată, mângâiată, pupată, ridicată în slăvi. Tocmai era să fac scurtă la degete încercând să dactilografiez cuvântul poetesa și nu, nu pentru că ar fi cuvânt prea greu, dar asta o să înțelegem împreună pe parcurs.

Bun, actorii sunt pe scenă, camerele sunt pregătite, regizorul mormăie în barbă și ordonă acțiune. În secunda doi în mulțime apare panică și ea venită să asiste la eveniment. Scriitoarea menționată mai sus (nu mai folosesc cuvântul poetesa că am nevoie de degete întregi ca să termin textul), pe numele ei Iancu Medeea, începe să recite o poezie voită a fi poezie manifest împotriva violului. Ok, poezie manifest la Zilele Eminescu împotriva violului?! Mai simte cineva că totul se potrivește ca nuca în perete? Da, merci, știam că sunteți băieți și fete valabile.

Bun facem un moment de respiro ca să specific unele lucruri, acest text nu se vrea a fi unul serios, ci unul mai mult sarcastic. Nu am de ce să scriu într-un mod serios. Să facem o analogie, așa cum și scriitoarea a făcut trimiteri și analogii. Ia vreunul din noi în serios centuristele? Și nu, să nu se înțeleagă că o fac pe ea centuristă nu, domnișoara este doar o feministă care își prostituează arta, folosind cuvinte vulgare în mod voit nu ca să izbească nici măcar să facă „poezie manifest”. Își prostituează arta doar din interes, să provoace scandal, să aibă expunere publică, să vuiască internetul, să vindem cărți, să scâncească puștoaicele cu impresii de feminism. Și da, asta o spune un bărbat, ăla pe care-l condamnau feministele ca voi, bărbatul care ar prefera să fie înjurat de toți decât să vă nege dreptul la egalitate.

Să revenim la subiectul principal, Zilele Eminescu și poezia despre „aruncări” faciale. Și cum nu lucrez decât cu marfa clientului pun mâna pe bisturiu și să disecăm pe viu marea opera de arta:
„Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o [n.r.: nu putem să reproducem, este limbajul autoarei] /Persoană, persoană, persoană.”
Bun un început bunișor, un început ușor acid cuvinte grele, mă așteptam la ceva bun, ok, sunt zilele Eminesciene, dar putem digera și o poezie manifest. Chiar și M. Eminescu în genialitatea lui a știut să aprecieze un pic de estetică a urâtului.

„Şi dacă un poet [n.r.: nu putem să reproducem, este limbajul autoarei] pe faţa unei femei este artă Şi dacă un poet [n. r.: nu putem să reproducem, este limbajul autoarei] o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol”
E uite aici sinapsele mele au început să facă scurt circuit. Căutam disperat o ancora de care să mă țin și ancora mea era logica. De când poeții în viziunea ta distorsionata sunt violatori în masă. Sau, mă rog, de când sunt violatorii poeți. Sau are cineva o logica de împrumut că a mea a fost demolată de domnișoara Iancu. Bun, înțeleg că te vrei un alt De Sade, dar în sală erau copii și după ultimele cercetări nu cred că la școală, în clasele mici le zice învățătoarea: „Copii, azi învățăm despre A mic de mână, A mare de tipar și despre <deturnări> faciale”. Poetesoooooo, na că iar mi se blochează degetele, poezia manifest se spune în funcție de publicul din sală dacă vrei să aibă impact, dar tu ai vrut doar să scandalizezi pentru reclamă. Cât despre [n.r.: nu putem să reproducem, cuvânt din limbajul autoarei], poate în lumea ta oamenii se [n.r.: nu putem să reproducem, cuvânt din limbajul autoarei], poeții sunt ființe puțin mai sensibile și nu se …., în lumea lor fac dragoste cu pasiune și dăruire. Lasă nu-ți bate capul, nu ai putea înțelege.

Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl aşteptaţi/ Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat/ Nu sunt poemul care să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forţezi/ Nu am scris suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cuminte pentru tine, România/ Nu am spus nimănui, România”
Da măi, ho mă puternico, mai ușor cu pianul pe scări și victimizarea asta forțată. Tu folosești România ca preșul tău de șters picioarele, în ziua închinată poetului care a iubit România aproape visceral? În ziua-omagiu pentru poetul care a fost asasinat pentru că dorea întregirea țării-mamă cu Ardealul? În ziua aia tu înjuri o țară și ștergi cu ea pe jos? Tu ești sănătoasă sau feminismul fariseic ți-a prăjit și ultimul neuron?! Recomandare personală: când te mai apucă așa dorul să dai în țară, în loc să dai în instituții și mentalități, ia un Xanax și mai calmează-te.
Aici urma ceva despre sinucidere, dar sărim peste să nu fiu tentat să fac și alte recomandări. Nu de alta, dar aș fi putut fi catalogat inuman, lipsit de judecată, o brută, un om ce nu pricepe finețurile literaturii „moderne”.

„Poemul despre viol eşti tu, România, poemul despre hărţuire eşti tu, România, poemul despre abuz eşti tu, România/ Îţi introduc [n.r.: nu putem să reproducem, este limbajul autoarei] în pântec, România/ Mai ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…”
La ultimul recensământ, știe cineva cum mai stăm la capitolul colonii din alte părți? Nu de alta, dar întreb pentru că văd simbolul acesta în poezia domnișoarei și sunt curios dacă asta e figură de stil sau dorință personală? Noi ne-am aparat pământul și nevoile și neamul, nu am avut colonii prin Africa. Cât despre aplaudat, ce să aplaud, ca nu am ce.

„Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aştepta întinsă să-mi faci felul/ Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta/ Şi noi fetele aşa murim şi tu, România, spui mereu: poetul, poetul, poetul”
Ei, aici ai cam dat cu vaporul prin arătură, nu ești pornografie, dar scrii pornografie, cam pricepi unde te contrazici? Ești puțin fățarnică, micuță feministă, dar te iert trebuie să recunosc dacă locul era altul și poezia scrisă altfel, poate ar fi ieșit ceva bun. Dar așa, a ieșit ….tâmpenie.
Te înțeleg că te vezi o Marchiză de Sade de România, dar crede-mă ești departe. Dacă ai fi citit cu adevărat de Sade , poezia asta ce se voia un manifest suna total diferit. Dar atât ai putut, o poezie simplistă, dar care conține cuvinte dure care să izbească și să nască scandal. Te-am luat la mișto pentru că dacă te luam în serios ți-aș fi dat credit pentru ceva ce nu meriți.

Iar editura Cartea Româneasca, ce te umflă artificial și care se aliniază televiziunilor de scandal în încercarea de a face bani din dejecții literare, le recomand să nu folosească la adresa botoșănenilor replici de genul “Publicul botoşănean este mai altfel, este mai conservator, nu este un public experimental.” Prin care ne face proști într-un mod indirect, sau credeai domnule Călin Vlasie că o să-mi scape miștoul mascat? Auzi la el, ce-i debitează mintea, „experimental”, bravo mon cher, ai dat cu secrețiile nazale în fasole. Te înțelegem că e protejata matale și că o umfli artificial, căci sexul și scandalul vinde, dar măcar schimbă numele editurii în Cartea Lampadarelor Roșii, sau Cartea fără perdea, sau Cartea Sutra, găsești matale ceva că nu ai trecut prin viață ca gâscanul prin balta dejecțiilor.

Și în încheiere, că deja mi-am pierdut și umorul, dacă asta vine de la București în materie de poezie modernistă, vă recomand să nu o încadrați în departamentul cultură. Am găsit mai multă cultură în versurile cântăreților de rap și hip-hop și ăia se vor a fi poeți stradali vulgari. Este doar poezie de centură, iar premiile – plata serviciilor. Poezia modernistă este mult mai mult, iar data viitoare când faci un manifest îți recomand să fie manifest și să lovești unde trebuie, nu în România și o analogie de încheiere: eu dacă am ceva cu tine, dragă Medeea, nu dau în feministele din această țară. Ai tras, dar ai tras prost, împrăștiat ca o începătoare și unii te premiază pentru zâmbet poate, căci pentru scris am văzut ce poți…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5