ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

POEZIA LUI AL. FLORIN ȚENE

Primit pentru publicare: 18 Nov. 2018
Autor: Vochița TULCAN MACOVEI
Publicat: 20 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

„Despre un scriitor nu poţi vorbi decât cu poemele şi cărţile sale în faţă. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i dezvălui taina. Ea trebuie să-şi lase înţeles conţinutul”. (Elisabeta IOSIF – prefața la vol „Contemporanul meu, Iisus” – 2012)

    Așa s-a dovedit și în cazul domnului Al. Florin Țene. Când un scriitor este atât de prolific, este greu să pătrunzi gândurile, sufletul și simțirea pe care și-a manifestat-o, de-a lungul unor vremuri ce s-au schimbat din mers. Dar, fie că acestea au fost tradiționale, moderne sau postmoderne, Al. Florin Țene rămâne același om și creator, fidel unei concepții armonioase, echilibrate față de artă, care se regăsește în toate genurile literare abordate. Iar domnia sa le-a abordat pe toate, căci este un scriitor fără liniște, care își găsește pacea doar scriind, doar comunicându-ne gândurile.
         Iar gândurile dumnealui liniștesc, la rândul lor, sufetele cititorilor!
         Domnul Al. Florin Țene nu se joacă cu arta. Dumnealui este artistul care se exprimă, fără să facă din creația artistică o țintă anume. Scopul este de a transmite sentimente înălțătoare, atitudini asupra marilor valori ale vieții omului. Este acela de a clădi valori, prin puterile oferite de harul artei literaturii.

          Cu sinceritate mărturisesc faptul că, la început am citit creațiile în proză și dramaturgie ale domnului Al. Florin Țene. După ce am văzut cât de puternic sunt acestea ancorate în realitățile descrise, m-am întrebat cum poate oare, un scriitor obiectiv, critic și satiric la adresa societății, să fie și interiorizat, să trăiască sentimentul iubirii, lăsându-se copleșit de manifestările lui?
         Și totuși, poate!
         În cele peste 20 de volume de versuri, poetul Al Florin Țene devine liric, interiorizat și sensibil, deși abordează aceeași problematică despre viață, precum în volumele de proză sau dramaturgie. Aceasta ne dovedește că este scriitorul care știe să se transpună pe sine în toate ipostazele unei opere literare, creând valori ce au menirea să uimească, dar și să zidească.

         Credem că este o mare calitate, atât a omului cât și a artistului, trăsătură care îi eternizează opera, căci Al Florin Țene trăiește, simte și scrie cosmic. În creația lui respiră pământul, cerul și istoria lumii întregi! De aceea, poetul se simte „contemporan cu Dumnezeu”, Acela pe care Îl respectă și Îl vede dincolo de tot ceea ce se află în natură și în oameni. „Miroase dimineaţa însorită a mir / Tăcerile treceau pe nesimţite-n mers, / Contemporan fiind cu Radu Gyr/ Trăiam întruparea lui în vers. / Cânta amiaza tristeţea-n flori / Uitase să îmbobocească şi mălinul, / Cerul desena o cruce din cocori / Ridicând la rang de virtute chinul”. (Contemporan cu Dumnezeu). Astfel, nu de puține ori, versurile sale devin „un plânset al lumii sfâşiate, cu natura sa cu tot, ce se revarsă şi se reflectă în starea poetului. Fiecare pare a-şi deveni parte consolatoare celeilalte: cuvântul – lumii, de unde trena de metafore întinsă peste rănile acesteia, şi lumea – cuvântului, de unde materia lirică încărcată de situaţii dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vieţii, tot mai acoperite de colbul zilnic şi pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi”. (Dumitru VELEA – Sonată pentru creșterea ierbii – 2010)

         Întâlnim o suavă transcendentare spre lumea senină a Divinității, în toate volumele lui Al. Florin Țene, dar mai ales în „Răbdarea pietrei” și „Iisus-contemporanul meu”. Poemele transmit fiorul metafizic al legăturii dintre Dumnezeu și sufletul creatorului pământean. Mereu neliniștit, mereu întrebându-se, Al Florin Țene se mărturisește ca fiind în căutarea și în exprimarea Divinului. Roadele acestei căutări se simt și se transmit, unind sufletul cititorului cu al poetului. „Lumea este în concurenţă cu ea / Şi mai puţin se uită spre Tine sus, / Tu, Doamne, eşti Călăuza mea / Când din morţi înviază Iisus. / Am un surplus de idei şi de har / Şi la picioarele Tale le-am pus / În numele veşniciei ca dar, / Când din morţi înviază Iisus”. (A înviat Iisus)

         Creaţia se naşte, în concepția creatorului Al. Florin Țene din căutare şi suferinţă. „Autorul mărturisea undeva în volumul <Cu inima în palmă>: <Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar şi bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creaţiei, se află o rană. Fiindcă şi atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viaţa mea a fost consacrată artei cuvântului şi aceasta îmi aminteşte de rana care însemnă pentru mine începutul rodniciei şi, în final, bucuria lucrului bine făcut>.” (a consemnat prof. Geantă Constantin în prefața la vol. „Răbdarea pietrei” -2001)

         Fidel concepției sale despre literatură ca artă (globmodernă), domnul Al Florin Țene abordează temele literare cunoscute: natura, istoria, satul patriarhal, contopirea omului cu natura, dar și iubirea, impunând o viziune realist-romantică versurilor (sau existențialistă cum o numește George Baciu), de o realizare artistică în spatele căreia simțim mâna artistului. „Cititorul întâlneşte peste tot imagini, metafore, trăiri transfigurate în vers. Frumuseţea imaginii poetice se împletește cu profunda meditaţie asupra existenţei şi rostului artistului în lume”. (Geantă Constantin)

„În vremuri ancestrale
Gânditorul din Hamangia
adăstând într-o vale
cu tribul său împreună
se temeau de apariţia scrisului,
sub lună,
acele semne de rău prevestitoare :
“cine va mai asculta cântece şi gânduri
sub soare
când nimeni nu ştie să citească
şi scrisul pe piatră costă
cât un ciubăr de iască?”
Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă
anostă…  (Poezia trece)

         Este una din viziunile poetului Al. Florin Țene asupra creatorului.
         De altfel, exegeții care s-au ocupat de volumele de versuri, au constatat  că lirica dumnealui are o multitudine de legături sangvine cu marea poezie română. Însuși poetul a mărturisit, nu o dată, prețuirea față de înaintași, precum și dorința de a-și împleti creația cu opera acestora, împreună contribuind la realizarea profundei scriituri române, care să se perpetueze peste timpuri: „Poeţii nu mor niciodată, ci doar/ îşi odihnesc zborul/ între clipa ce vine şi visul amar,/ potolind focul din case şi luna/ cu dorul, arzând întotdeauna/ cu rost”. (Poeții nu mor niciodată)

         Textul „Ca seva, Eminescu”, aduce în fața cititorilor o imagine oarecum inedită a Luceafărului poeziei românești, aceea a poetului care a coborât din istorie și a urcat, prin versul său, în vârful veșniciei românești, rămânând veghetor peste timpuri: „Îi aud paşii trecând dinspre lumină/ Şi foşnetul stelelor  în  părul Lui,/ Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină/ La fereastra cu dorul aprins în gutui.// Coborând dinspre Carpaţi, îl aud uneori/ Cu fruntea împodobită de gânduri/ Pe cărări de argint şi flori/ De tei presărate rânduri, rânduri.// Îi aud glasul venind dinspre trecut/ Dulce ca mierea cuvintelor străbune…”.

         Descrierile de natură, minunate pasteluri, îl leagă, deși poet al mileniului III, de Vasile Alecsandri sau de Ceorge Coșbuc: „Cad  cărările pe frunze,/ Zilele-n  braţe  de  meduze/  Poartă noi/ care niciodată n-a avut loc,/ ne mai unesc şopârle şi şoşonii udaţi de ploi/ ce suflă alizee albastre în fluiere de soc.// Cale lungă are poetul pe lumină/ călcând / cu călcâiele bătătorite de dor de ducă/ purtând la tâmple câte-o vină  în apus/ ce-o  duce şi acum  în  gând  acolo  Sus/ şi-n mână  cu  o  floare ce se usucă”. (În Toamnă vibrează un menuet)

         Profesorul Geantă Constantin îl așază pe Al. Florin Țene în genealogia marilor poeți români, în ce privește poezia patriotică, dragostea și prețuirea valorilor românești. „Într-o descendenţă ilustră, pornind de la Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Valeriu Anania autorul a creat poezie patriotică. Poemul <Ce este patria, mamă?>, este una dintre frumoasele poezii dedicate ţării :<< Ce este patria, mamă?/ – Este mormântul necunoscut al unchiului tău,/ Mort pentru ţară./  Într-un nesfârşit  hău./  Este  lacrima  neîmpăcată/ După  casa  de  comunişti  demolată,/ După  casa  de comunişti demolată,/ Este minciuna ce ne-o spun/ Pentru un viitor promis/ Şi bun.>>”

         Într-adevăr, credem că patriotismul, iubirea de țară și de neam rămâne una din minunatele valori ale poeziei domnului Al. Florin Țene. Este perspectiva din care ochiul vigilent al poetului român veghează, lăsându-se să fie o punte  între trecut și viitor. În acest sens, analistul Geantă Constantin afirmă: „Autorul care, într-un interviu din volumul  <Cu inima în palmă> afirma: <Aparent, Internetul  uneşte oamenii,  însă el însingurează  persoanele,  spre  deosebire de religie careuneşte  într-un  crez comun>  a  creat  un frumos poem Moartea vine prin  internet:  <Râzi ca  un  saltimbanc pe internet,/ Neavenit  cum toamna  pentru frunze/ Nesimţind că moartea vine încet/ Şi clipele te cuprind, braţe de meduze.// Persiflezi pe sticlă ca un bufon,/ Dându-ţi cu glezna stângă în cealaltă,/ Când sunetul tău târziu şi afon/ Scârţâie la uşa din ultima haltă.// O iau ca o glumă a unui întârziat/ Ce-şi spune ultima prostie-n viaţă:/ Se vede că neantul îţi este aliat/ Când amintirea-ţi se vinde pe nimic în piaţă>”. 

         Alexandru Florin Țene analizează, în felul acesta, prezentul, din perspectiva trecutului și al viitorului. Putem spune, dacă ajungem să-i înțelegem opera, că este creatorul care crede în vocația sa și tocmai de aceea, se zbate faustic „spre atingerea zonelor pure ale paradisului estetic” (Geantă Constantin), trăgându-și seva inspirației din paradisul veșnic viu al copilăriei și al satului natal. „S-a întors poetul în satul natal / Cu toate păsările lui zburătoare/Acelaşi râu îi aduce la mal/ Amintiri din clipe arzătoare.// S-a  întors poetul pe strada copilăriei/ Şi e o altă adresă pe casa lui/ Bronzul toamnei sună în  frunza viei/ Şi galbenul scrisorilor a trecut  în gutui.// …Ceaţa  timpului,  val  după  val,/ Peste  nuci  încet  se  lasă,/ Prin  inimile  oamenilor  din  satul natal/  Trece poetul, amintire, spre casă…”(Poetul)

         Iubirea- sentiment etern- nu l-a ocolit pe Al Florin Țene, care în paginile sale creează versuri de o mare prospețime sentimentală, egalabile, prin simțămintele transmise, cu ale marilor romantici ai lumii. 
„Afară plouă, iarăşi plouă / Iubita mea de soare şi de rouă,/ Nu ştiu cum să fac, să te-aduc/ In amintirea de sub nuc. Iubita mea de rouă şi de soare/ Îmi creşte un munte pe cărare, Nu ştiu în vers cum să te cânt,/ Frunză de nuc , scrisoarea mea în vânt. Nu ştiu în vers cum să te cânt, Metaforă eşti, eu verb mai sânt,…”. (Iubita mea de soare şi de rouă)

         „Spirit neliniștit, creator fervent și scriitor fecund, Al. Florin Țene – ce a debutat și s-a impus în literatura română ca poet – abordează o mare varietate de genuri literare, exersând nenumărate formule de expresie artistică, primenindu-se în permanență, oferind de fiecare dată imaginea unui scriitor modern, deschis la nou, deși se revendică, structural, din clasicism”.  (Voichița Pălăcean Vereș)