Teodor Jacotă

BALADĂ DIN OBOR

 

Plângea o capră albă în obor

în bărbie rumegând blesteme

era tânără și-i era dor

cineva pe nume să o cheme

 

Mulți se-ndoiesc de-a mea pudoare

cică-ar fi puțin exagerat

fiindcă straiele îmi sunt sumare

altele nu sunt de cumpărat

 

Zi de zi mă scol de dimineață

iau dejunul și merg în obor

chiar dacă mi-i frig la poponeață

iată! să fii capră nu-i ușor

 

Nu am țap de multe luni de zile

și-a trecut sezon după sezon

am trăit cu doctori și pastile

fără Nicolae sau Ion

Vreau stăpân, cum are fiecare

vreau un țap înalt, frumos și bun

să mă-njunghie și să mă dea cu sare

pe altarul sfântului Crăciun

 

Vreau un țap și o logodnă mare

să ne bucurăm și noi puțin

să chemăm oierii și ursarii

chiar și Ciobănescul Carpatin

 

Vreau trei iezi ca lacrimile pure

să se zbenguiască în livezi

să exclame lupul din pădure:

asta e celebra cu trei iezi

 

Dar sunt tristă cum e trist oborul

loc pustiu, în zi de târg, cum vezi

oamenii au cârciumi și buticuri

nu mai vor nici capre și nici iezi

 

 

 

 

 

NOAPTEA CU SFINTE RĂŞINI

 

frezii

frenezii

 

parfumuri

pretimpurii

 

sfinţi

cuvioşi

blajini

 

noapte cu

sfinte răşini

 

şi iarbă crudă

crudă

 

ţipăt de miel

să se-audă

 

sună un clopot

şi tace

 

noapte cu

sinceră pace

 

noapte a

sfintelor taine

 

a zânelor fără

de haine

 

muguri de voce

în strană

 

cuvinte fără

prihană

 

noapte uluitoare

cu fantezii

călătoare

 

gânduri …

să mori

să renaşti

 

făclie albastră

în ziua de Paşti

 

suflare palidă

pură

 

inimă fără

arsură …

 

 

FIUL ZEULUI APRIL

 

vreme

de căciuli

sumane

sănii

clopoţei

topoare

vreme

de făpturi

umane

ce purced

la vânătoare

vântul urlă

frigul doare

şi mă plâng

ca un copil

sus pe turlă

stă călare

fiul zeului

April

scuturând

pletele rare

de zăpezi

ucigătoare

şi de vânt

policolor

lacrimi roz

au să-l doboare

ca un semn

de resemnare

pân’ la nunta

florilor

 

 

BETLEEM

 

la ieslea cea nouă

sunt aburi fierbinţi

 

ce mult au oftat

boii, cuminţi

 

treziţi-vă semeni

cu aprig stigmat …

 

trădarea e moarte

uitarea e somn

 

şi-a pruncului jertfă

în straie de Domn

 

cutremură stânca

din munţii golaşi

 

la Steaua lui, Doamne

rugăm să ne laşi

 

măslinii îndură

floarea iubirii

 

şi vântul tainic

al mântuirii

 

treziţi-vă semeni

cu aprig stigmat

 

căci boii, cuminţi

demult au oftat

 

 

SORIN OLARIU

Născut pe 8 februarie 1965 la Caransebeş ca fiu al preotului Pavel Olariu din Buchin şi al soţiei acestuia, Mariţa.

Absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara, 1991 şi al Facultăţii de Teologie-Istorie Andrei Şaguna din Sibiu, 2002. Cursuri post-universitare de management la IPTV din Timişoara şi Universitatea Drăgan din Lugoj, 2001.

Profesor si inginer, realizator de emisiuni cultural-educative la TV Eurosat, Radio 11 Plus şi Radio Analog Caransebeş, antologator si redactor al unor reviste de cultura locale. Autor al mai multor volume de poezii si epigrame, colaborator Radio-TV. Prezenţă activa în revista Epigrama, editata de UER, precum si în numeroase antologii de epigrama românească. Poet, publicist si epigramist. Membru al Uniunii Epigramiştilor din România si vicepreşedinte al Cenaclului  umoriştilor ,,Cincinat Pavelescu” din Bucureşti.

Redactor cultural la Curentul International, ziarul românilor din America de Nord.

Actualmente este stabilit în Michigan – SUA, unde lucrează la departamentul de Marketing-Advertising al unei companii multinaţionale de telecomunicaţii.

Carţi de versuri publicate: ,,Şapte păcate” – Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1997. Prefaţa: Anghel Dumbraveanu. ,,Poeme infidele” – Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999. Prefaţa: Anghel Dumbraveanu.

În pregătire, ,,Anotimp Regăsit” – volum de versuri care va vedea lumina tiparului anul acesta, probabil la Editura Junimea din Iasi.

 

 

CARTE DE VIZITĂ

 

eu sunt un lup spânzurat
de propriul urlet
sălbatică liturghie
a codrului arzând interior
amiază de întuneric
schimonoseală
de înger martir
în ziua a
şasesuteşaizecişişasea
din sinaxarul playboy

eu sunt un lup circumcis
cu ascuţimea sunetului
din schelălăitul meu oligofrenic
actor cu şapte măşti
repetate una după alta
până la infinit
corcitură împuţită
de ying şi yang
înger subteran având tatuate
două aripi de cer albastru
pe vârful ascuţit
al cocoaşei

eu sunt un lup singuratic
un dobitoc pe cale de dispariţie
o fiară
nebună nebună nebună

care se scaldă noaptea
în râul rece al morţii
apoi îşi usucă urletul
şi rânjeşte
la Lună

 

 

SFÂŞIAT ÎNTRE DOUĂ CERURI

 

 

era într-o zi de marţi cu degete

galbene ca de ceară cu
ceţuri vâscoase devorând oraşul şi oamenii în
casa scărilor vaginul tău trosnea inimitabil pe ritmuri
vechi de hip-hop

iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în
amiaza vernală din când în când

te mai acompania scârţâitul
uşii stricate a liftului oprit de decenii
la subsol

ştiu doar că dintr-odată m-au înconjurat toate armiile

iernii un corb mi-a adus apă

în plisc să-ţi sorb
uitarea şi l-am strivit înciudat de
tâmplă

dar tu plecaseşi de mai bine de un mileniu atunci demult
deodată cu iarna doar eu mai veneam uneori
însingurat pe ţărmul dintre noi
să-ţi ascult mersul

de ape

mă doare cerul dintre aripi îmi spuneam

câteodată în gând
sfâşiat între tine şi tine cu
sufletul gol ca un
buzunar de poet

 

 

 

RĂTĂCIND PRIN ROUĂ STRĂINĂ

 

 

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
mele în două
ca un trosnet de muguri
copţi
ca o vecernie într-o limbă
uitată

 

 

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi
ca un nor durut
de atâta
zbor ca o aripă de
înger ostenit

 

 

îmi amintesc de palma grea a tatei
acum când tata doar ce-a aţipit
sub iarbă
iar greierii s-au pitulat
în ţârâit

 

 

 

UN ULTIM GÂND

 

Ah!să ne strângem in brațe așa ca pentru prima dată.
Să  ne strângem  in brațe ca pentru ultima dată.
Să ne scriem scrisori de dragoste,să le aruncăm pe râuri.
Să le poarte apele până în porturi,să le înece în mare.
Să ne scriem scrisori,să le poarte porumbeii obosiți,
Să ne caute porumbeii obosiți,în case în care nu vom mai locui.
 Ah! să ne strângem in brațe,să ne scriem scrisori.

 Ah! să ne așteptăm zeci de mii de ani  in paturi goale,
Să ne așteptăm in camere  mari și pustii sute de mii de ani.
Să ne privim în oglinda veche a tinereții noastre,
Să simțim privirea ochilor decolorați,
De toamnele ce au trecut,de apele ce s au învolburat.
Să ne privim în vitrinele magazinelor,două siluete obosite .
Ah! să ne așteptăm,să ne privim  îndelung .

Ah!să ne bucurăm de zilele cu soare,de lumina unui felinar.
Să  ne bucurăm de momentele delicioase de singurătate.
Să ne crească sufletele de copii,să li se vindece rănile.
Să ne crească inimile înfrigurate ,
De primul sărut,de cea dintâi atingere.
Ah!să ne strângem în brațe,  
Să ne scriem scrisori pe care nu le vom citi vreodată.
Ah!să ne așteptăm
Să ne privim îndelung în câteva poze…

 

Agnesa Onica, 9 februarie, 2009

 

 

 

MISTERE I

 

M-am ridicat

dintre morminte

de beton armat

Pe fruntea-mi incizatǎ nemurirea

tresaltǎ şi pulseazǎ ca un foc,

Din masa de argilǎ-nflǎcǎratǎ

iau naştere pǎcatul şi cǎderea

Din praful de pe lunǎ-ntors la

loc

se oglindeşte fiara-ntǎrâtatǎ

M-am ridicat şi am vestit

sfârşitul

cuvântul a murit, cu el şi infinitul,

s-au prǎvǎlit în grote albe de eter

şi viaţa pretutindeni e mister.

 

MISTERE II

 

Sunt Tezeu zeul

ucigǎtor de zei

ce-şi poartǎ alaiul acid

te-aştept şi pe tine otravǎ sǎ iei

sǎ ragi în pustie, sǎ mângâi un zid,

sǎ-ţi smulgi carnea şi ochi-ţi

ofrandǎ sǎ-i dai;

sǎ faci amor cu noaptea

şi pǎrul sǎ ţi-l tai

s-ucizi în tine vraja

de veghe-nentinatǎ

s-omori cu sânge straja

veghind la colţ de stradǎ;

te-aştept cu mii de braţe

sǎ cazi iar în pǎcat

şi sufletu-ţi de raze

sǎ-l iau neîmpǎcat

cu moartea sau cu viaţa, cǎci eu

sunt Tezeu

zeul miilor de ani…

 

                                                            Cezar Vasilescu