Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POEZII, ALINA CRISTINA JUCAN

    ALINA CRISTINA JUCAN

    Când vei veni iar
    cu părul negru răsucit
    în jurul gâtului
    chiar mort fiind
    lipeşte-ţi fruntea
    de fruntea mea.
    Umbră jelită ai rămas
    şi iubita-ţi desenează
    peşti roz pe ziduri albastre.
    Acuză, acuză, strigoi
    nici un cancer al sufletului
    nu m-ar putea face să uit
    ziua în care prăbuşiţi am stat
    pe patul tinereţii noastre
    cu încheieturi înroşite
    dar în ochi nu ne-am privit niciodată.

    Iţi aminteşti râsul,
    suferinţa minunată şi închipuită a tinereţii?
    sângele meu curgând
    în vena ta deschisă,
    spate în spate, am dormit
    în patul neîndurător,
    vântul din carnea mea,
    langoarea trupului tău,
    dar în ochi nu ne-am privit niciodată.

    Mai trăieşti să auzi
    în continuare vocea cântând?

    Ah, prietenă a timpului apus
    printre crengi şi buchete amare
    arată-te.
    vino la serbarea sfârşitului nostru
    vino în spitalul în care m-ai strigat
    cu strigăt vesel
    vino, căci timpul te împinge,
    iar tu mai dansezi rock’n’roll.
    Când vei veni iar
    adu cu tine cântecul şi vinul
    ce l-am băut în toţi acei ani
    prin alei misterioase.
    N-am ştiut nimic
    niciodată, mereu totul.
    Ai uitat să-ţi iei viaţa.
    De oboseală, prietenă.
    Arată-te.
    Râzi cu râsul tău polifonic.
    îţi aud vocea şi rezist
    pentru că într-o zi
    într-o augustă conjunctură
    poate vom muri.
    Cântă-mi această muzică
    pentru că plantele să învie
    precum noi altădată
    ne trezeam în mijlocul nopţii
    încercănaţi, îndrăgostiţi
    de sexuala voce
    a tinereţii şi deznădejdii.
    Umple paharul de lângă
    mâna-mi roză ce-a mângâiat
    obrazuri triste şi capete nebune.
    Ştiu că poţi cânta
    această muzică binecuvântată
    pentru ascultarea căreia
    merită să respir.
    Te voi auzi?

    Capul înfundat în pernă
    aura zdrobită a fiecărei zile
    şi paşii întrecându-se în ritmul
    nepreţuit al valurilor de-ntuneric.
    Spre soarele iernii dacă întinzi mâna
    în primăvara eternă de-ţi laşi
    gândurile să vorbească
    prezentul se hrăneşte cu prezent.
    Deschide partitura aurie
    şi sângele cald al nocturnei de Chopin
    îţi va stropi cămaşa descheiată
    şi îţi va elibera sufletul
    definitiv.

    Pe treptele pierzaniei
    îţi aud din nou paşii
    totul a atât de simplu
    e speranţa de a lipsi
    din timp în timp
    din propriul spaţiu
    evanescent ca un parfum.
    Pentru a mă întoarce
    de inefabilul dulce-amar
    al zilelor trecutului.
    Cu mintea sălbăticită
    de nostalgia fiinţelor învinse.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5