Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POEZII de A.RUSNAC

    POEZII
    A.RUSNAC, oraşul Drochia, Republica Moldova

    Rugă

    Nu-mi căutaţi în tindă busuiocul
    Ce mi-i icoană, templu şi amnar
    El din străbuni îmi ţine-n vatră focul
    Şi-n Casa Mare-mi ţine de altar.

    Voi, ce-mi scuipaţi străbunul şi mormântul
    De floarea sfântă să nu vă legaţi
    Ştiu c-aşteptaţi să-mi calc eu jurământul
    Să mă dezic de Neam şi de Carpaţi.

    De ce-mi furaţi fărâma cea de pâine
    Şi apa-mi tulburaţi într-un izvor
    Cînd ştiţi c-am fost şi ştiţi că voi rămâne
    Cu doina, floarea, roua pe răzor.

    Degeaba vă aflaţi lângă altare
    Şi cereţi îndurare la Cerescul
    Călcând credinţa noastră în picioare –
    Tot voi l-aţi profanat pe Eminescu.

    Şi azi când norii negri se destramă
    Şi tot mai des aud lătrat de câine
    Tu, Doamne, rogu-te smerit-mă cheamă
    Să fiu al Tău- de ieri, de azi, de mâine.

    Resemnare

    Câmd umbra ta e parcă-o amintire
    Iar frunzele în calea noastră mor
    Aş vrea să-ţi iau tristeţea din privire
    Ce se răsfrânge în căderea lor.

    S-aştepţi când crinii iar o să-nflorească
    In glastra unei alte primăveri
    Iar umbra ta din umbra mea sa crească
    Si altceva nimica să nu-mi ceri…

    Verbul tău luminător
    (În memoria marelui nostru
    poet Grigore Vieru)

    Plânsu-te-a din iarbă roua
    Cum cântatu-ne-ai cuminte
    Şi căsuţa-ţi din Moldova
    De la Prut, să ţinem minte.

    De cenuşa pururi sacră
    Şi de neamu-nstrăinat
    Că lăsatu-ne-ai la vatră
    Mult scârbit şi-ngrijorat.

    Ori gândirea ne-este strâmbă
    Căutând prin lume banul
    Ori nu ţtim în care limbă
    Din străbuni, doinit-a neamul.

    Ploua-n suflet cu tăciune
    Cu dureri şi cu blesteme
    Că de baştina străbună
    Ne-am îndepărtat de-o vreme.

    De-ai putea rază de soare
    Ne-ai trimite-o pe pământ
    Şi în suflet câte-o floare
    Şi scânteie albastră-n gând.

    Şi cu-o rugă din poemul
    Dulce ca mustul de poamă
    Ne-ai înlătura blestemul
    Cu doru-ţi adânc de mamă.

    Din al ţarinei ţărână
    Peste veacuri să doinească
    Flueraşu-ţi lângă stână
    Tot în limba românească.

    Când prin neguri norii leagă
    Vârf de vârf copacii goi,
    Să ne-aduni cu vorba-ţi dragă
    Ca în stropul blândei ploi.

    Iar de sus precum o sfântă
    Şoapta-ţi curge ca izvor
    Aştrii cerului cuvântă-n
    Verbul tău luminător.

    Ocrotiţi focul din vatră

    Ocrotiţi focul din vatră –
    Scutul ce l-am moştenit
    Din strămoşi-în gând şi-n piatră,
    Dor din dor nemărginit.

    Ocrotiţi focul din vatră
    Ca adâncuri de izvor
    Şi cu pasărea măiastră,
    Cu tot neamu-i zburător.

    Ocrotiţi focul din vatră
    Altceva n-avem mai sfânt –
    Veşnică făclie sacră
    Şi altar de legământ.

    Ocrotiţi focul din vatră
    Ca pe-o rugă, pe-un mister
    Cât o fi viaţă să-ncapă
    Într-un răsărit de cer.

    Ocrotiţi focul din vatră
    Că ni-i tot ce-avem mai bun
    Lut din lut, piatră din piatră
    Toate-aici răsar şi-apun.

    Ocrotiţi focul din vatră
    Să-l avem arzând oricând,
    Fie vreme bună, aspră,
    El în suflet ni-i şi-n gând.

    Căci atunci ni-i casa plină
    Şi-i mai trainică, mai piatră
    Când cu neamul meu se-mplină
    Grămăjoara lângă vatră.

    Ocrotiţi căldura toată
    Şi lumina lui cerească –
    Focul cel străbun din vatră
    Pururi ne ocrotească.

    Verbul tău luminător
    (În memoria marelui nostru
    poet Grigore Vieru)

    Plânsu-te-a din iarbă roua
    Cum cântatu-ne-ai cuminte
    Şi căsuţa-ţi din Moldova
    De la Prut, să ţinem minte.

    De cenuşa pururi sacră
    Şi de neamu-nstrăinat
    Că lăsatu-ne-ai la vatră
    Mult scârbit şi-ngrijorat.

    Ori gândirea ne-este strâmbă
    Căutând prin lume banul
    Ori nu ţtim în care limbă
    Din străbuni, doinit-a neamul.

    Ploua-n suflet cu tăciune
    Cu dureri şi cu blesteme
    Că de baştina străbună
    Ne-am îndepărtat de-o vreme.

    De-ai putea rază de soare
    Ne-ai trimite-o pe pământ
    Şi în suflet câte-o floare
    Şi scânteie albastră-n gând.

    Şi cu-o rugă din poemul
    Dulce ca mustul de poamă
    Ne-ai înlătura blestemul
    Cu doru-ţi adânc de mamă.

    Din al ţarinei ţărână
    Peste veacuri să doinească
    Flueraşu-ţi lângă stână
    Tot în limba românească.

    Când prin neguri norii leagă
    Vârf de vârf copacii goi,
    Să ne-aduni cu vorba-ţi dragă
    Ca în stropul blândei ploi.

    Iar de sus precum o sfântă
    Şoapta-ţi curge ca izvor
    Aştrii cerului cuvântă-n
    Verbul tău luminător.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5