Daniela DUMITRESCU

Meditaţie 

              (rondel)

 Câte răsărituri, oare,

Voi vedea în timpul vieţii…

Preţiosul strop de soare…

Să îmi spună înţelepţii…

Cerul închină culoare

Pe altarul dimineţii.

Câte răsărituri, oare,

Voi vedea în timpul vieţii…

Îmi adie-n gând o boare

De dor greu al tinereţii,

Sorb izvorul vieţii care

Se ascunde-n umbra ceţii.

Câte răsărituri, oare,

Voi vedea în timpul vieţii…

  În palma ta

Am aşezat sufletul meu

În palma ta, de cititor.

Tu l-ai citit cu ochiul minţii

Şi-ai devenit judecător.

L-ai ridicat, uşor, spre cer

Şi i-ai privit, astfel, durerea

Nespusă nicicând în cuvinte,

Soră fiindu-i tăcerea.

Apoi l-ai spart in cioburi mici

Şi-ai aşteptat să strălucească.

Eu ,însă, mai aştept şi-acum

Ca sufletu’-mi să se lipescă.

Eu am încremenit în timp,

Am stat în negrul nepătruns

Să văd dacă sufletu’-mi trist

La inimă ţi-a ajuns.