Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Poeme de seară

ION IONESCU-BUCOVU [320x200]Poezii de ION IONESCU-BUCOVU

rugăciune

trimite, Doamne, câte un înger,
ca semn al depărtării sfinte,
să vină noaptea pe la mine,
să-mi pice-n suflet trei cuvinte.

ard către tine, biet tăciune,
mă sting și simt că nu găsesc
făptura Ta cea înțeleaptă,
cu chipul Tău împărătesc.

Te caut de o viață întreagă
Cu noaptea aspră ce Te naște,
lumea e tristă și pribeagă,
dă-i dragostea de-a cunoaște.

ai pus zăgaze între noi,
dar eu m-am avântat în luptă
să ne vedem doar amândoi,
deși aveam o lance ruptă.

m-a oprit din cale lutul
din care-am fost și eu făcut
și m-a bătut adesea vântul,
c-am fost și surd, am fost și mut.

eu caut căile luminii
și parcă văd c-ajung murind
să nu culeg decât toți spinii
pe care viața îi cuprind.

de ce-ai făcut ispită moale
din lutul Tău atât de sfânt
și nu te-ai arătat în cale,
să Te cunosc și să Te cânt?

sâmbătă, 4 august 2012

la cină cu nichita

am mâncat aseară cu nichita
la cina cea de taină a cuvintelor,
el stătea într-un picior
și cânta din necuvinte,
era tot ca înainte,
înghițea silabele pe nerăsuflate
cu usturoi, cu fripturi și alte bucate,
mi-a dat și mie un os dintr-o vocală
să mă lecui de viața patriarhală,
avea un ochi în frunte
și unul la picior,
plângea săracul de dor,
dorul lui cel mioritic
de iubire, de natură
și de orice creatură.

behăia printre silabe
și mergea în patru labe,
băuse o cramă de consoane,
și striga după mie: golaneee!

îi era foame de tauri, de ghindă,
de piscuri, de râuri,
trăgea clopotul lunii în cer,
să audă orice temnicer,
spânzura păsările de vânt,
și le-nșira pe-o sfoară de cuvânt.

visa să fugă în hiperboreia,
cu cărți în cuneiforme,
îmbrăcat în uniforme
de jandarm provincial,
în ținutul glacial.

visa coloane de pulpe
din femei în piei de vulpe
și se certa cu verline,
pentr-un blestemat catren.

din când în când și mai iubea
pe-o pajiște de peruzea
femeia lui era de ceară
căzută din țară barbară.

timp de toamnă-n derizoriu,
frunze, zdențe zburătoare,
și secundele gravide
născând tainic câte-o floare.

amintire spânzurată de gâtlej
ca un proscris,
tu, nichita, scriitorul,
de ce,nene, n-ai mai scris?

te-ai ascuns ca și bandiții
prin bordeie de morminte,
ai luat cărțile cu tine
ca să nu te ținem minte.

osul tău sculptat în piatră
ștampilat cu sângele,
l-am pus cărămizi de vatră,
doamne-ajută, plânge-le!

duminică, 5 august 2012

marin sorescu

marin sorescu muta zilele mereu,
muta o zi neagră,
înainta cu un vis,
din când în când
mai muta și o nenorocire.

muta o zi albă,
îneca o fericire în lacrimi.

când treceau zile cu nori
poetul se îneca în erori.

a căutat la anticariat
pe hegel, bărbatul,
când să-l cumpere, i l-a luat altul.

el își purta ochelarii pe ceafă
ca să nu facă vreo gafă,
se amesteca-n turmă
să vadă ziua cea de pe urmă.

s-a dus și pe uliță la strigat,
aoooleeee-leooo
ce-ți e băăăă?
a ieșit sorescu-n drum,
fluieră ca un nebun!

umblă noapte-n cimitir
dorește varză cu carne
de ziua morților,
la deschisul porților.

la sfârșit i-a luat dracul o mână,
o bălăncănea pe lângă el,
dar într-o săptămână,
s-a făcut miel.
a închis întâi gura,
a rămas cu ochii beliți,
și-a aruncat de pe el armura
și-a trecut printre faliți.

o femeie i-a-nchis pleoapele
și i-a dezlegat apele.

duminică, 5 august 2012

constantinopolul

plouă peste Constantinopol
o ploaie diluviană,
bazarul e sinistru fără marfă,
moscheia cântă cântece profane,
Edy-Kule stă singură-n cătușe
cu Brâncoveanu care-și plânge fiii.
îndrăgostiții toți au dezertat,
chiparoșii se zbat pe sub potop,
în ochiul hipnotizat al golfului.
delfinii, ca niște patriarhi înecați,
se lăfăie în apa caldă a verii.
Bizanțul a murit demult,
Stambulul este stampa nouă,
ce s-a vândut imperial,
pe un parfum acum când plouă.
la Podul suspendat nu este vamă,
pentru mătase și sărut,
îndrăgostiții dorm pe schele,
prin ploaia de luceferi și de câini,
de parc-ar fi niște lichele,
ce-au spânzurat iubitele de mâini.
ploaie multă, ploaie grea,
ca o cangrenă de safire,
tot vomitând mărgăritare
pe cântecele de clavire,
covoare, ceară, chihlimbar,
aur, argint și marafeturi,
(au mai rămas doar trei cofeturi)
s-a-nchis și ușa în bazar.

la miezul nopții un cârmaci
cu beregata sfâșiată,
striga de mama focului
că i-a tăiat-o o amantă.

aerul era oval,
mirosea a singurătate,
numai bietul Brâncoveanu
mai făcea ceva dreptate.

(semiluna, un rubin,
se juca frumos pe cer,
repaus de asfodele,
care-apar și care pier.)

dinspre uscat
o lacrimă-n cădere,
peste Bizanț
și-un șir de acadele
în lanț
ce se zăresc printre perdele.

luni, 6 august 2012

aplec eternitatea spre tine

aplec eternitatea spre tine, iubito,
copil suav al dragostei dintâi,
aș vrea să-ntind mâna prin vreme
să te -alint frumos, să te mângâi.

avem trecutu-n față și visul risipit,
văpăile ș-au stins misterul, dragă,
se-ntoarce amintirea insipid,
cu chipul și făptura ta întreagă.

mi-e dor de trupul tău trandafiriu,
obrazul tău ca merele de toamnă
și ochii tăi albaștri ca lacul azuriu,
și gura ta de fragă, dragă doamnă.

mi-ai fost povară grea și te-am pierdut,
neprețuind granitul tău, fecioară,
te-ai zămislit din întrupatul lut
și te-am creat a nu știu câta oară.

marţi, 7 august 2012

tu ești pământul…

tu ești pământul meu din brodină
în care-am semănat iubirea mea
și ai crescut ca floarea din grădină
și te-am păstrat ca pe o peruzea.

ești cartea mea de dragoste pe veci,
de reverie, umbră și aromă,
mă îngrozește gândul dacă pleci
și -n urma ta rămâne o fantomă.

pe cât e glasul tău atât de dulce,
poemul dragostei tot mai frumos,
eu las urechea mea ca să se culce
pe sternul tău cel cald și mlădios.

parfumul umbrei tale mă îmbată,
cenușa lui mă face să visez
la chipul tău atât de drag de fată
și te păstrez în suflet ca pe-un crez.

miercuri, 8 august 2012

clipa ce vine

mă bate timpul, clipa ce vine,
se prăbușește spre asfințit,
lumea petrece, totul devine,
și totul cade în infinit.

îmi bate vântul în vele,
mi-e dor de-un senin fără nori,
de cetățile mele de stele,
de zborul înalt de cocori.

mă bate timpul, steaua de sus,
între ceruri și-ntre pământ,
mi-e teamă că am ajuns la apus,
cu aripa frântă, cu părul cărunt.

îndreaptă-mi zborul meu liniștit
pe unde zboară toamna cocorii
și fă din mine fiul iubit,
s-aprind stelele nopții și sorii.

îngroapă în amintire trecutul,
nu mă mai ține în ploaie și vânt,
desparte-mă, Doamne, de lutul
ce se va face pământ…

joi, 9 august 2012

seceta

căldura topește orice boare,
se usucă salcâmul sub cer,
firele de iarbă se roagă la soare,
să nu le usuce, că pier.

e toată natura în doliu târziu,
plâng plante pe vițe și-n lanuri,
s-a lăsat vara ca un pustiu,
peste câmpie, pe munte, pe dealuri.

căprioara cată o gură de apă,
albina, săraca, plesnește de sete,
pasărea cerului trist se adapă
cu apa ce iese din pietre.

omul se uită pe cerul senin,
cere la Domnul să îl adape,
„o, Doamne, din cerul prea plin,
să curgă șiroaie de ape…”

joi, 9 august 2012

calm atic

am legănat visuri în brațele mele
pământul cu cerul și norii,
verile calde, iernile grele
și calea lactee și zorii.

pe tine, iubito, te-am legănat,
în brațele-mi aspre și blânde,
tu veșnic mi-ai adăpat
dragostea frumoasei osânde.

se zbuciumă lumea și crește,
se zbate magma în horbota spumii
un nou răsărit se ivește
în huietul vremii, în freamătul lumii.

vine iar toamna cea policromă,
cu romanțe cântate -ngânând,
toamna cu dulcea-i aromă
și cocori peste zare zburând.

toamna ce-ncearcă a ne-ntrista,
cu norii grei ce cad dintr-un hău,
norocul meu cu primăvara ta
și cu surâsul din glasul tău.

am liniștea și calmul atice,
acum când norii picură-ntruna,
privesc orizonturile sălbatice
și aștept să vină furtuna.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

4 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    Domnule profesor Ion Ionescu-Bucovu din Ranca Argesului, va citesc creatiile literare cam peste tot pe unde publicati si de fiecare data ma surprindeti cu cate ceva nou.

  2. Îmi face plăcere să vă știu pe meleagurile argeșene. Mulțumesc pentru atenția pe care o acordați creației mele ți pentru acest fapt, vă mulțumesc.

  3. PATRICIA spune:

    minunate versuri, felicitari maestre!

    TRIMITE DOAMNE!

    trimite Doamne câte-un înger
    ca semn, c-avem şi noi părinţi,
    şi dă-ne veste, cu un fulger
    că vom ajunge între sfinţi.

    ajunşi spre asfinţit,ne arde
    avem pe chip, numai durere
    vino…şi numără-ne fapte!
    să încetăm… cu-atâta vrere.

    căci toată viaţa, e doar curgeri
    n-am căutat decât spre Tine,
    îmi dai iubire, îmi dai înfrângeri
    să treacă vremea… Să fii cu mine!

    nu sunt hotare între noi
    aici, trăirea-i doar o luptă,
    de ne-om vedea iară, noi doi
    ţi-oi povesti de ,,lancea ruptă,,.

    umanitatea-i numai fapte
    poate aşa am fost meniţi,
    aici trăim… dualitate
    suntem şi surzi si muţi, croiţi.

    de vom ajunge-n Poarta Vieţii
    vom sta pe câmpul cerului,
    având în braţe toţi scaieţii
    schimbaţi, cu crinii Domnului.

    de n-ar fi fost doruri fugare
    demuuuult, ispita era moartă,
    am fi zburat sub mândru soare
    şi am fi fost, mâna Ta dreaptă!

  4. ION IONESCU- BUCOVU spune:

    Minunate versuri Patricia! Concurează cu ale mele. Felicitări1 Te urmăresc cu plăcere și-mi plac versurile tale. sunt rupte din suflet.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5