Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Poeme de seară

    ION IONESCU-BUCOVU [320x200]Poezii de ION IONESCU-BUCOVU

    rugăciune

    trimite, Doamne, câte un înger,
    ca semn al depărtării sfinte,
    să vină noaptea pe la mine,
    să-mi pice-n suflet trei cuvinte.

    ard către tine, biet tăciune,
    mă sting și simt că nu găsesc
    făptura Ta cea înțeleaptă,
    cu chipul Tău împărătesc.

    Te caut de o viață întreagă
    Cu noaptea aspră ce Te naște,
    lumea e tristă și pribeagă,
    dă-i dragostea de-a cunoaște.

    ai pus zăgaze între noi,
    dar eu m-am avântat în luptă
    să ne vedem doar amândoi,
    deși aveam o lance ruptă.

    m-a oprit din cale lutul
    din care-am fost și eu făcut
    și m-a bătut adesea vântul,
    c-am fost și surd, am fost și mut.

    eu caut căile luminii
    și parcă văd c-ajung murind
    să nu culeg decât toți spinii
    pe care viața îi cuprind.

    de ce-ai făcut ispită moale
    din lutul Tău atât de sfânt
    și nu te-ai arătat în cale,
    să Te cunosc și să Te cânt?

    sâmbătă, 4 august 2012

    la cină cu nichita

    am mâncat aseară cu nichita
    la cina cea de taină a cuvintelor,
    el stătea într-un picior
    și cânta din necuvinte,
    era tot ca înainte,
    înghițea silabele pe nerăsuflate
    cu usturoi, cu fripturi și alte bucate,
    mi-a dat și mie un os dintr-o vocală
    să mă lecui de viața patriarhală,
    avea un ochi în frunte
    și unul la picior,
    plângea săracul de dor,
    dorul lui cel mioritic
    de iubire, de natură
    și de orice creatură.

    behăia printre silabe
    și mergea în patru labe,
    băuse o cramă de consoane,
    și striga după mie: golaneee!

    îi era foame de tauri, de ghindă,
    de piscuri, de râuri,
    trăgea clopotul lunii în cer,
    să audă orice temnicer,
    spânzura păsările de vânt,
    și le-nșira pe-o sfoară de cuvânt.

    visa să fugă în hiperboreia,
    cu cărți în cuneiforme,
    îmbrăcat în uniforme
    de jandarm provincial,
    în ținutul glacial.

    visa coloane de pulpe
    din femei în piei de vulpe
    și se certa cu verline,
    pentr-un blestemat catren.

    din când în când și mai iubea
    pe-o pajiște de peruzea
    femeia lui era de ceară
    căzută din țară barbară.

    timp de toamnă-n derizoriu,
    frunze, zdențe zburătoare,
    și secundele gravide
    născând tainic câte-o floare.

    amintire spânzurată de gâtlej
    ca un proscris,
    tu, nichita, scriitorul,
    de ce,nene, n-ai mai scris?

    te-ai ascuns ca și bandiții
    prin bordeie de morminte,
    ai luat cărțile cu tine
    ca să nu te ținem minte.

    osul tău sculptat în piatră
    ștampilat cu sângele,
    l-am pus cărămizi de vatră,
    doamne-ajută, plânge-le!

    duminică, 5 august 2012

    marin sorescu

    marin sorescu muta zilele mereu,
    muta o zi neagră,
    înainta cu un vis,
    din când în când
    mai muta și o nenorocire.

    muta o zi albă,
    îneca o fericire în lacrimi.

    când treceau zile cu nori
    poetul se îneca în erori.

    a căutat la anticariat
    pe hegel, bărbatul,
    când să-l cumpere, i l-a luat altul.

    el își purta ochelarii pe ceafă
    ca să nu facă vreo gafă,
    se amesteca-n turmă
    să vadă ziua cea de pe urmă.

    s-a dus și pe uliță la strigat,
    aoooleeee-leooo
    ce-ți e băăăă?
    a ieșit sorescu-n drum,
    fluieră ca un nebun!

    umblă noapte-n cimitir
    dorește varză cu carne
    de ziua morților,
    la deschisul porților.

    la sfârșit i-a luat dracul o mână,
    o bălăncănea pe lângă el,
    dar într-o săptămână,
    s-a făcut miel.
    a închis întâi gura,
    a rămas cu ochii beliți,
    și-a aruncat de pe el armura
    și-a trecut printre faliți.

    o femeie i-a-nchis pleoapele
    și i-a dezlegat apele.

    duminică, 5 august 2012

    constantinopolul

    plouă peste Constantinopol
    o ploaie diluviană,
    bazarul e sinistru fără marfă,
    moscheia cântă cântece profane,
    Edy-Kule stă singură-n cătușe
    cu Brâncoveanu care-și plânge fiii.
    îndrăgostiții toți au dezertat,
    chiparoșii se zbat pe sub potop,
    în ochiul hipnotizat al golfului.
    delfinii, ca niște patriarhi înecați,
    se lăfăie în apa caldă a verii.
    Bizanțul a murit demult,
    Stambulul este stampa nouă,
    ce s-a vândut imperial,
    pe un parfum acum când plouă.
    la Podul suspendat nu este vamă,
    pentru mătase și sărut,
    îndrăgostiții dorm pe schele,
    prin ploaia de luceferi și de câini,
    de parc-ar fi niște lichele,
    ce-au spânzurat iubitele de mâini.
    ploaie multă, ploaie grea,
    ca o cangrenă de safire,
    tot vomitând mărgăritare
    pe cântecele de clavire,
    covoare, ceară, chihlimbar,
    aur, argint și marafeturi,
    (au mai rămas doar trei cofeturi)
    s-a-nchis și ușa în bazar.

    la miezul nopții un cârmaci
    cu beregata sfâșiată,
    striga de mama focului
    că i-a tăiat-o o amantă.

    aerul era oval,
    mirosea a singurătate,
    numai bietul Brâncoveanu
    mai făcea ceva dreptate.

    (semiluna, un rubin,
    se juca frumos pe cer,
    repaus de asfodele,
    care-apar și care pier.)

    dinspre uscat
    o lacrimă-n cădere,
    peste Bizanț
    și-un șir de acadele
    în lanț
    ce se zăresc printre perdele.

    luni, 6 august 2012

    aplec eternitatea spre tine

    aplec eternitatea spre tine, iubito,
    copil suav al dragostei dintâi,
    aș vrea să-ntind mâna prin vreme
    să te -alint frumos, să te mângâi.

    avem trecutu-n față și visul risipit,
    văpăile ș-au stins misterul, dragă,
    se-ntoarce amintirea insipid,
    cu chipul și făptura ta întreagă.

    mi-e dor de trupul tău trandafiriu,
    obrazul tău ca merele de toamnă
    și ochii tăi albaștri ca lacul azuriu,
    și gura ta de fragă, dragă doamnă.

    mi-ai fost povară grea și te-am pierdut,
    neprețuind granitul tău, fecioară,
    te-ai zămislit din întrupatul lut
    și te-am creat a nu știu câta oară.

    marţi, 7 august 2012

    tu ești pământul…

    tu ești pământul meu din brodină
    în care-am semănat iubirea mea
    și ai crescut ca floarea din grădină
    și te-am păstrat ca pe o peruzea.

    ești cartea mea de dragoste pe veci,
    de reverie, umbră și aromă,
    mă îngrozește gândul dacă pleci
    și -n urma ta rămâne o fantomă.

    pe cât e glasul tău atât de dulce,
    poemul dragostei tot mai frumos,
    eu las urechea mea ca să se culce
    pe sternul tău cel cald și mlădios.

    parfumul umbrei tale mă îmbată,
    cenușa lui mă face să visez
    la chipul tău atât de drag de fată
    și te păstrez în suflet ca pe-un crez.

    miercuri, 8 august 2012

    clipa ce vine

    mă bate timpul, clipa ce vine,
    se prăbușește spre asfințit,
    lumea petrece, totul devine,
    și totul cade în infinit.

    îmi bate vântul în vele,
    mi-e dor de-un senin fără nori,
    de cetățile mele de stele,
    de zborul înalt de cocori.

    mă bate timpul, steaua de sus,
    între ceruri și-ntre pământ,
    mi-e teamă că am ajuns la apus,
    cu aripa frântă, cu părul cărunt.

    îndreaptă-mi zborul meu liniștit
    pe unde zboară toamna cocorii
    și fă din mine fiul iubit,
    s-aprind stelele nopții și sorii.

    îngroapă în amintire trecutul,
    nu mă mai ține în ploaie și vânt,
    desparte-mă, Doamne, de lutul
    ce se va face pământ…

    joi, 9 august 2012

    seceta

    căldura topește orice boare,
    se usucă salcâmul sub cer,
    firele de iarbă se roagă la soare,
    să nu le usuce, că pier.

    e toată natura în doliu târziu,
    plâng plante pe vițe și-n lanuri,
    s-a lăsat vara ca un pustiu,
    peste câmpie, pe munte, pe dealuri.

    căprioara cată o gură de apă,
    albina, săraca, plesnește de sete,
    pasărea cerului trist se adapă
    cu apa ce iese din pietre.

    omul se uită pe cerul senin,
    cere la Domnul să îl adape,
    „o, Doamne, din cerul prea plin,
    să curgă șiroaie de ape…”

    joi, 9 august 2012

    calm atic

    am legănat visuri în brațele mele
    pământul cu cerul și norii,
    verile calde, iernile grele
    și calea lactee și zorii.

    pe tine, iubito, te-am legănat,
    în brațele-mi aspre și blânde,
    tu veșnic mi-ai adăpat
    dragostea frumoasei osânde.

    se zbuciumă lumea și crește,
    se zbate magma în horbota spumii
    un nou răsărit se ivește
    în huietul vremii, în freamătul lumii.

    vine iar toamna cea policromă,
    cu romanțe cântate -ngânând,
    toamna cu dulcea-i aromă
    și cocori peste zare zburând.

    toamna ce-ncearcă a ne-ntrista,
    cu norii grei ce cad dintr-un hău,
    norocul meu cu primăvara ta
    și cu surâsul din glasul tău.

    am liniștea și calmul atice,
    acum când norii picură-ntruna,
    privesc orizonturile sălbatice
    și aștept să vină furtuna.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    4 comentarii la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      Domnule profesor Ion Ionescu-Bucovu din Ranca Argesului, va citesc creatiile literare cam peste tot pe unde publicati si de fiecare data ma surprindeti cu cate ceva nou.

    2. Îmi face plăcere să vă știu pe meleagurile argeșene. Mulțumesc pentru atenția pe care o acordați creației mele ți pentru acest fapt, vă mulțumesc.

    3. PATRICIA spune:

      minunate versuri, felicitari maestre!

      TRIMITE DOAMNE!

      trimite Doamne câte-un înger
      ca semn, c-avem şi noi părinţi,
      şi dă-ne veste, cu un fulger
      că vom ajunge între sfinţi.

      ajunşi spre asfinţit,ne arde
      avem pe chip, numai durere
      vino…şi numără-ne fapte!
      să încetăm… cu-atâta vrere.

      căci toată viaţa, e doar curgeri
      n-am căutat decât spre Tine,
      îmi dai iubire, îmi dai înfrângeri
      să treacă vremea… Să fii cu mine!

      nu sunt hotare între noi
      aici, trăirea-i doar o luptă,
      de ne-om vedea iară, noi doi
      ţi-oi povesti de ,,lancea ruptă,,.

      umanitatea-i numai fapte
      poate aşa am fost meniţi,
      aici trăim… dualitate
      suntem şi surzi si muţi, croiţi.

      de vom ajunge-n Poarta Vieţii
      vom sta pe câmpul cerului,
      având în braţe toţi scaieţii
      schimbaţi, cu crinii Domnului.

      de n-ar fi fost doruri fugare
      demuuuult, ispita era moartă,
      am fi zburat sub mândru soare
      şi am fi fost, mâna Ta dreaptă!

    4. ION IONESCU- BUCOVU spune:

      Minunate versuri Patricia! Concurează cu ale mele. Felicitări1 Te urmăresc cu plăcere și-mi plac versurile tale. sunt rupte din suflet.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5