Poezii, de Marin Toma

Sub ramura de măr
Din flori dalbe, flori de măr
Aş vrea să-ţi împletesc cunună
Şi s-o aşez pe fruntea ta
În nopţile cu lună plină.

Şi din livada cu mulţi meri
Flori dalbe, flori de măr,
Să-ţi scutur ziua –ncetişor
Flori dalbe,flori de măr.

Să-ţi ningă lin pe al tău păr
Flori dalbe flori de măr
Iar eu să te iubesc cu dor
Flori dalbe ,flori de măr.
…………………………..
MARIN TOMA
Dedicată ţie Doiniţa

La poarta sufletului
La poarta sufletului tău,
Eu m-am rugat ca la icoană!
Şi ea, mi s-a deschis încet,
În linişte-i de catedrală!.

Şi am păşit sfios în templu
Unde-am trezit jar de iubire
Iar trupul tău făr’de prihană
Mi-au dezgheţat trăiri sublime

De-atunci, nu pot uita o clipă,
Trăirea ce-am simţit-o eu.
Când îmi spuneai dragă copilă
Că mă doreşti…să fiu al tău.

Femeie…
Ce mamă te-a purtat în pântec?
Ce Zeu i-a’nsămânţat rodirea?
Şi care dintre Sânziene
Ţi-a pus în scaldă… doar iubirea?

Eu zic că, poate-a fost Apollo!
Şi ea… zeiţa Afrodita!
Tu esti precum e spuma mării
Şi din priviri trimiţi ispita!
 
Oricum nu pari a fi femeie,
O pământeană’ntre femei
În jurul tău roiesc luceferi
Şi jertfe faci chiar printre zei.
 
Aş vrea să fi  nepieritoare…
Iubirea să ţi-o simt din plin.
Căci, merităm toate acestea
Iar eu, la chipul tău… mă-nchin!