POEZII de Mircea Paul IORDACHE

COMETĂ

Sunt integrat unei comete
Ce, periodic, reînvie,
Mister al spaţiilor moarte,
Bob îngheţat de apă vie.

Ciudat destin lǎsat de zei,
Să tinzi mereu spre focul sacru
Şi căi cu şine de tramvai
Să îţi impună-un simulacru;

Să treci pe drumuri paralele
Ca orb neajutat, în cosmos,
Şi totuşi să descrii elipse
Ce-au fost trasate-ntâi de Cronos;

Să arzi în focul re-ntâlnirii
Acelui astru ce te-absoarbe
Şi proiectat spre infinituri
Să fii respins în spaţii oarbe.

O scânteiere efemeră
I-a dat ca drept stăpânul lumii;
In rest, eterna solitară
Migrare-n mrejele genunii.

Bob îngheţat de apă vie
E sufletul unei comete,
Mister al spaţiilor moarte
Ce, periodic, reînvie.
(20-septembrie-1988)

EURIDICE

În ochii tăi exist-un zeu,
Chemând mereu către adâncuri
Şi-aş coborî, precum Orfeu,
Cătând lumina sub pământuri.

Şi aş pleca din Paradis,
Urmând îndemnul din chemare,
Sperând să se-mplineasc-un vis
Din nopţile privirii tale.

M-aş transforma-n căutător,
Escaladând ca şi Heracles
Munţii Caucaz, pentru-acel mǎr
Ce lumina până la Hades.

De voi găsi un univers,
Necunoscut şi nici aieve,
O lume-închisă într-un vers
Şoptit de Creator doar Evei;

Voi absorbi ca năucit
Fluidul irişilor sacri,
Ca un Icar nefericit
Mă voi topi-n lumini de aştri.

Si-o clipă, îngheţată-n timp,
Voi crede c-am învins Infernul;
La fel ca zeii în Olimp,
In mine voi simţi eternul.

Şi-atunci, miraj subpământean,
Euridice va apare,
Plutind încet, către liman,
Urmându-mă, urcând spre zare.

Dar vai, ce efemeră clipă,
Ce-n slăvi ar vrea să mă ridice,
Căzând în hău, cu-a sa aripă,
O pierd, din nou, pe-Euridice.
(27-martie-1996)