POEZII  DE   VASILE  LARCO

O stea, un vis

Pe cerul prea întunecat

O stea abia se-arată,

Coboară lin şi dintr-o dat

Rozariul îşi dilată.

E-atât de-aproape, aş putea

S-ating a ei dogoare

Cu pleoapa lăcrimând în ea

Tăcerile de sare.

O clipă parcă s-a oprit,

Ori visul o învie,

Iar între-apus şi răsărit

Mi-e ochiul o vecie.

De basmul ei mă las pătruns

În dorurile mele

Şi-o lacrimă îmi e de-ajuns

Să surp un cer de stele.
Visuri de florar

O floare gingaşă de mai,

Când soarele răsare,

Ţi-aş prinde-o-n părul tău bălai

De-mi dai o sărutare!

Aş risipi oricare nor,

Să fie zi senină

De-o să-mi trimiţi un gând de dor

Pe raze de lumină.

Oglinda apei ţi-o ofer

Să-ţi vezi în ea cosiţa,

Când luminatul colţ de cer

Trezi-va poieniţa.

Ne prindă sute de fiori

De dragoste curată,

Când lac de rouă-i peste flori

Şi peste lunca toată.

Iar o privire de-mi arunci,

Voi săruta privirea

Şi trilurile de prin lunci

Vestească-ne iubirea.

Un zâmbet de-o să-mi mai trimiţi

Şi visurile toate,

Voi şti că suntem doi sortiţi

Iubirilor curate.

De ziua ta

De ziua ta, rari trandafiri,

Prea roşii la culoare,

Simbolul marilor iubiri,

Ţi-i dau c-o sărutare.

Noroc să-ţi poarte-n astă zi

Şi-n cele viitoare,

Ca împreună cât vom fi

Un Rai să ne-nconjoare.

Să nu avem dificultăţi,

Din nor să facem soare

Şi din ruine, mari cetăţi,

Cu bravi paji la intrare.

Să facem bun din tot ce-i rău,

Covor de flori din fronturi

Şi tot ce-i trist, ajungă-n hău,

Spre alte orizonturi.

Cum azi nu ai tot ce-ţi doreşti

Din visurile toate,

Vreau Universul să-l primeşti

Să faci din el palate.

În ele chiriaş să fiu

Chiar fără de înscrisuri,

Că niciodată nu-i târziu

Să-mi pun speranţe-n visuri.

Enigma pădurii

De ce ai rătăcit, pădure,

Ecoul vorbelor de dor,

De ce-ai trimis pe căi obscure

Curate visuri de amor?

De ce-ai întins covoare pline

Cu ale florilor splendori,

Când am o floare lângă mine,

Cea mai frumoasă dintre flori?

Când noaptea fost-a la răscruce,

Atenţia să mi-o distragi,

De ce-ai pus Luna să străluce

Mai mult ca ochii mie dragi?

Când se-auzea cât ţine zarea

Cum îmi cânta iubita mea

De ce-ai trimis privighetoarea

Să cânte mai frumos ca ea?

Îmbrăţişaţi pe o cărare

În taină când ne-am sărutat,

De ce-ai pus o ciocănitoare

Să ducă vestea peste sat?

…………………………

Pădurea, cum secrete n-are,

În Raiul ei de nedescris,

Să mă trezească din visare

Un bob de rouă-a mai trimis.

Floare albă de april

Când văd o floare de april

Dispare-a frigului fior,

Am prospeţime de copil

Şi totul e îmbietor.

Necazurile pleacă-n zbor,

Dispare tonusul febril

La piept când strâng cu drag şi dor

O floare albă de april.

Speranţa-n floare-n zori îmi pun

Când pleacă Luna-n depărtări

Şi-n coşul dragostei adun

Săruturi şi îmbrăţişări

Mă-ncântă-al păsărilor tril

Şi nu dau frâu nicicând tristeţii

Când ştiu c-o floare de april

Îmi este în buchetul vieţii.

Gingaşă floare de april

Să nu te vestejeşti nicicând,

Pe-al dragostei pământ fertil

Răsară al iubirii gând!

Privind spre orizont

Acum, ca niciodată, munţii

Aş vrea să fie mai aproape

Să-mi şteargă fin sudoarea frunţii

Când cerbii vin să se adape.

În luciul apei curgătoare

Să văd un zâmbet, o privire,

Ce-ndeamnă tainic spre visare,

Spre alinare şi iubire.

Să simt răcoarea umbrei dese

A brazilor de viaţă plini

Că trece vremea să nu-mi pese,

Iubirea prindă rădăcini.

Să mă trezească din visare

Concertul de privighetori,

Dispară clipele amare,

În zare plece negrii nori.

Să simt mirosul fin de brad,

Iubita vină pe cărare

Şi-n al iubirii vis să cad

Plin de speranţe-nălţătoare.
Mi-ai promis…

Mi-ai promis un bob de rouă

Peste buzele-mi uscate

Şi o sărutare, două

Pe pleoapele lăsate.

Mi-ai promis un con de umbră

Când o arde Sfântul Soare,

Peste-a existenţei sumbră

Mi-ai promis o alinare.

Mi-ai promis o mângâiere

Soarele când o apune

Şi o clipă de tăcere

Când mi-oi face rugăciune.

Mi-ai promis o floare albă

Şi un nufăr de pe ape

Să le port ca pe o salbă

Ca mereu să-mi fii aproape.

Visătorul (rondel)

Părea un fel de visător

Când l-a văzut întâia oară

La ora tainică de seară

Spunându-i vorbe de amor.

În negura crepusculară

Cu voce clară de tenor,

Părea un fel de visător

Când l-a văzut întâia oară.

Cuprins ca  de-un fior de dor,

O prinse fin de subsuoară,

Luându-i banii şi-o brăţară,

Încât ar spune tuturor:

Părea un fel de visător.

PRIPITA (rondel)

L-a cunoscut din întâmplare

Pe stradă într-o dimineaţă,

Legându-se cu el pe viaţă

Căci i-a plăcut la-nfăţişare.

N-a mai cerut nici o povaţă,

Dar cum în graba asta mare…

L-a cunoscut din întâmplare

Pe stradă într-o dimineaţă.

Dar junele cu scopuri clare

Arama şi-o dădu pe faţă,

De-atunci el nici c-o mai răsfaţă

Iar ea regretă ziua-n care

L-a cunoscut din întâmplare.

Cheia dragostei

La tine nu pot să ajung,

Deşi-mi doresc atât de mult,

Nu-i drumul greu şi nici prea lung

Dar cum dorinţa să-mi ascult?

Cărările se-mpleticesc

Şi se destramă rând pe rând

Pe care-adesea rătăcesc

În zori de zi cu tine-n gând.

Precum un fulg te văd plutind

Cuprins de-al dragostei fior,

Te-aş strânge, dar cum să te prind,

Când zbori mereu pe-aripi de dor!

Speranţa-mi este în zadar

Că-n jurul tău, ca un pustiu,

E-un zid imens, imaginar,

Iar cheia dragostei n-o ştiu.

Iubirea e un lucru sfânt,

Covor de flori, rodind mereu

Ce dăinuieşte pe pământ.

Dar nu pe unde trec şi eu.                                               

RONDEL  MATRIMONIAL

E scris adeseori prin ziare

Câte-un anunţ publicitar:

Donjuan deştept şi plin de har

Doresc o nimfă de-alinare!

Efortul nu-i chiar în zadar

Doar e şi câte-o fată, care

Citeşte uneori prin ziare

Câte-un anunţ publicitar,

Şi se cunosc, dar mi se pare

Se-ndrăgostesc în mod bizar

Căci ei nici după-o lună, iar

Sunt cavaleri şi domnişoare …

E scris adeseori prin ziare.

Visuri

Noroc de-ar fi să am şi eu,

Aş prinde trenul fericirii

Şi n-aş tot alerga mereu

S-ajung la staţia iubirii.

Aş prinde-o rază de lumină

Să-mi lumineze noaptea grea,

La piept aş strânge Luna plină

Şi o îndepărtată stea

Aş prinde-un nor rătăcitor

Rugându-l ca măcar de mâine

Să ude floarea din răzor

Şi spicul dătător de pâine.

Ţi-aş oferi iubire, ţie

În fiecare dimineaţă

Plăcutul tril de ciocârlie

Şi aş începe-o nouă viaţă!

.  Prea puţin…

Când soarele răsare,

Iubirii mă închin,

În păr ţi-aş prinde-o floare,

De n-ar fi prea puţin.

Te-aş pune la icoană

În loc de busuioc

Te-aş săruta sub geană

Să ai în veci noroc.

Al teiului coroană

Spre tine-aş vrea s-o-nclin,

Mireasma-i din poiană

Alunge un suspin.

Trimită în pustiuri

Al vieţii greu tumult,

Răsune potpuriuri…

Tot ce-i plăcut nu-i mult.

Cu strălucirea frunţii

De m-ai iubi mereu,

Aş răsturna şi munţii…

Nimic nu e prea greu.

Să fii mereu iubită,

Iubirea-i ca un mit,

Când eşti îndrăgostită

De un îndrăgostit.

De-om fi sub clar de Lună,

Şi sub un cer senin

O viaţă împreună

Ar fi mult prea puţin!