Pandelica RADEȘ

Ghioceii din timpul Revoluției din 1989

Fiindc-a fost revoltă-n țară și poporu-a biruit,
Tu, de bucurie, dragă, în Decembrie-ai înflorit.
Floarea-ți este mai semeață, albul tău e-nsângerat,
Căci, pe frageda petală, sânge tânăr s-a vărsat.

Niciodată, Ghiocele, tu n-ai fost mai viguros
După cum, n-a fost vreodată, neamul tău mai numeros.
Vrei ca să albești un doliu, pe morminte încă noi
Vrei să-mpodobești și troiți unde ne-au căzut eroi.

Doamne, văd crescând în tine, orice tânăr ce-a murit
Doamne, albul tău cu sânge, un popor, a dezrobit.

Cei rămași plâng victimele Revoluției

Stă retrasă, zgribulită
Și-i curg lacrimi, în șirag.
Inima-i este cernită,
C-a pierdut un suflet drag.

O umbră palidă suspină
La creștetul unui sicriu.
Spre el, mereu, mereu, se-nclină,
Că-al său noroc, de azi, nu-i viu.

Și umbra veștedă, pierdută,
E-ncremenită lângă el,
Căci viața ei, în două-i ruptă,
De când s-a stins al ei Cornel.

Fulgi ușori, încet, s-așează
Pe mormântul încă nou
Și o mamă-ngenunchează
Lângă-o cruce de erou.

Pare-o umbră-ndoliată
Care plânge și suspină,
Căci, în țara-nvolburată,
Pierdu „crinul” din grădină.

Stă cu fața la pământ
Și tot spune-un nume sfânt:
„- Unde-i puiul mamei, unde?”
Cripta rece nu-i răspunde!

Crăciunul din anul 1989

După reguli neștiute
De vreo minte omenească,
Moșul nu poate să uite
Ca vreodată, să lipsească.

Moș Crăciun din acest an
Nu ne-aduse brad în casă.
Fiul mort ni l-a adus
Și l-a așezat pe masă.

Moș Crăciun n-avuse-n dar
Jucării, ca amintire
Ne-a adus gloanțe dum dum
Și morminte-n cimitire

1 aprilie 1941
Masacrul de la Fântâna Albă
(Katinul românesc)

Astăzi, Bucovina,
– Cum e legea firii –
La Fântâna Albă
Îşi plânge martirii.

Fiindc-au vrut românii
Să plece-nspre Ţară,
Făcură tabele
Ce se aprobară.

Însă Hidra Neagră
Avea planul ei:
A trimis pe cale,
Pluton de mişei.

Şi-au pornit românii,
La drum, către Ţară…

Oropsiţii Soartei
Având sfiiciune,
Înălţând Icoane,
Spuneau rugăciune.

Dar pornesc rafale!
Oamenii cad valuri,
Precum spicul verii
E cosit pe dealuri.

Trupuri sfârtecate,
Din pământuri, muşcă
Şi se zbat, sărmanii,
Precum leii-n cuşcă.

Glasuri disperate,
Înspre cer, se-nalţă.
Arma ucigaşă
Luând orice viaţă.

„Treaba” nu e gata!
Lovind cu piciorul,
Călăi controlează
Şi trag cu pistolul.

În el, nu împuşcă,
Fiindcă-l cred că-i mort,
Dar când noaptea vine,
Fuge sub un pod.

Se numea Vasile,
Dar demult „s-a dus”
Şi-acum, printre îngeri,
N-are frică Sus.

Cunosc întâmplarea
Chiar de la „scăpatul”
Şi îmi ţin cuvântul,
S-o transmit la altul.

Să condamne Lumea
De-aici şi „de-afară”,
C-au plătit cu viaţa,
Dragostea de Ţară.

Ca să ştim de-acest moment,
Regele Mihai,
Construi un monument,
Chiar acolo-n plai!