Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POEZII, Paul Mircea IORDACHE

     

    POEZII, Paul Mircea IORDACHE

     

    Frumoasa ciută


    Ceva era tulburător în zare,
    Şi ochii vii ai ciutei stau ţintiţi,
    Din văi răzbat noi urlete de fiare,
    Iar nările-i ţâşnesc aburi fierbinţi.

    În toamna asta nu avuse parte
    De cerbul ei măreţ, imperial,
    Pădurea-şi dezbrăca frunzele toate ,
    Lăsând-o şi mai singură pe deal.

    Iar ochii ei erau o noapte-adâncă,
    În care se-oglindea ceru-nstelat
    Şi ea chema mereu, încă şi încă,
    Doar poate auzi-va cel chemat.

    Ştia că-n vale se trezeşte moartea,
    Din somn de peste zi, şi-o va căta,
    Dar ea continuă să-şi cheme partea,
    Sperând că zeii o vor asculta.

    Aleargă tot mai sus, pe stânci înalte,
    Cătând mereu, în steiuri, un răspuns…
    Pare-se , codrul e vrăjit de moarte
    Şi tot ce-i viu, este ţinut ascuns.

    Nu s-a trezit nici când atinse piscul
    Şi încă mai credea în Paradis
    Când, săgetând prin aer spre înalturi,
    Frumoasa ciută cădea în abis.

    31 octombrie 2007

     

    JOCUL UMBRELOR


    Fraţilor mei de pe valea Cotmeanei

    Se prelingeau, în faţa noastră, umbre,
    Unduitoare-n fiecare pas,
    Iar soarele, stăpân peste tenebre,
    Ardea din nou pământul, şi-aşa ars.

    Părea un dans halucinant de umbre
    Ce-n sincronism se plimbă pe ogor,
    Şi izvorau din mine şi din tine,
    Ca poalele de munte cu izvor.

    Complice era soarele din spate
    Ce proiecta mereu al nostru mers
    In faţa noastră, ca un curs de ape,
    Ca o umbrire peste univers.

    Si-atunci văzusem ce asemănare
    Era în mersul umbrelor pe drum;
    O nouă formă de certificare
    Trimisă nouă, de părinţi, postum.

    Mergeam în transă, dus mereu de umbre
    Şi eu vedeam alăturea cu noi
    Mergând din ce în ce mai multe umbre,
    Ca, din morminte, evadaţi strigoi.

    Strămoşii mei mergeau cu mine-alături…
    O, Doamne, ce fantastic şi dantesc
    E dansu-acestor umbre peste haturi
    De timp, ca îngerii pe-un drum ceresc.

    Dar jocul n-a durat o veşnicie…
    Mergând spre dreapta, umbrele-au rămas….
    Şi-abia atunci m-am smuls din reverie,
    Fiind mâhnit, ca după parastas.

    10 septembrie 2007



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5