Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Poezii, de Teodor Jacotă

    Pamflet


    într-o cocină luxoasă
    cu padoc şi cu rigole
    douăzeci de porci de rasă
    mustăcesc clipe frivole

    – eu sunt marele alb mare
    succesibil, ascendent
    duc scrofiţe la culcare
    le ofer divertisment

    – eu sunt ins politic tare
    activez în trei partide
    trei convenţii, ca atare
    travestite, suicide

    am bun gust la cherestea
    ucid crânguri şi păduri
    am trei pensiuni sadea
    proteine, murături

    bărbieresc şi munţi şi dealuri
    din cantoane şi ocoale
    am înalte idealuri
    şi urmez înalte şcoale

    – eu sunt şeful plin de spume
    peste scroafele nurlii
    ofer inimi mari la lume
    creiere şi fudulii

    – eu sunt landrace cu cerbice
    sunt torţionar de stat
    vreau ca porcii să abdice
    să avem electorat

    – sunt ministru de confuzii
    ataşat, misionar
    încurc lumea cu iluzii
    sunt plenipotenţiar

    – ea este scrofiţă bazna
    douăzeci de ţâţe plate
    iar hormonii o iau razna
    labii neelucidate

    – eu sunt şef la subterfugii
    am trei vile nonşalante
    trei terenuri şi refugii
    şi purcei la şcoli înalte

    – eu îmi sunt mogul de presă
    trustul meu stă pe cuvinte
    prin canale, cu adresă
    vreau să grohăiesc pendinte

    am averi, câştiguri grase
    trei uluce şi hambare
    scrofiţele unsuroase
    sunt la mine dansatoare

    – o, porcină insolenţă
    ţipă din aripi şi voce
    singur, cu indiferenţă
    timpul – nemilos, atroce

    La fereastră


    O, cum vă treceţi frumoase femei
    Spre soare-apune-răsare
    Terra sărmana se frânge în trei
    De ură şi mistificare

    Vântul alină parfumuri târzii
    Trec panglici, zulufi şi batiste
    Totul să afle, ce ştii, ce nu ştii
    Cosiţele lor realiste

    Ochii se sting în lacrimi discrete
    De patimă, cântec, descîntec
    Lumea se zbate în albe poşete
    Istoria freamătă-n pântec

    O, cum vă treceţi femei-curcubeu
    În valuri din valuri pâraie
    Se scurge-n rigole sângele meu
    Şi sunt o firavă păstaie

    Drumul spre stele începe aici
    În poala cea nouă şi veche…
    Iubita mea are mâinile mici
    Şi fir de argint la ureche


    Cântecul speranţei


    Speranţa mea, de-o viaţă te aştept
    Să vii aşa cum viitura vine,
    Nu sunt frumos la chip, nici înţelept,
    Dar îndrăznesc să te iubesc pe tine.

    Speranţa mea, îndură-te s-alungi
    Distanţa de la mine pân’ la tine
    Frumoşii ochi aprinşi, cu gene lungi,
    Privească-mă în taină, cu suspine.

    Şi vreau să ai pe gură flori de mac,
    Te vreau în rochii scurte, de mătase,
    Să sper şi să mă-mpiedice şi să tac-
    Genunchii tăi rotunzi să nu mă lase.

    Speranţa mea, noi doi într-un târziu,
    Când Lucifer va merge să se culce,
    Vom fi gustat din fructul auriu
    Cu miezul lui neiertător şi dulce.

    Alunecare


    M-a siluit şi condamnat
    O frumuseţe stranie.
    Şi presupus şi implicat
    Alunec în pierzanie.

    În ochii ei întunecaţi
    Ard lăncii de răcoare.
    E ca o floare din Carpaţi
    Se dăruie şi moare.

    O, nevăzuţii mei şamani,
    Ce frumuseţe stranie!
    Lăsaţi-mă s-o plâng prin ani!
    Luaţi-o voi, ca danie!

    Despărţire


    S-a închinat despletită
    Pe rugul veştedei toamne
    Cu inima vag prihănită
    De dor, al tinerei doamne

    Lumina ei nefirească
    Se stinge în gemete tandre
    Plecând, l-a lăsat să iubească
    Singur, atâtea micsandre…

    Asemenea căldura dispare
    Pe veci în eterul albastru
    Viaţa – eternă candoare
    Viaţa – sublimul dezastru

    Lumina


    E linişte în codrii reci
    Pe lac vin ploi de stele
    Se plimbă toamna pe poteci
    La braţ cu doruri grele.

    Un veac, ce pare c-a fost ieri
    Îşi retransmite seva.
    Dar tu nu vii de nicăieri
    Să te vedem aievea.

    Fiind băiet s-alergi desculţ
    Pe-asfaltul ud de ploaie,
    Să vezi în chipul celor mulţi
    Oglinda din odaie.

    Adie vântul prin stejari
    Uşor ca o părere,
    Când geniul tău refuză iar
    Suprema mângâiere.

    … Acolo între galaxii
    E-o limpede lumină;
    În steaua mândrei Românii
    Luceafărul suspină.

    Târgul de Floci


     Voit-a Ştefan cel Mare
    Aice descălecatul,
    Să mute străbune hotare
    Să-i bată în poartă Hanatul.

    Privind munţii albi, de curbură
    Şi fraţii din sud cum trudesc,
    El duce ulciorul la gură
    Sorbind vinul vechi românesc.

    E ziuă de târg, o zi mare,
    E vremea să bei şi să joci,
    Să vânturi scântei din amnare…
    Purcedeţi la Târgul de Floci.

    Costumele viu colorate
    Agită o mare de voci
    Se-nşiruie vin şi bucate,
    Pe mese, la Târgul de Floci.

    Asudă în ştreang armăsarul,
    Văcuţe cu lapte se vând,
    O zestre e dusă cu carul
    Şi alta aşteaptă la rând.

    Duce-se-va slova cea rară
    Din Cernăuţi pân’ la Soci,
    Că nu-i bucurie în ţară
    Mai mare ca-n Târgul de Floci!

    Adio, Bengal!


    Domnului Mircea Eliade
    şi pasiunii care l-a înălţat

    Cheiul aruncă maramele-n sus,
    Un vas anunţă plecarea, ursuz.

    Încremesc chiparoşi şi platani,
    Clipele grele străfulgeră ani.

    Briza din golf s-a pitit pe un ram,
    Secundele albe bat în tam-tam.

    Suspine scaldă un piept dezgolit –
    Ce mult te-am iubit! Ce mult te-am iubit!

    Fiinţă sacră din neamul hengali
    Cu ochi umezi, sacerdotali!…

    Frumoasa hindusă rămâne pe mal…
    Adio Calcutta! Adio Bengal!

    Isidora


    ceasurile toate
    stau să bată ora
    când văzu lumina
    mândra isidora

    i-au tăiat buricul
    năclăit de sânge
    lângă apa sfântă
    isidora plânge

    se făcu copilă
    cu rochiţă nouă
    isidora, floarea
    boabelor de rouă

    a iubit-o lumea
    o iubiră mirii
    isidora arde-n
    flacăra iubirii

    arsă de dorinţă
    inimă aleasă
    isidora mândră
    se făcu mireasă

    scânteia de zâmbet
    lângă mândrul mire
    precum scânteiază
    vinul în clondire

    timpul aprig trece
    întrebări ridică
    isidora mândră
    se făcu mămică

    timpul înălbeşte
    pletele unora
    se făcu bătrână
    mândra isidora

    ceasurile toate
    s-au oprit în casă
    peste ochii galeşi
    genele se lasă

    timpul putrezeşte
    crucile unora
    nimeni nu mai ştie
    unde-i isidora

    dangăte de clopot
    în eter se lasă
    peste amintirea
    dorului de casă

      Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5