Pamflet

---

într-o cocină luxoasă
cu padoc şi cu rigole
douăzeci de porci de rasă
mustăcesc clipe frivole

– eu sunt marele alb mare
succesibil, ascendent
duc scrofiţe la culcare
le ofer divertisment

– eu sunt ins politic tare
activez în trei partide
trei convenţii, ca atare
travestite, suicide

am bun gust la cherestea
ucid crânguri şi păduri
am trei pensiuni sadea
proteine, murături

bărbieresc şi munţi şi dealuri
din cantoane şi ocoale
am înalte idealuri
şi urmez înalte şcoale

– eu sunt şeful plin de spume
peste scroafele nurlii
ofer inimi mari la lume
creiere şi fudulii

– eu sunt landrace cu cerbice
sunt torţionar de stat
vreau ca porcii să abdice
să avem electorat

– sunt ministru de confuzii
ataşat, misionar
încurc lumea cu iluzii
sunt plenipotenţiar

– ea este scrofiţă bazna
douăzeci de ţâţe plate
iar hormonii o iau razna
labii neelucidate

– eu sunt şef la subterfugii
am trei vile nonşalante
trei terenuri şi refugii
şi purcei la şcoli înalte

– eu îmi sunt mogul de presă
trustul meu stă pe cuvinte
prin canale, cu adresă
vreau să grohăiesc pendinte

am averi, câştiguri grase
trei uluce şi hambare
scrofiţele unsuroase
sunt la mine dansatoare

– o, porcină insolenţă
ţipă din aripi şi voce
singur, cu indiferenţă
timpul – nemilos, atroce

La fereastră

---

O, cum vă treceţi frumoase femei
Spre soare-apune-răsare
Terra sărmana se frânge în trei
De ură şi mistificare

Vântul alină parfumuri târzii
Trec panglici, zulufi şi batiste
Totul să afle, ce ştii, ce nu ştii
Cosiţele lor realiste

Ochii se sting în lacrimi discrete
De patimă, cântec, descîntec
Lumea se zbate în albe poşete
Istoria freamătă-n pântec

O, cum vă treceţi femei-curcubeu
În valuri din valuri pâraie
Se scurge-n rigole sângele meu
Şi sunt o firavă păstaie

Drumul spre stele începe aici
În poala cea nouă şi veche…
Iubita mea are mâinile mici
Şi fir de argint la ureche

Cântecul speranţei

---

Speranţa mea, de-o viaţă te aştept
Să vii aşa cum viitura vine,
Nu sunt frumos la chip, nici înţelept,
Dar îndrăznesc să te iubesc pe tine.

Speranţa mea, îndură-te s-alungi
Distanţa de la mine pân’ la tine
Frumoşii ochi aprinşi, cu gene lungi,
Privească-mă în taină, cu suspine.

Şi vreau să ai pe gură flori de mac,
Te vreau în rochii scurte, de mătase,
Să sper şi să mă-mpiedice şi să tac-
Genunchii tăi rotunzi să nu mă lase.

Speranţa mea, noi doi într-un târziu,
Când Lucifer va merge să se culce,
Vom fi gustat din fructul auriu
Cu miezul lui neiertător şi dulce.

Alunecare

---

M-a siluit şi condamnat
O frumuseţe stranie.
Şi presupus şi implicat
Alunec în pierzanie.

În ochii ei întunecaţi
Ard lăncii de răcoare.
E ca o floare din Carpaţi
Se dăruie şi moare.

O, nevăzuţii mei şamani,
Ce frumuseţe stranie!
Lăsaţi-mă s-o plâng prin ani!
Luaţi-o voi, ca danie!

Despărţire

---

S-a închinat despletită
Pe rugul veştedei toamne
Cu inima vag prihănită
De dor, al tinerei doamne

Lumina ei nefirească
Se stinge în gemete tandre
Plecând, l-a lăsat să iubească
Singur, atâtea micsandre…

Asemenea căldura dispare
Pe veci în eterul albastru
Viaţa – eternă candoare
Viaţa – sublimul dezastru

Lumina

---

E linişte în codrii reci
Pe lac vin ploi de stele
Se plimbă toamna pe poteci
La braţ cu doruri grele.

Un veac, ce pare c-a fost ieri
Îşi retransmite seva.
Dar tu nu vii de nicăieri
Să te vedem aievea.

Fiind băiet s-alergi desculţ
Pe-asfaltul ud de ploaie,
Să vezi în chipul celor mulţi
Oglinda din odaie.

Adie vântul prin stejari
Uşor ca o părere,
Când geniul tău refuză iar
Suprema mângâiere.

… Acolo între galaxii
E-o limpede lumină;
În steaua mândrei Românii
Luceafărul suspină.

Târgul de Floci

---

 Voit-a Ştefan cel Mare
Aice descălecatul,
Să mute străbune hotare
Să-i bată în poartă Hanatul.

Privind munţii albi, de curbură
Şi fraţii din sud cum trudesc,
El duce ulciorul la gură
Sorbind vinul vechi românesc.

E ziuă de târg, o zi mare,
E vremea să bei şi să joci,
Să vânturi scântei din amnare…
Purcedeţi la Târgul de Floci.

Costumele viu colorate
Agită o mare de voci
Se-nşiruie vin şi bucate,
Pe mese, la Târgul de Floci.

Asudă în ştreang armăsarul,
Văcuţe cu lapte se vând,
O zestre e dusă cu carul
Şi alta aşteaptă la rând.

Duce-se-va slova cea rară
Din Cernăuţi pân’ la Soci,
Că nu-i bucurie în ţară
Mai mare ca-n Târgul de Floci!

Adio, Bengal!

---

Domnului Mircea Eliade
şi pasiunii care l-a înălţat

Cheiul aruncă maramele-n sus,
Un vas anunţă plecarea, ursuz.

Încremesc chiparoşi şi platani,
Clipele grele străfulgeră ani.

Briza din golf s-a pitit pe un ram,
Secundele albe bat în tam-tam.

Suspine scaldă un piept dezgolit –
Ce mult te-am iubit! Ce mult te-am iubit!

Fiinţă sacră din neamul hengali
Cu ochi umezi, sacerdotali!…

Frumoasa hindusă rămâne pe mal…
Adio Calcutta! Adio Bengal!

Isidora

---

ceasurile toate
stau să bată ora
când văzu lumina
mândra isidora

i-au tăiat buricul
năclăit de sânge
lângă apa sfântă
isidora plânge

se făcu copilă
cu rochiţă nouă
isidora, floarea
boabelor de rouă

a iubit-o lumea
o iubiră mirii
isidora arde-n
flacăra iubirii

arsă de dorinţă
inimă aleasă
isidora mândră
se făcu mireasă

scânteia de zâmbet
lângă mândrul mire
precum scânteiază
vinul în clondire

timpul aprig trece
întrebări ridică
isidora mândră
se făcu mămică

timpul înălbeşte
pletele unora
se făcu bătrână
mândra isidora

ceasurile toate
s-au oprit în casă
peste ochii galeşi
genele se lasă

timpul putrezeşte
crucile unora
nimeni nu mai ştie
unde-i isidora

dangăte de clopot
în eter se lasă
peste amintirea
dorului de casă

  Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009