Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Pop Stelu – Iubirea Mea… zâmbetul durerii de pe cruce!

    Pop SteluPop Stelu – Iubirea Mea…zâmbetul durerii de pe cruce!

     

     

     

    Îngerul meu păzitor…

     

    te-am întâlnit pe tine-
    Îngerul meu păzitor,
    suflet alint ce pluteşti la mare depărtare,
    tu , ce priveşti clipa cum dispare-n zare,
    şi-ţi laşi gândul curat pe timpul trecator…

    lasă- mă
    să te cuprind în gând şi-n suflet,
    să te aduc pe unde în grădina mea de vise,
    în grădina mea de dor-
    aici,  unde m-am cufundat în clipa de tăcere,
    şi fiecare suras,

    fiecare raza de lumină-

    e-o simplă mângîiere,
    aici,  unde m-am scăldat în lacrima universului,
    şi-am udat cu roua dimineţii floarea mea,

    floare mea ce vreau să-ţi-o dăruiesc,
    lasă-te cuprinsă de dor,

    de dor nebun de mine,
    și vino…
    vino-n lumea mea de vise-
    în lumea mea de dor…
    vino să-ți dăruiesc
    Iubirea Mea.

     Adu-ți aminte…

     

    când umbra ta va trece cu greu prin ceaţa vieţii
    şi faţa ta crispată se va topi-n neant…
    adu-ţi aminte de mâna ce-ţi alina durerea tristeţii
    şi-ţi săruta cu drag privirea în roua dimineţii.

     

     

    Acum…

     

    …n-a mai rămas nimic între noi doi
    doar gropile din suflet umplute cu noroi;
    regrete

    suspine

    păreri de rău şi plâns
    tisteţi amare şi gânduri de neînvins…
    durerea mea mă-îneacă în lacrimi şi suspine
    de ce

    acum

    nu vine nimeni

    nimeni la mine?
    Ohhh…

    cât aş fi vrut… cât aş fi vrut… să fii aceea- tu
    să-mi mângîi faţa…inima şi sufletul.

     

    Trista tăcere…

    (plâng
    regret…
    îmi caut resemnarea)

    îmi plec ochii în roua dimineţii
    în ea îmi descătuşez chinul tristeţii
    e vremea unui nou început
    ce-a fost

    a fost doar timp pierdut
    a fost un vis

    o speranţă

    o dorinţă
    în mine  nu mai am nicio voinţă
    nu vreau doar vorbe meşteşugite şi cuvinte
    vreau un zâmbet sincer care nu mă minte
    o mână întinsă

    o simplă mângîiere
    nu am rămas decât cu

    trista mea tăcere.

     

    Sunt iarăși trist! 

    Sunt iarăşi trist şi sufăr în tăcere,
    vreau să te rup din piept cruntă durere,
    să strig, aş vrea, dar nimeni, nimeni nu aude…
    voi unde sunteţi, voi unde-aţi dispărut inimi nude,
    voi urechi de auzit şi ochi de văzut
    prin ce labirinturi aţi dispărut,
    voi suflete curate şi vise neîmplinite
    în ce abisuri v-aţi ascuns şi staţi pitite?
    îmi strig durerea şi tristeţea-n vânt…
    am să le adun pe toate,
    să le îngrop adânc, cat mai adânc în pământ…
    mi-e trupul golit de-atâta tristeţe,
    căci nu mai vine nimeni, nimeni, să mă răsfeţe,
    să-mi pună pe buze surâs, plăceri, suspine…
    nu vine nimeni, nimeni, să pătrundă-n mine-
    în trupul golit de carne şi sânge
    stă sufletul meu nebun, ce mereu plânge,
    fiind zdrobit de lumină şi ars de dor,
    astăzi…acum…vreau să mor!

     

    P.S.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5