Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pop Stelu …un suflet de copil în zborul lui de fluturi

Pop'Stelu

Pop Stelu

…un suflet de copil în zborul lui de fluturi, acesta sunt eu-un om simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității mele, un făuritor de frumuseți, izvorâte din Suflet…

                                                                                                                                                                                                                                   

suflet de copil în zbor de fluturi

m-am născut din unduirea apei,
cu suflet plămădit din praf stelar,
în visul meu spre libertate,
am dat vieţii, tribut, un spirit de icar,
în jocul meu cu viaţa şi cu moartea,
am învăţat să-adun şi flori, şi spini,
din zborul meu spre identitate,
păstrez în mine o comoară –
un Suflet de copil.

viaţa de apoi

Motto:
„Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş  întindela soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.”                                                                                                                                                                                                                          Gabriel Garcia Marquez

                                      apoi,

am început o altă viaţă,
(rezultatul unei decizii ferme şi unilaterale,
ruptă de dincolo de tipare)
am purces la primul pas…
identificarea nudităţii mele cu natura,

                                      astfel,

m-am descătuşat de veşminte,
grupându-le pe anotimpuri
în sicrie făurite din abis,
(dintr-o mai veche dorinţă
a metamorfozării într-un vis)
singur am scrijelit mormânt
în plăceri carnale,
păstrate doar în gând,
peste care timpul
a trecut rând pe rând…

                                     mai apoi,
                                                     (trecând peste bariere de conduită, etichetă,

distorsionând decenţa în falsă pudoare)
mi-am îmbrăcat trupul
în grandoarea nudităţii mele,
şi-n  eterna chemare a naturii,
m-am contopit cu apa şi pământul
cu soarele şi luna,
definindu-mă prunc al naturii–mamă,
vrednic urmaş al tatălui-univers,
mi-am tatuat pe suflet
Alesul Vers al Iubirii;
al iubirii de oameni,
al iubirii de sine,
al iubirilor trecute,
al iubirii care vine…

şi fără să’ncrustez tăcerea pe chipul cioplit,
în cele din urmă…
vieţii de apoi
sufletul mi-am răstignit.

în fiecare zi… Dor de Eminescu!

     din susur de izvor s-adapă Inorogul,
în cele patru zări,
încornorații cerbi îi cântă Epilogul…

în fiecare zi ating cu sufletul
munții pioși,
câmpuri revărsate în ogoare
cu ape tremurătoare,
codrii verzi de brad-
păduri ce se adăpa din izvoare nevăzute de iubire,

și stele vii,
și stele căzătoare,
luceferi metamorfozați  în noi
ce-și plâng  în vreme nemurirea oglindită-n ploi…
toate,
toate,

zi de zi,
clipă de clipă…
îmi picură  în vene
frumusețea rostuită a iubirii eminesciene.

Lumea mea de vise…

(dedic aceste versuri, acelora care cred
în Iubirea și Prietenia Adevărată)  
dezbracă-te de gânduri şi tristeţe,
şi vino cu mine să ne plimbăm mână în mână,
prin grădina mea de vise,
prin lumea mea de dor,
fii nud, aşa ca mine, şi priveşte:
– aici, aici e pădurea-
pădurea ce se-mbracă-n verde,
   – ei, ei sunt cireşii cei sălbatici, acum în floare –
                                                                              adevărate torţe de albă culoare,                                                                                   – acolo, acolo e „corola de minuni a lumii”,
mă lasă să-ţi împodobesc fruntea
cu o rază de lumină,
să-ţi pun în mână  petală din corola minunilor lumii,
-acesta,  acesta e izvorul uitării şi al iertării,
iar lângă el o floare nepreţuită –
iubirea mea…
(iubirea scaldată-n lacrima universului,
iubirea ce-o ud cu roua dimineţii,
şi o sărut cu buzele tristeţii)
– iar aici, aici e ogorul unde vom semăna ură
şi vom culege iubire,
vom arunca tristeţe
şi vom aduna zâmbet şi bucurie…
– Hai! lasă-te purtată de dor,
şi vino-n lumea mea,
în lumea mea de vise-
în lumea mea de dor…

dansul iubirii

am întâlnit o floare,
o floare rară ,
o floare cu petale dalbe,
ocrotită de lumină,
o floare mustind a iubire,
și dornică de dăruire,
am încercat s-o mângâi,
să-i miros parfumul,
şi să-i sorb nectarul,
întind mâna spre ea,
ea se sperie, fuge,
şi se piteşte-n matcă,
am vrut, apoi, să-i spun o poveste,
o poveste despre tainele nebănuite ale iubirii,
am vrut s-o cufund în roua dimineții,
s-o alint cu lacrima de lumină,
ea s-a evaporat şi a trecut prin mine…
am încercat s-o frâng, s-o rup,
ea se topește-n palmă…
încerc din nou s-o mângâi,
ea îmi citeşte gândul simplei mângâieri…
şi… încet,
încet,
încet, începem împreună,
dansul tăcut al iubirii.

                                                                                                                            Pop Stelu(P.S.)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5