Elena Petriman – membră a UZPR – Iași

Un negustor, care mergea la târg, rătăcește drumul, cu tot cu calul său. Bucatele din desagă i se terminaseră. Mai avea doar o bucată de brânză de burduf, dar și aceea sărată. Nedorind să-și stârnească mai tare setea, negustorul își vede de drum, sperând să ajungă la târg mai devreme  de lăsarea nopții.

 Într-un târziu, regăsește drumul. La umbra unui copac, observă doi oameni, care, probabil, obosiți de muncă, tocmai se pregăteau să ia masa de prânz. 

−Bună ziua! Poftă bună! 

−Poftim la masă!

−Cu dragă inimă aș pofti, dar eu nu am decât o bucată de brânză.

−Bună brânza, chiar foarte bună, că noi nu avem decât niște pâine și niște ceapă. Și un ulcior cu apă. Poftiți, ne vom ospăta cu toții.

Negustorul nu mai așteaptă a treia invitație la masă, de teamă ca nu cumva cei doi să se răzgândească. 

Mâncară cu toții, mai vorbiră despre unele, despre altele, după care, negustorul mulțumi, nu înainte de a le răsplăti pentru masă, oferindu-le cinci galbeni. 

−Nu se poate așa ceva! Nu e nevoie de plată!

Dar negustorul lăsă galbenii, se urcă pe cal și pleacă, lăsându-i pe cei doi să împartă plata frățește.

−Ei, acuma cum împărțim noi galbenii ăștia? E ca și cum am împărți cinci paie la doi măgari.

−Ba nu-i cum spune vorba, pentru că noi suntem doi oameni. Ne vom înțelege ca oamenii, după câte pâini am avut. Eu am avut trei pâini, mi se cuvin trei galbeni, iar ție ți se cuvin doi galbeni, pentru cele două pâini ale tale. Eu așa judec.

−E drept că eu am avut două pâini, dar omul a mâncat și de la mine, dar și de la tine, în părți egale.

Nedorind să se certe cu prietenul său și să strice prietenia de o viață, cel care avusese două pâini spune:

−Mai bine să mergem la judecător.

−Mergem, dacă spui tu.

Se duc ei la judecată, îi ascultă judecătorul, pe rând, pe fiecare, după care începe a pune întrebări:

−Cinci pâini au fost?

−Cinci, că drumețul n-a avut decât niște brânză.

−Ați mâncat toți trei, laolaltă?

−Da, frățește.

−Adică, drumețul a mâncat exact ca voi?

−La fel ca noi.

−Cu brânza n-aveți a vă socoti?

−Nu, că drumețul ne-a dat cei cinci galbeni pentru cele cinci pâini. Și galbenii ăștia ne dau bătăi de cap.

−Acuma luați aminte ce vă spun eu, judecătorul la care ați venit! Cum ați împărțit cele cinci pâini? În trei?

−Întocmai așa am făcut.

−Asta înseamnă că fiecare pâine a fost tăiată în trei părți egale?

−Întocmai.

−Atunci, fiecare pâine fiind tăiată în trei părți egale, rezultă că, de toate, au fost cinsprezece treimi.

−Cum adică, judecătorile? Noi am avut cinci pâini. De unde treimi?

−Cum de unde? O pâine dată în trei nu face trei treimi? Cele trei treimi de la o pâine înmulțite cu cinci, pentru că au fost cinci pâini, nu fac cinsprezece treimi?

−Așa o fi făcând, judecătorule- spune cel cu două pâini- neînțelegând prea bine cum stă treaba cu treimile.

−Așa după cum singur ai spus, din cele cinci pâini ați mâncat, în părți egale, niciunul mai mult sau mai puțin. Adică, tu, cel cu două pâini, ai mâncat tot cinci treimi, la fel cu drumețul și cu tovarășul tău. Rezultă că, din cele cinci pâini, fiecare ați mâncat câte o pâine și două treimi din altă pâine. Mai pe înțeles, ție, care ai avut două pâini, din care ai mâncat cinci treimi, ți se cuvine un galben drept  plata pentru o treime, că atât ți-a rămas din două pâini. Iar tu, cel care ai avut trei pâini, ai mâncat tot cinci treimi, dar ți-au rămas patru treimi. Pentru aceste patru treimi ți se cuvin patru galbeni. Așa spune dreapta judecată: un galben ție, cel căruia i-a rămas neatinsă o treime, și patru galbeni ție, cel căruia i-au rămas patru treimi de pâine. Judecata s-a încheiat!

Ieșind de la judecată, cel care a avut două pâini, nu se poate stăpâni să nu răbufnească:

−Adevărat spune o vorbă, că e mai bună o judecată strâmbă, decât una dreaptă.

Și regreta, în gândul lui, că n-a acceptat cei doi galbeni oferiți de tovarășul său.