Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Poziţia lui Gavril Istrate în privinţa schimbării ortografiei limbii române din 1993 

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poziţia lui Gavril Istrate în privinţa schimbării ortografiei limbii române din 1993 

Primit pentru publicare: 30 Martie 2020
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 31 Martie 2020
© Mircea Daroși© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Poziţia lui Gavril Istrate în privinţa schimbării ortografiei limbii române din 1993 

        Gavril Istrate a fost unul dintre cei care a intervenit  în problema ortografiei limbii române, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Academiei Române, Mihai Drăgănescu, în anul 1993, în urma hotărârii acestei înalte instituţii de a introduce pe ,,â “şi ,,sunt“ în scrierea noastră curentă. Din scrisoare reiese că, preşedintele Academiei n-a ţinut cont de numeroasele intervenţii justificate ale unor oameni avizaţi în acest domeniu. Autorul scrisorii condamnă ameninţările preşedintelui îndreptate spre cei care nu vor pune în aplicare această hotărâre şi mai ales haosul pe care ar putea să-l provoace această măsură. Gavril Istrate face şi câteva sublinieri critice legate de activitatea instituţiei academice : ,,Dumneavoastră vă permiteţi să o trataţi ca pe o simplă cenuşăreasă şi să dispuneţi de ea ca şi cum ar fi proprietatea dumneavoastră personală. Eu nu cred că  Academia poate fi privatizată ; lăsaţi-o să-şi desfăşoare, în condiţii normale, programul iniţiat acum aproape o sută treizeci de ani “. În acelaşi registru critic aminteşte faptul că după 1990 au intrat în Academia Română peste 100 de noi membri, între care, ,,mulţi nu-şi merită locul pe care îl ocupă, dar sînt şi unii în faţa cărora se cuvine să ne scoatem cuviincioşi pălăria, numai că aceştia nu sînt cei mai numeroşi. Au fost primiţi în această instituţie agronomi, tehnicieni, consacraţi, cei mai mulţi, de Academia ,,Ştefan Gheorghiu “. Argumentele lui Gavril Istrate privind menţinerea vechii ortografii se referă la marii noştri scriitori care şi-au scris operele cu ,,î “ din ,,i “ şi ,,sînt “ în loc de ,,sunt “, amintindu-i pe : Octavian Goga, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu etc. Ideea schimbării ortografiei, spune în continuare autorul scrisorii ,,a fost împărtăşită de doi sau trei academicieni “ şi nu de marea masă a oamenilor de cultură, îndreptăţiţi să o facă. Tot el îi spune preşedintelui Mihai Drăgănescu că această situaţie este asemănătoare cu haosul petrecut în Academie în 1952, cu prilejul stabilirii echipei pentru întocmirea ,,Dicţionarului limbii române literare contemporane” , când fuse  chemat şi el la Bucureşti, în calitate de colaborator. S-a întors acasă dezamăgit de felul cum a decurs şedinţa, în care au avut loc multe neînţelegeri, blamări şi critici însoţite de calificative de tot felul, iar proiectul elaborării dicţionarului a fost compromis. ,,Doar eu şi academicianul Petrovici am avut curajul de-a spune lucrurilor pe nume. S-a ordonat elaborarea altui proiect, care avea să moară în faşă’’. Revenind la problema ortografiei, Gavril Istrate arată că verbul ,,sînt”  a fost introdus de latinişti în secolul XIX şi este singura formă cunoscută, până astăzi, având o mare răspândire în vorbirea de pretutindeni. Eminescu, Coşbuc şi mulţi alţi poeţi reprezentativi au recurs des la ea, mai ales în rimă (crezămînt, cuvînt, mormînt, sfînt, vînt ), cum se poate vedea foarte clar  în poezia ,,Luceafărul’’ şi nu numai. Argumentul său avea la bază adevărul pe care l-a rostit fără nicio reţinere : ,,Dumneavoastră consideraţi că ,,sunt’’ este de altă origine decît cea latinească şi, în mod conştient contribuiţi la inducerea în eroare a celor care vă urmăresc, instigîndu-i împotriva unei ortografii care nici nu stă sub semnul slavismului, nici al comunismului. Forma verbală respectivă este cum nu se poate mai latinească şi, prin urmare, ea nu zdruncină coloanele de susţinere ale istoriei şi limbii noastre ci, dimpotrivă, le consolidează. Eu consider că ortografia de pînă acum a fost cea mai bună dintre toate cîte le-am avut. Atât şcoala filologică de la Bucureşti, creată şi condusă de Ovid Densuşeanu, cît şi şcoala Philippide, de la Iaşi, au adoptat încă de la început scrierea cu ,,î’’ şi ,,sînt’’, că ortografia aceasta a fost a revistei ,,Viaţa românească’’, cea mai importantă publicaţie a vremii, în toată lunga ei existenţă’’. Noua ortografie propusă de Academie a fost pusă în aplicare, dar mulţi ani la rând a creat un mare haos în scriere, atât în şcoală cât şi în afara ei. Astăzi avem două ortografii, una a lui Drăgănescu şi alta , adevărată, după care se conduc specialiştii şi oamenii cu bun simţ, spune în continuare autorul scrisorii. Constant pe poziţia sa, Gavril Istrate a continuat să scrie până la sfârşitul vieţii tot cu vechea ortografie, aşa cum au făcut-o şi o fac şi acum unii scriitori moldoveni şi se tipăresc unele ziare şi reviste ieşene. Argumentele şi curajul intervenţiei sale n-a fost pe placul conducerii Academiei, ceea ce i-a îngreunat drumul şi chiar l-au blocat pentru a nu i se implini o asemenea aspiraţie. Gavril Istrate a rămas însă în analele Universităţii din Iaşi ca unul dintre profesorii renumiţi, un lingvist şi filolog de seamă care s-a afirmat în lupta pentru apărarea limbii române şi a valorilor culturale din ţara noastră.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.637 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5