Dumitru PETRAȘ

Prea târziu

Când apa scormonește în pământ cu stele vii
Sub trunchi de copac, gânduri se îmbracă
Și-n crucea neamului apar statui
Statui înalte învelite în amurg
Se uită de după deal timpul cum pleacă
Lacrimile ascunse printre nori plângând
Cuprind ecoul dragostei în noapte
De ce nu vii, femeie, să-ți văd ochii arzând?
Prin toaca de lemn esența începe să sune
Cu rădăcini frumoase ascunse în lemn
Și gândul se întoarce prin fereastra deschisă
Fereastra iubirii născută în timp
Ca o floare frumoasă, înflorind acasă
Acasă mama, și dorul se simte iubit.
Pe jilțul țesut cu lână subțire
Cu râuri ascunse în ițe de vânt
Mi-e dor de tine, mi-e dor fericire,
Dar tu pe mine prea târziu mă strigi.