Primit pentru publicare: 05 aug.2015
Autor: D.M. GAFTONEANU, redactor la Rev. Luceafărul (Bt.)
Publicat: 06 aug.2015

PREMIILE CULTURALE ,,STEAUA NORDULUI” 2015

Motto: ,,Ţinteşte spre Lună. Chiar dacă nu reuşeşti, vei fi măcar printre stele.” (Les Brown)

Personalitățile culturale botoșănene nominalizate în urma mai multor sondaje de propuneri și discuții publice pentru premiile Societății Culturale STEAUA NORDULUI Botoșani 2015, premii a căror decernare va avea loc în cadrul unui eveniment festiv în data de 19 septembrie 2015, ora 11,00 în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie sunt (în ordine aleatorie): Gheorghe Median, Georgică Manole, Steliana Băltuță, Silvia Lazarovici, Marieta Baciu, Cezar Amitroaei și Victor Teișanu. Alegerea acestor deosebiți profesioniști reprezentativi pentru diverse domenii de activitate- muzeistică, literatură, etnografie, muzică, teatru- de către grupul de inițiativă al proiectului ,,STEAUA NORDULUI”, act reparatoriu moral de absolută normalitate, este în strânsă legătură cu ideile cuprinse în manifestul-document intitulat ,,Primăvara culturii românești” sub lozinca ,,Literatura sănătoasă și cultura autentică” și cu inscripționarea de pe aversul medaliei societății unde, alături de siglă, se regăsesc cuvintele ,,DEMNITATE*MUNCĂ*GENEROZITATE” și ,,Per aspera ad astra” – expresie în limba latină din versul 437 al tragediei „Hercule furios” de Seneca și care poate fi tradusă ca: „pe căi anevoioase (se ajunge) la stele” sau: „pe căi aspre către stele”. Cu alte cuvinte, sintetizând prezentarea într-un limbaj colocvial, la aprecierea contribuției individuale la fenomenul cultural și implicit, la selecția celor anterior amintiți  au primat:

…Conduita exemplară,
Truda- punem clar accentul,
Dărnicia legendară-
Peste astea trei, talentul!
Nu au fost prea bine primite (cu tendință spre deloc):
…Conduita- de grămadă,
Truda dusă-n derizoriu,
Dărnicia de paradă
Și talentul iluzoriu!

În continuarea logică a primului catren: ,,Sărbătoriților: …Văd cum răspândesc lumină/ Purtători de nume grele/ Din ,,Gazeta de vitrină”-/ Șapte aștri… de cinci stele!/” iar, în contrapondere, o nevinovată subliniere umoristică și pentru cel de-al doilea: ,,Iluzii: …Cu orgolii planetare,/ Mulți se vor lune și sori,/ Însă nu-i de-ajuns, se pare,/ Doar să fii… cu capu-n nori!/”. Cu speranța continuității în timp a principiilor acestei manifestări de solidaritate culturală, închei pseudo-dizertația versificată cu o nouă ,,dovadă” că nu degeaba se spune despre flori că sunt cu picioarele pe pământ: ,,Realism: …Ca să nu cumva să supăr/ Și să-mi scrieți… «epitete»,/ Printre «stele» nu mă număr-/ Eu rămân la… «margarete»!/”.

Transmitem felicitări distinșilor nominalizați pentru recunoașterea de ansamblu a unei bune imagini ca vectori de cultură și, de asemenea, respectuoase aprecieri și mulțumiri pentru sprijinul, criticile și/sau sugestiile la configurarea și promovarea evenimentului d-nelor și d-nilor: Ghe. Ciobanu, Cătălin Flutur, Tamara Ciofu, Aurel Melniciuc, Cornelia Ciobanu, Ion Istrate, Ana Florescu, Traian Apetrei, Cornelia Viziteu, Elena Condrei, Lucia Olaru Nenati, Lucica Pârvan, Constantin Adam, Ghe. Burac, Teodor Valenciuc, Dan Prodan, Sergiu Balanovici, Marcel Mănăstireanu, Gruia Cojocaru, Nicolae Iosub, Gică Marițanu, Coriolan Chiricheș, Laurențiu Maftei, George Șpaiuc, Florin Prodan, Ovidiu Chelaru, Maria Moisoiu, Nicolae Sandu, Dan Cristescu, Valerian Petrariu cât și colegilor de excepție de la cenaclul ,,Ion Pillat” al profesorului Petruț Pârvescu, Gabriel Alexe, Mihai Cornaci, P. M. Iordache, Ghe. Hreapcă, D. Monacu, V. Hrustovici, Florin Grosu, S. Brânzei, C. Cristescu, R. Dragoș, C. Viziniuc, C. Șoptică și M. Pușcașu.                   

        În numele grupului de inițiativă al societății culturale,
                                       D.M. Gaftoneanu

          GHEORGHE MEDIAN

     Cel mai dificil lucru pe care mi-l poate cere cineva este să vorbesc despre mine.
           Aş risca să mă descriu în cuvintele cele mai frumoase, să-mi atribui cele mai alese calităţi şi s-ar putea ca imaginea aceasta să fie alta decât o au asupra mea cei care mă cunosc. Dar pentru că trebuie totuşi să mă caracterizez în câteva cuvinte pot spune că mă consider, în primul rând, un om de cuvânt. Sunt posesorul întregului bagaj de învăţături al celor „şapte ani de-acasă” şi, raportându-mă la aceştia, n-am uitat niciodată de unde am plecat şi m-am străduit să fiu mereu atent la tot ceea ce fac, să-mi îndeplinesc întotdeauna la timp sarcinile, să-i respect pe cei din jurul meu, să-i ajut pe cei în nevoie, să las pe oriunde am trecut loc de „bună ziua”.
           Sunt un mare iubitor de cultură, fiindu-mi aproape tot ceea ce este frumos: muzica, pictura, teatrul, literatura, şi, prin urmare, pot fi adesea întâlnit în sălile de spectacol, în galeriile de artă sau în librării.
Am o afecţiune deosebită pentru Botoşani, oraş în care destinul a hotărât să mă stabilesc, şi, ca expresie a acestui sentiment, am încercat să-l fac mai bine cunoscut, mai admirat şi mai respectat. Cărţile şi articolele pe care le-am publicat, inspirate din viaţa de ieri şi de azi a oraşului, constituie modestul omagiu pe care i-l aduc.
Dincolo de toate acestea, sunt un om împlinit: am o familie frumoasă, copii reuşiţi, nepoţi frumoşi şi isteţi şi am o deplină încredere în ziua de mâine şi în cele care-i vor urma.

GEORGICĂ  MANOLE   

Deşi m-am născut în  Popeştii Vrancei, un loc aşezat în triunghiul cultural dat de  Duiliu Zamfirescu, Vlahuţă şi „lira de argint” Sihleanu, o repartizare guvernamentală, dată la nivelul anului 1975, mi-a asigurat reuşita unui desant pe meleagurile eminesciene. Şi astfel am devenit –sunt deja 40 de ani –  cetăţean statornic al  plaiului eminesc, topos pe care mi-am propus încă de la început să-l slujesc cu patimă.
Pe când eram elev şi student credeam cu tărie că scriitorul este o personalitate publică valorizată adecvat. Timpul a trecut şi azi  mă întreb, aşa cum se întreba cu câteva luni în urmă şi o revistă de prin Bistriţa: „Mai este scriitorul de azi o personalitate publică valorizată adecvat?”
Răspund categoric: Nu! Şi răspunsul mi l-am dat cu mulţi ani în urmă. A fost şi motivul pentru care am acceptat calitatea de redactor-şef la „Luceafărul”(Bt). Mi-am impus să asigur o deschidere totală a revistei, să evit egoismul exacerbat care s-ar fi putut ascunde, precum în multe zone culturale, sub masca elitismului sau a unui spirit păgubos de gaşcă, să nu folosesc în actul de promovare un năvod des şi să apăr spiritul eminescian şi chiar pe Eminescu  de  săgeţile tot mai otrăvite ce vin din aglomerarea  de inşi numită „galaxia Grama”.
Am iubit şi iubesc satul românesc neglijat total de postmodernismul nivelator. Se mai întoarce cineva  măcar la Gusti, la o analiză în conformitate cu prezentul şi globalitatea pe care ne-o impun alţii?  Se mai ocupă cineva de cultura sătească înţeleasă ca proces, de cultura satului ca rezultat al relaţiilor dintre individ, natură şi societate? Cine mai valorizează pe bune şi nu pe o fişă a postului, bifată prin oraş şi nu acolo în clisa uliţei, cultura ca produs al activităţii şi creativităţii ţăranului? Se întreabă cineva dacă satul de azi este un mediu în care se manifestă personalitatea? La toate aceste întrebări şi la altele, foarte multe, încearcă să răspundă revista „Luceafărul”(Bt), revistă de care sunt ataşat cu toată fiinţa mea.
Rămân un om ataşat satului românesc, valorilor sale şi cred cu tărie că „Satul românesc se va salva prin cultură”.

STELIANA BĂLTUȚĂ

Să vorbesc despre mine nu-i uşor. Să răspund la întrebarea dacă am calităţi sau defecte mai multe, e foarte uşor: da, în egală măsură, pentru că în fiecare persoană există dualitatea: binele şi răul; depinde ce primează.
Mereu (mă străduiesc) să fiu pozitivă, să răspândesc energiile pozitive, îmi impun astfel ca partea negativă să fie anihilată, înăbuşită.
Destinul mi-a hărăzit profesional, două domenii: arta plastică şi arta populară, care mi-au modelat caracterul şi iubirea pentru frumos. Astfel mi s-a deschis o lume a formelor, o lume a culorilor, o lume a spiritualităţii.
Printre multele defecte pe care mi le recunosc, unul primează: încep multe lucruri în acelaşi timp, diverse ca tematică, reuşind într-un fel şi într-un timp să le duc la bun sfârşit, afirmaţie pe care am auzit-o fiind, fără voia mea şi fără ,,să trag cu urechea”, în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit: ,,Căchiţează ea, dar până la urmă clădeşte căchiţa de fân, fără să răstoarne claia”.
Nu-mi place să fiu orgolioasă  pentru că am un raţionament: viaţa e scurtă aici, în dimensiunea pământeană şi la ce-mi va folosi orgoliul dincolo, în eternitate ?
Nu mă supără părerile negative ale semenilor din jurul meu. Accept diversitatea părerilor despre mine şi chiar glumele hazlii.
(Mi)-am conturat un autoportret şi aştept ,,CRITICA RAŢIUNII PURE”… să-l demoleze!

  SILVIA LAZAROVICI

        Pentru a defini pe cineva este suficientă uneori o simplă sintagmă – UN OM AL DATORIEI,  iar alteori nu-ți este de ajuns un întreg roman.
         Eu cred că această sintagmă mă caracterizează într-adevăr, dar mă gândeam că totuși un roman autobiografic amănunțit ar lămuri o mulțime de persoane că meritele reale nu sunt ale celor care strigă mai tare sau își sclipesc ochișorii prin locurile importante. Dar nu a fost încă scris și cine știe…  Am împlinit deja 41 de ani de trudă pe „ ogorul culturii românești” și munca mi-a adus satisfacții, încercând să ridic ștacheta cât mai sus pentru ca folosul să fie într-adevăr deplin. Deja sunt cunoscute: DICȚIONARUL SCRIITORILOR ȘI PUBLICIȘTILOR BOTOȘĂNENI, CATALOGUL FONDULUI DOCUMENTAR MIHAI EMINESCU, CATALOGUL NICOLAE IORGA, colaborări la lucrări importante precum ISTORIA JURNALISMULUI DIN ROMÂNIA ÎN DATE. ENCICLOPEDIE CRONOLOGICĂ, participări la simpozioane și conferințe pe plan local si național, publicistică.
         Și încă nu s-a sfârșit …

MARIETA BACIU

Fascinația scenei este primul element care declanșează în inima unui tânăr dorința de a deveni artist. Și totuși, dacă vorbim despre artistul adevarat, este nevoie de talent, disciplină interioară și multă rezistență fizică pentrul studiul zilnic, ore, ore, ore, ani și ani.
Din prima zi, mi-am înțeles alegerea și, deși în jurul vârstei de 16 ani mi-am dorit să devin medic, părinții mi-au atras atenția că un lucru început nu se lasă neterminat, așa că am revenit și m-am apropiat și mai mult de studiul viorii.
Într-o realitate cu multe fațete, artistul își are mersul lui cu discreție, respectându-și rigorile specifice, slujind arta cu sfințenie, profesionalism și iubire, pe care o dăruiește publicului ori de câte ori este pe scenă. Acompaniat de imaginație, artistul este un catalizator spre partea estetică a vieții, implicându-se și dăruindu-se aproapelui, desăvârșindu-și astfel misiunea și crezul artistic.
Deși uneori pot să fiu greu de înțeles, datorită rigorii cu care îmi desfășor acțiunile, sunt conștientă și mulțumită că mă pot oferi semenilor, iar verticalitatea mea în convingere și acțiune este rodul educației și respectării valorilor morale primite în familie.
De la vârsta de 20 de ani (din 1974), reprezint talentul românesc în lume și nimic nu este mai înălțător decât să ai puterea și inteligența de a fi util cu armele tale țării în care te-ai născut.    

    CEZAR  AMITROAEI

         Într-o lume din ce în ce mai obosită și mai tracasantă, nimic nu poate alina mai mult decât lumea teatrului și un spectacol de teatru. Spun aceste lucruri în urma celor 90 de roluri jucate pe scena Teatrului ,,Mihai Eminescu” – Botoșani.
Mi-am dorit, s-a împlinit, mă obligă. Dezamăgirile, entuziasmul, iritările, euforia personajelor mele, formulate abuziv sau speculativ, cred că au fost deslușite în interpretarea mea. Nutresc această speranță din convingerea că avem în Botoșani un public profesionist, de care sunt legat ombilical.
Vă iubesc și vă aștept la teatru!                                

    VICTOR TEIȘANU            

    „Cred că existența în poezie, până la contopirea cu aceasta, este doar apanajul geniilor sau al celor pe care-i stăpânește demonul ambițiilor literare nemăsurate.
          În ce mă privește fac parte cu siguranță din categoria foarte numeroasă a celor  pentru care scrisul reprezintă numai un supliment în efortul dureros de a se cunoaște pe ei înșiși și eventual de a se defini”.