Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Priveghiul cartilor

Priveghiul cartilor
Scris de Anca Dumitrescu
Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_30495/Priveghiul-cartilor.html

In primavara, mi-am schimbat locuinta. Cand am inceput sa impachetez, ma uitam ingrijorata la cartile din biblioteca, la cele de pe rafturi, de pe jos, din toate ungherele casei, in total aproape 300 de volume, pe care le-am agonisit in 5 ani, de cand locuiesc in Bucuresti. Cautam solutii cat mai eficiente pentru a le reloca usor. Si-n timp ce impachetam de zor, realizam ca in fiecare din ele zac o parte din trairile mele, ca un jurnal impartit in mii de file.

Intrebarea care m-a izbit direct in tample a venit de la cineva care, vazandu-ma obosita de la atata impachetat si carat, imi sugereaza ca exista si variante mai facile pentru toata bataia asta de cap: „Dar ce faci cu atatea carti, de ce nu scapi de ele? Ocupa locul degeaba in casa!”, ma intreaba pe-un ton semi-ingrijorat, vrand parca sa ma ajute si nu prea.

Il sagetez aspru din priviri si-mi dau seama ca propunea sa-mi duc la talcioc cam un sfert din viata. O carte nu-i un obiect de mobilier pe care sa-l schimbi cand te-ai plictisit sau atunci cand nu se mai potriveste cu decorul. O carte face parte din tine, e una din celulele tesutului tau spiritual.

Si uite asa mi-a ramas gandul la o vorba spusa de Charles Langbridge Morgan: „O carte este singurul loc in care poti examina un gand plapand fara sa il distrugi, sau poti explora o idee controversata fara sa iti fie teama ca iti va exploda in fata – unul din cele cateva refugii unde mintea unui om poate avea parte atat de provocare, cat si de intimitate”.

Case fara carti
Intrebarea de care va spuneam vine sa ilustreze cumva imaginea generala pe care oamenii o au despre carti, si nu vorbesc doar de tineri, ci chiar de parintii lor. In cate din casele in care ati fost in ultima vreme ati zarit o biblioteca? O biblioteca intesata cu carti, nu cu bibelouri, lumanarele sau mileuri. In loc de rafturi cu carti au aparut televizoare de ultima generatie.

Ok, si daca nu mai discutam despre carti in format fizic, macar au aparut foarte multe variante alternative: carti digitale, kindle etc. Insa nu le pot pune in aceeasi balanta cu o carte tiparita. Se compara mirosul de hartie, rasfoitul in voie, subliniatul unor fraze de suflet cu o banala atingere a unui touchscreen?

Carti la metrou
O editura a incercat (in zadar) sa aduca cititul (de calitate) la metrou. Stiti ce s-a intamplat cu cele cateva zeci de carti puse in fiecare vagon de tren? Au disparut la foarte putin timp. Mini-biblioteca pusa la dispozitia calatorilor a fost furata in mai putin de doua zile de la implementarea proiectului cultural, desi erau legate cu lanturi. Si ma intreb, cei care le-au furat s-au dus oare sa le citeasca in intimitatea propriei case?

Anticarii, alta specie pe cale de disparitie
Toata perioada studentiei am cumparat carti de la tarabele anticarilor de la Universitate. Si erau multi pe-atunci, unii ajungand chiar sa-si insire cartile pana in gura de metrou. Gaseai fel de fel de comori, de la albume vechi de istoria artei pana la carti care in librarii depaseau cu mult bugetul unui student. Acum cateva saptamani, intr-o dupa-amiaza, in timp ce coboram pe Regina Elisabeta, m-am oprit cu gandul la miros de carti vechi, iar locul in care alta data stateau intesate sute de carti, era acum pustiu. Un singur anticar ratacit insira metodic cateva carti pe-o masa plianta. Il intreb mirata unde-s toti cei care pana nu demult au fost principalii furnizori de hrana spirituala din zona. Se pare ca primaria nu le-a mai dat autorizatie sa isi vanda cartile acolo. Am plecat de-acolo c-un gust amar si-o dezamagire-n suflet cat casa.

Si, cred ca, pana la urma, problema cea mai grava n-ar fi disparitia cartii, ci a cititului. Habar n-am cum se trateaza boala asta, a „necititului”, daca vine din educatia primita acasa sau in scoli. Cert e ca vorbim de-o maladie grava, ce saraceste spiritul si-l face ignorant la tot frumosul ce-l inconjoara.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5