Tanase GROSU

 „La 31 martie 1983, după ce am asudat, la propriu, la câteva ore istovitoare de meditație la anatomia și fiziologia umană în vederea susținerii examenului de admitere la Institutul Militar de Medicină, un foarte bun amic al meu, tot un „meditat”, mi-a propus hazardat o „aventură” pe care nu mi-am închipuit-o că o voi parcurge (fiind timid și introvertit).

          Ne-am deplasat în Piața Amzei, am adăstat la o clădire masivă cu multe etaje, am străbătut apoi un culoar destul de întunecat și am ajuns la o patio (piațetă) având în mijloc un oțetar bătrân, celebrul „Copac Gică”. Cu greu am urcat pe scările spre etajul unde se afla apartamentul Marelui Blond, Nichita Stănescu, palierul, începând de la baza scărilor la parter și până sus la etaj era împodobit, așa cum s-a întâmplat pe vremuri un eveniment asemenea spectaculos la locuința celebrului poet și personalitate controversată, D’Annuntio în Italia, cu ghirlande împletite din trandafiri roșii și completate cu un sacrificiu de petale pe trepte, ca o nuntă fastuoasă, dar nu ca în cea din „Miorița” – nu sunt chiar așa de lugubru! Nu am reușit să ajungem decât până în apropierea pragului ușii de la apartamentul poetului „Necuvintelor”, deoarece se aflau înghesuiți destui prieteni apropiați și scriitori, poate și de gură-cască necunoscuți, totul în atmosferă de muzică interpretată la chitară, pentru a-l onora pe sărbătorit. La un moment dat, am auzit clar glasul caracteristic, molcom, meditativ și prelungit molatec, original, spunând cu blândețe soției Dora că i s-a oferit un „cadou”-surpriză: „Iată, Dora, ne-au adus ceva, avem carne!” Într-adevăr debutaseră vremuri grele pentru țara și poporul nostru; după 1980, cuvintele bombastice neacoperite de adevăr ale șefului statului includeau „indicații” legate de „realitățile culturale” ce s-au declanșat în România, de inspirație nord-coreeană, inclusiv festivismul deșănțat etc. 

            Tot acest episod este legat de faptul că în 13 martie 1983 poetul împlinea 50 de ani de viață.

            Paradoxal, viața n-a mai avut răbdare, și poetul omagiat cu prilejul de mai sus a trecut în eternitate în decembrie 1983.” 

                                                            (Fragment din „Anabasis. Jurnal”, inedit)