Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Prof. univ. FLORIN PĂNCESCU, BUCUREȘTI: RUGAŢI-VĂ PENTRU MINE!

Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 17 iun.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 17 iuni.2014

Prof. univ. Florin Păncescu, Bucureşti*

                              RUGAŢI-VĂ PENTRU MINE!

            Mult timp după ce mă abordase şi-mi povestise că din cărţile mele despre Vaslui s-a putut documenta ca să-şi stabilească genealogia familiei, devenisem prieteni de la distanţă, de unde şi participarea sa în calitate de literat la cărţile de antologie pe o temă dată – Cenaclul literar la distanţă – si din când în când, cunoscându-mi sănătatea precară, mă îndemna să mă odihnesc,să-mi port grija sănătăţii ca un bun confrate.

IATĂ că primesc în ziua de 8 aprilie 2014, orele 16.01, de la prietenul Florin Păncescu, profesor universitar, pensionar,  Bucureşti, sector 2, strada Matei Voievod nr. 71, următorul mesaj surpriză: „nişte investigaţii medicale, chiar aşa scria, începând textul cu literă mică – așa cum și-ar fi continuat gândirea… domnia-sa, care era un riguros în respectarea ortografiei limbii române, recent legiferate- preciza că,investigațiile mi-au arătat calea ce trebuie să urmez operaţiei pe coloană pentru reconstrucţia zonei şi înlăturarea unor formaţii tumorale care îmi provoacă dureri.

Dacă nu mai scriu două luni, asta e situaţia.

          Rugaţi-vă pentru mine. Florin Păncescu”

 

Înmărmurit,am  răspuns imediat pe e-mail: „Îmi pare foarte rău, vă aştept pe baricade, rămân cu gândul la dumneavoastră, să-mi trimiteţi ce aveţi realizat din ceea ce este textul pentru< familia Păncescu> şi  fotografiile date  domnului  profesor Costin Clit de la Huşi, pentru rezolvarea lucrării propuse.

Să avem sănătate, cu gândul mereu alături de dumneavoastră și cu optimismul și speranța pe care o nutrim amândoi!  Vă aştept  sănătos (ca la vârsta noastră) să ne continuăm proiectele. 8 aprilie 2014, h. 17.58”.

Şi semnam.

Din acest moment a inceput, seria mesajelor mele stimulatoare pentru profesor, credeam eu, şi pornite din mare  îngrijorare de la mine către adresa de e-mail din București si au  continuat în ordinea păstrării în calculatorul meu astfel-

12 aprilie, h. 16.28: „Ziua Floriilor şi a lui Florin Păncescu, profesorul şi prietenul meu, să vă aducă sănătate deplină. La mulţi ani dumneavoastră, familiei şi prietenilor”. Ion N. Oprea.

13 aprilie, h. 10,53 şi h. 10,55, îi trimiteam clipul Valsul florilor, gândind că nu-l va obosi ci,  ca orice relaxare e bine venit pentrucă  se dovedea un mare iubitor şi preţuitor al florilor-simbolul sănătății !

19 aprilie, h. 8,16: „Vă simt lipsa. Hristos a înviat!” INO.

25 aprilie, h.10,58: „Domnule profesor, sunt şi rămân lângă dumneavoastră. Să reveniţi tămăduit de toate relele vieţii”, INO.

27 aprilie, h. 17,39: „Permanent sunt cu dumneavoastră, domnule profesor. Haideţi la treabă!” INO.

1 mai, h. 18.45. Îi expediam un  clip: “Pensii incredibile, dar adevărate”, ceva despre viitoarele  pensii ale europarlamentarilor.

În aceeaşi zi pentru că am primit de la Sindicatul CFR Vatra Dornei (Paul B. mesajul „Timu George a decedat”), „să ne amintim de el, căutând lucrurile bune!” îi scriam la orele 19,20: „George Timu a fost un mare om, l-am

avut colaborator de preţ la volumele antologice cu autori de la Cenaclul literar la distanţă, domnia sa fiind prezent în toate cele cinci volume, mai puţin  ultimul, „Darul vieţii: Dragostea”, fiind un condei plin de sensibilitate şi de afecţiune nemăsurată. Sunt sigur că mulţi dintre cititorii noştri îl regretă, ca şi subsemnatul, iniţiatorul şi autorul volumelor cu care /noi/  mergem mai departe.

Suntem alături şi de prietenii,cititorii și cei din familia îndurerată a dv., dragă domnule Timu. Te venerăm şi regretăm. Să-ţi fie somnul plin de bucuria creaţiei care pe mine m-a desfătat.  Adio, prietene scump. Ne vom aminti cu pioşenie de cel care ne-ai fost”.  semnat Ion N. Oprea, Iaşi.  Consideram că îl reprezentam și pe prietenul meu prof.Fl.Păncescu.

3 mai 2014, h. 11,04: La mulţi ani, domnule profesor!, continuam cu nerăbdare transmiterea semnalelor noastre către dv. Domnule Profesor…. celui căruia  îi simţeam lipsa şi îl voiam să fie cu noi.

Tot timpul eram impulsionat de prietena şi colaboratoarea A.D. să-l caut şi să aflu veşti de la universitarul Cenaclului,mai ales că trebuia să-i expediem cartea în care  scrisese un articol foarte impresionant,parcă premonitoriu..

8 mai, h. 19,45, reveneam: „Cu gândul permanent la dumneavoastră INO vă zice să aveţi sănătatea cu care vă aşteptăm acasă”.

15 mai, h. 16,54: „Domnule profesor, vă transmit sănătatea pe care mi-o doresc mie. Vă duc dorul scrisului, a vorbelor interesante,a prieteniei veșnice.  Vă aştept cu  aceeași nerăbdare, INO”.

16 mai, h. 19,07, îi transmiteam un clip cu urarea „vizionare plăcută”/ „Apă şi reflecţii”, apoi la h. 19,11 – acelaşi clip însoţit de cuvintele  „În grădina dumneavoastră”- ca să-l înviorez la gândul că îşi va privi grădina cu flori a casei, pe care ne-o prezentase şi într-un clip anterior, mândrindu-se, pe bună dreptate-, iar la ora 19,16 clipul electoral „Atenţie mare, atenţie cum votaţi!”

17 mai, h. 17,21. îi trimiteam electronic „Album de colecţie cu frumuseţi ale Transilvaniei”.

Iar pentru că, luat cu problemele cotidiene, am tergiversat a-l mai întreţine pe profesor cu mailurile mele poate obositoare, mi-a promis colega mea că va scrie personal poate are mai mult noroc și primim măcar un semnal.Așa că în ziua de 8 iunie, h. 16,23,  a expediat profesorului scrisoarea:

Stimate Domnule prof. univ. Fl. Păncescu,

Vă trimitem un e-mail cu mirifice imagini din natura ce ne înconjoară, intitulat -Primăvară rătăcită-.

Sclipirile diamantine ale florilor, înţelepciunea cuvintelor care le însoţesc şi sensibilitatea sufletească a neuitaţilor dv. prieteni vin acolo să vă rispească momentele de tristeţe şi stările afectate de greutăţi pasagere, aducându-vă alinare şi gândurile noastre bune.

Vă aşteptăm la o întâlnire virtuală pe Internet, cu neuitată prietenie.!

Al dvs. jurist I. N. Oprea            .

P.S. Aşteptăm şi un simplu semnal intermediar.

Vă mulţumim.

Şi cum nici de data aceasta nu ni s-a răspuns,am îndrăznit să deranjez cu un telefon acasă. Într-o convorbire telefonică de seară cu colega mea, cu o voce mai categorică, m-a îndemnat: caută-l pe profesor la telefon, nu cred că se supără Doamna lui. Şi în  seara de 12 iunie (trecuse cele două luni, cântărite de profesor!…),  la orele 22, l-am sunat pe profesor:

– Domnul profesor a plecat, d-le Oprea, mi-a răspuns doamna cu vocea înnecându-i-se, ca şi a mea devenită, deodată, zugrumată, parcă şi rătăcită,ilogică…o invălmășeală nefirescă…

–  Să mă fi rugat eu în zadar pentru sănătatea profesorului Florin Păncescu, prietenul meu?

În ziua de 11 aprilie 2014, chiar de Florii, ziua numelui lui, când Doamna îl pregătea pentru spitalizarea care avea să înceapă, tocmai atunci în casa de la numărul 71, cu ramuri de salcie înflorită în mâini, un sobor de îngeri, foarte grăbiţi, se vede, în destoinicia lor, poate trimişi de fiul Domnului, l-au întovărăşit pe profesorul Florin Păncescu nu către noi, aşteptătorii lui, ci către Cel care stăpâneşte Marea grădină a celor care beneficiază la cap de Sfânta Cruce a lui Dumnezeu.

La o asemenea veste care explică micimea şi totala neputinţă a fiinţei umane, fie şi a omului de ştiinţă, profesorul, ai putea imputa Cerului şi dărui drept compensare prietenului plecat în călătoria cu îngerii, decât consolatorul slogan -Dumnezeu să-l ierte şi să-i fie mereu ţărâna uşoară!?

Să ne rugăm pentru el,așa cum i-au fost și ultimele cuvinte adresate nouă –

  „Rugați-vă pentru mine !”

Domnule Profesor, iertați-ne, poate nu ne-am rugat suficient….vom      continua acolo SUS !



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5