ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 06 Iul. 2018
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 08 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Profesori năsăudeni, tribuni ai limbii române

Şcoala năsăudeană, acest ,,Blaj al românimii nordice’’ şi-a câştigat faima prin oamenii de seamă pe care  i-a dat de-a lungul vremii. În galeria acestor valori culturale se află şi numeroşi dascăli care au făcut istorie, oriunde s-au aflat.

În perioada interbelică, trei profesori năsăudeni au devenit tribunii limbii române la cel mai renumit liceu din Satu Mare, care poartă numele poetului Mihai Eminescu. Destinul lor s-a împletit cu vitregia acestui colţ de ţară în care limba română avea nevoie de un real sprijin.

Aurel Şorobetea, Vasile Scurtu şi Octavian Ruleanu şi-au pus în valoare toată priceperea şi capacitatea profesională în slujba acestui deziderat. Toţi trei au funcţionat pe catedra de limba română. Cel dintâi, între anii 1920-1930, Vasile Scurtu între 1930-1940, iar Octavian Ruleanu între 1934 – 1938.

Un articol publicat în ,,Tribuna învăţământului’’ evidenţiază activitatea acestor profesori năsăudeni care s-au integrat în corpul de elită al liceului, devenit un centru de cultură şi spiritualitate. Prezenţa lor în acest spaţiu era nu numai o necesitate de încadrare a şcolii cu personal didactic calificat, ci mai ales pentru realizarea unui focar de promovare a limbii române în toate domeniile vieții culturale și sociale. Misiunea lor era complexă prin faptul că aici limba de circulaţie era cea maghiară. Ei s-au implicat nu numai în activitatea propriu-zisă a şcolii, dar mai ales în cea a comunităţii locale.

Cel mai fervent în această acţiune s-a dovedit profesorul Vasile Scurtu, originar din Parva, jud. Bistrița-Năsăud, absolvent al Liceului din Năsăud şi al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Cluj, un apărător al limbii şi al credinţei în care s-a născut. Avea sufletul neîmpăcat că limba română era atât de încătuşată în rigorile unui regim aflat sub infuenţă străină.

Încă din primii ani de activitate este interesat de istoricul acestei şcoli, îşi creează un front larg de cercetare ştiinţifică, scoate în evidenţă personalitatea unor înaintaşi ai acestei şcoli ca, Petru Bran, căruia îi dedică lucrarea monografică cu acelaşi nume,  scrie despre Vasile Lucaciu, preotul şi profesorul de limba română a acestui liceu, un vajnic luptător pentru emanciparea românilor.

Ţinutul Sătmarului îi oferă posibilitatea să cerceteze folclorul acestei zone, realizând un studiu deosebit de interesant cu titlul ,,Cercetări folclorice din Ugocea românească’’, care a avut un impact deosebit în presa vremii. Lucrarea care îi va aduce cele mai mari satisfacţii şi îl va scoate din anonimat este ,,Termenii de înrudire în limba română’’, teză de doctorat ce are un ecou naţional şi internaţional, fiind prima lucrare de onomasiologie din România pe care Academia Română a onorat-o cu premiul ,,Timotei Cipariu’’ în 1968.

Vasile Scurtu este interesat şi de problemele specifice ale regiunii de graniţă. Nu rămâne străin nici de aspectul politic al vremii în care trăieşte. Fiind membru al Partidului Naţional Liberal şi dovedind reale calităţi organizatorice şi administrative, în perioada 1933-1937, când acest partid ajunge la guvernare, Vasile Scurtu este ales viceprimar al oraşului Satu Mare.

În această calitate a avut sarcini multiple, ocupându-se în mod deosebit de domeniul socio-cultural căruia i-a acordat o mare atenţie. A înfiinţat trei şcoli primare şi s-a interesat de soarta celor existente, punând accent pe predarea limbii române, a ridicat monumente, cum este cel al dr. Vasile Lucaciu, a schimbat inscripţiile româneşti scrise într-o românească schimonosită şi a înfluenţat înlocuirea unor funcţionari din oficiile primăriei care în parte nu cunoşteau limba română.

Instituţiile culturale din oraş au căpătat o inviorare deosebită: teatrul, muzeul, biblioteca, cinematograful, palatul cultural, toate au primit un sprijin financiar pe care nu l-au cunoscut până atunci. A fost un valoros publicist în coloanele ziarelor locale: ,,Graniţa’’, ,,Frontul’’, ,,Gazeta’’ şi conduce ,,Gazeta Sătmarului’’.

Alături de prietenul său, Octavian Ruleanu, Vasile Scurtu este un membru activ al despărţământului ,,Astra’’ Satu Mare, fiind prezent la toate manifestările culturale din cele mai îndepărtate colţuri ale judeţului, ,,sprijinind cu vorba şi în special cu faptele, ba chiar şi cu punga larg deschisă, toate acţiunile cu caracter românesc’’.

Coborând de la catedră în mijlocul locuitorilor urbei, el devine primul gospodar şi mesagerul acestora, dar mai ales purtătorul de cuvânt al românilor. N-a făcut deosebire între oameni, dar a apărat cu tot dinadinsul adevărul, a încercat să picure un strop de alinare acolo unde rana era mai adâncă. Multe din faptele sale bune vor atrage nemulţumirea celor care nu se puteau împăca cu gândul că trebuie să renunţe la privilegiile de altădată. Consecinţele acestei atitudini se vor răsfrânge asupra lui, nu după multă vreme.

În 1940 este nevoit să se refugieze peste Carpaţi, soartă pe care o îmbrăţişează mulţi dascăli români din Transilvania. Aşadar, între anii 1941-1943 se stabileşte la Craiova, unde lucrează ca profesor de limba română la Liceul ,,Fraţii Buzeşti’’, afirmându-se pe plan profesional. Spre sfârşitul anului 1943 este numit inspector şcolar general în minister, fiind repartizat să răspundă de mai multe judeţe din Transilvania printre care şi Năsăudul, căruia îi va acorda o atenţie deosebită. Acum îşi pune casa din Parva, rămasă nelocuită, la dispoziţia inspectoratului şcolar pentru a o transforma în local de şcoală pentru clasele primare. După terminarea războiului este interesat să încadreze liceul din Năsăud cu personal didactic și să promoveze în funcția de director un om dedicat școlii pe care îl găsește în persoana profesorului Ion Mărginean.Din 1948 , Vasile Scurtu se întoarce la Cluj, unde va lucra ca profesor la Seminarul Pedagogic universitar, avându-l ca elev pe viitorul actor Florin Piersic.

În perioada 1952-1954, Vasile Scurtu trece printr-un exerciţiu de suferinţă. Este luat prin surprindere și condamnat la închisoare, fără să fie judecat. Mai întâi este trimis la muncă pe hotarul GAS-ului Mogoşoaia, apoi trece prin temniţele de la Gherla, Lugoj şi Galaţi, făcându-i viaţa un adevărat calvar. Se consolează cu gândul că o asemenea soartă au avut-o şi alţi intelectuali ca Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr şi alţii.

Se întoarce acasă cu sănătatea zdruncinată, fără să afle motivul condamnării sale. Abia în 1993, la insistenţele fiicei sale, care ajunge în posesia dosarului personal, se află sentinţa: ,,Condamnare administrativă. Membru PNL’’. Acest lucru, Vasile Scurtu nu l-a aflat niciodată. Era explicabil motivul pentru care toate porţile ierahiei sale profesionale erau închise în vremea regimului comunist, chiar dacă avea cele mai elogioase recomandări din partea unor oameni de înaltă ţinută ştiinţifică din cadrul universităţii clujene.

S-a stins din viaţă la 19 septembrie 1968, îndoliind pe cei din Parva, pe clujeni dar şi pe sătmăreni care vorbesc şi astăzi despre omul de mare ţinută profesională, filolog de renume şi neîntrecut luptător pe ogorul limbii române. Lui i-am adus un pios omagiu prin lucrarea monografică ,,Pe urmele lui Vasile Scurtu’’ apărută în 2006 cu prilejul centenarului naşterii sale. În 2008, împreună cu reprezentanţii culturii sătmărene, am organizat cea mai frumoasă manifestare culturală dedicată omului care a făcut istorie pe aceste meleaguri, iar în 2016, pe fațada clădirii Liceului ,,Mihai Eminescu” a fost așezată placa comemorativă, care amintește că, la catedra de limba română a slujit vreme de un deceniu profesorul Vasile Scurtu.