PROZĂ  DE  DANIELA  DUMITRESCU

Scrisoare de la Eva pentru Adam 

     Adam, azi, de ziua ei, Eva se gândește tot la tine. Fără egoism, fără resentimente. Ea, Eva, Eva universală, nu o Evă anume. Se întreabă, te întreabă: Când v-ați pierdut unul de celălalt? De ce ai făcut-o să uite cum e să fie femeie? Când te-ai hotărât că e a ta, ai transformat-o într-un accesoriu, într-un bun de consum. Ai supus-o nevoilor și dorințelor tale. Secole la rând, i-ai îngrădit sufletul și i-ai înlănțuit trupul. Ai ucis-o pe Eva-preoteasă, Eva-oracol, Eva-vraci… Dar nu ai înfrânt-o, pentru că ea, Eva ta, s-a ridicat și a mers mai departe. Ai dat cu ea de pământ și ai călcat-o în picioare. Rău ai făcut! Căci ea ți-a dovedit că o poate face mai bine decât ai făcut-o tu. S-a dat singură de pământ, s-a târât în noroi, și-a rănit coatele și genunchii, dar s-a ridicat mai puternică și a mers mai departe. Și nu s-a oprit aici: Eva a dat cu sufletul ei zdrențuit  de pereții tari ai trupului, s-a autoflagelat, s-a automutilat, până când a rupt lanțul numit „Adam”, pentru că tu ai devenit temnicerul și călăul ei, secole la rând. Îți pare rău, acum, Adam? Să-ți pară rău! Să-ți pară rău pentru fiecare lacrimă ce s-a scurs pe obrajii ei, pentru fiecare lacrimă ce n-a mai curs, căci s-a hotărât să o înghită încă înainte de a exista. Acesta este momentul când ea a semnat înfrângerea ta: cu lacrima ei neplânsă. 
         Câinele credincios mușcă mâna care îl lovește. Sluga fricoasă fuge de la stăpânul avar. Eva ta va pleca, într-un final, de lângă tine, Adam, tu, cel care ar fi trebuit s-o țină la pieptul său, cinstindu-ți carnea care a țipat când coasta i-a fost smulsă. Ai înrobit-o. Va veni vremea când se va rupe de tine, când va simți că misiunea ei alături de tine s-a încheiat, că nu vă mai leagă nimic. Adam, ea poate! Tu nu vei putea! Ți-a cerut atât de puțin: inima ta. Egoistule, ar fi stat în umbra ta o veșnicie, dacă ai fi știut să o prețuiești, însă tu, Adam cel puternic, Adam cel plămădit de Dumnezeu din lutul etern, ai alungat-o. Dezamăgirea și durerea au făcut-o puternică. Puterea a transformat-o în piatră. Piatră s-a făcut trupul ei. Te întrebi tu, Adam, de ce ai în brațe o statuie atât de frumoasă și rece precum o păpușă într-o cutie nouă? Ai primit ce ți-ai dorit. Tu ai devenit creatorul ei. Pune-i mâna pe piept! Îi simți inima? Pulsează? Nu! I-ai ucis până și ultima bătaie a inimii. Nu a mai rămas nimic în pieptul încă tânăr. Și chiar dacă ai pune mâna pe o daltă și ai încerca să spargi gheața de pe inima ei, tot nu ai reuși să o mai trezești la viață. 
       Trezește-te tu, Adam cel din viitor! Cel de azi și-a ratat misiunea pe pământ. Trupul lui se va nărui în tina din care a fost creat, dar tu, Adam cel care nu a fost încă dar care va urma, mai ai șanse să nu așezi lanțurile pe trupul și inima Evei tale. 
       Adam, de ziua ei, Eva ta îți scrie aceste rânduri, cu speranța încă vie, că nu te-ai pierdut de tot în orgoliul tău masculin și crede cu tărie, Adam, că meriți o nouă șansă, la fel cum îți meriți și soarta. 
        Semnează 
Eva care a fost 
Eva care este 
Eva care va fi