Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PROZA LUI AL. FLORIN ȚENE

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

PROZA LUI AL. FLORIN ȚENE

Primit pentru publicare: 12 Nov. 2018
Autor: Vochița TULCAN MACOVEI
Publicat: 12 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

„Cred că o receptare corectă a unei opere literare presupune existenţa unui public atent şi interesat, un mecanism al criticii de receptare coerent şi aşezat pe baze solide de tradiţie şi profesionalism, un complex de factori care nu sunt sigur că s-ar întruni complet în România ani în şir, în revistele dedicate respectivului domeniu. Astfel de situaţii sunt palme pe obrazul celor care îşi exercită liniştita somnolenţă pe pernele levantine ale paginilor cu cronici de artă. Mai adaug faptul că unele cronici sunt plătite de autori pentru a fi lăudaţi, iar în altele se plătesc poliţe pentru lucruri de natură personală pe care, ca scriitor, le cunosc şi mă interesează, numai ca iubitor de adevăr în cultură. Sper că e vorba de un mecanism de receptare culturală care va evolua în timp: are destul loc să se îmbunătăţească”. (Al. Florin Țene -Autoritatea valorii morale)
         Ni se pare esențial ceea ce afirmă dl Țene în articolul citat. Un element de care ar trebui să țină seama toți scriitorii, ori în ce țară ar crea! Trecând peste factorul „critică literară” care, s-a constat că, de regulă, este tendențioasă, supunându-se anumitor factori (nu dorim să-i numim), ce-i rămâne scriitorului?  „Un public atent și interesat” de creația lui. Problemele sunt, totuși, mult mai ample și mai profunde, dar, adevărul este că scriitorul ar trebui să țină cont atunci când creează, de un anumit grup țintă căruia îi dedică propria creație!
         Nu se întâmplă întotdeauna așa, deoarece scriitorul, în general, este pasionat de un anumit mesaj pe care, pur și simplu vrea să-l comunice.

Îmi aduc aminte că, imediat după Revoluția din 1989, Eugen Ionescu, reprezentatul absurdului, a fost întrebat ce anume a vrut să transmită prin ideea rinocenizării oamenilor din piesa „Rinocerii”. Maestrul a răspuns sincer: „Eu…nimic. Este problema cititorului să decodifice mesajul.”

         Al. Florin Țene este, cu siguranță, un mare prozator al Literaturii Române. A scris 12 volume de proză scurtă și romane, altele decât cele din ciclul „Viața scriitorilor români între realitate și poveste|”. Mărturisirile autorului, reflecțiile și aducerile aminte despre anii în care spiritul său s-a deschis și s-a format spre literatură ca artă, vorbesc despre esența scriiturii sale. Al. Florin Țene nu s-a avântat niciodată către o „artă pentru artă” ci, mai degrabă, către o „artă cu tentință”.  De fapt, uitându-ne în profunzime, dacă acceptăm că arta are un creator care așază în colțul creat „dorirea” sa, va trebui să acceptăm volens-nolens, tendința.
         Așa s-a întâmplat și în cazul scriitorului Al. Florin Țene. Domnia sa mărturisește, de multe ori, care i-au fost izvoarele ce l-au format, modelele pe care le-a urmat și momentele existențiale ce și-au pus amprenta asupra gândirii sale ca viitor scriitor. Familia (părinții), școlile pe unde a umblat, dascălii, jurnaliștii de renume pe care i-a citit analizându-le ideile și mentalitatea, viața și opera lui Gib Mihăescu- evident, oamenii – românii pe care i-a iubit dintotdeauna, bibliotecile cu sursele lor inepuizabile. Dar, după cum mărturisește, seva, ca om și artist, a rămas întreaga viață, orașul natal: Drăgășaniul (Cu picioarele desculţe pe prundişul unei străzi din Drăgăşani )

         La terminarea facultății, tânăr profesor repartizat în localitatea Târna Mare, (după modelul timpului), avea s-o întâlnească pe cea care îi va deveni soție, prietenă, mama a doi copii, tovarășa perfectă într-o viață de scriitor, ea însăși cu talent creator. „După absolvirea facultăţii, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună situată la graniţa cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am căsătorit cu poeta Titina Nica Ţene, care era învăţătoare acolo… la şcoala condusă de fratele ei, Ion. Ca o coincidenţă, soţia mea îşi trăgea rădăcinile din Uşurei, un sat de lângă Drăgăşani. Ne-am căsătorit în acea localitate maramureşeană… având verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când acest metal preţios era monitorizat de comunişti?! Ţin minte că la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică şi am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranţe şi vise. Era perioada când Poezia ţinea de foame. Îmi amintesc…”.

 „Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?” spusese, atât de nemuritor, Eminecu!

  Scriitorul Al. Florin Țene nu a „lepădat” niciodată clipa. Toate trăirile care au constituit încărcătura sufletească și de idei se vor regăsi în operele sale.
                Proza domnului Al Florin Țene conține romanele: „Răzbunarea Gemenelor”, „Un ocean de deșert”, „Inelul de iarbă”, „Geamănul din oglindă”, „Orbul din Museul Satului”, „Insula viscolului”, „Chipul din oglindă”, alături de volumele de proză scurtă „Vârcolacii” și „Pe când poezia ținea de foame”,  “Cărticica de dat în leagăn gândul”.

         „Volumul< Un ocean de deșert> creează o remarcabilă saga a traiectoriei intelectualităţii româneşti, continuând seria <Chipul din oglindă>, <Insula viscolului> şi <Orbul din Muzeul Satului>, <o frescă a societăţii româneşti din secolul XX, un secol al experienţelor umane triste, dureroase şi ucigaşe…> – după cum însuşi autorul afirmă în paginile noii apariţii editoriale”. (Mariana Cristescu)

                Cititorii vor descoperi faptul că frumosul din proza domnului Al. Florin Țene întruchipează viața trăită de autor, conturează în cuvinte și imagini, valorile eterne ale vieții unui om, ale unei societăți. Iar aceste lucruri îl așază pe Al Florin Țene între prozatorii realiști ai literaturii noastre, mai exact în latura tradițională, proza oglindind în același timp, trăsăturile curentului proglobmodern. Dar, scriitoarea și cronicarul Voichița Pălăcean Vereș atrage atenția: „…așa cum ne-a obișnuit Al. Florin Țene, romanul său realist este ficțiune. Ficțiune pură, în ciuda faptului că, atras în universul artistic, cititorul are senzația, nu o dată, că realitatea obiectivă a invadat spațiul imaginarului și că recunoaște – camuflate sub masca eroilor din carte și în umbra narațiunilor semnate– persoane, întâmplări, dialoguri ce s-au petrecut cu adevărat…”

         Temele și motivele întâlnite în romanele și povestirile autorului Al. Florin Țene sunt: familia, dramele sociale și politice din timpul comunist si postdecembrist, lupta interioară a individului care oglindește zbaterea conștiinței între rațiune și sentiment. Din această perspectivă, putem vorbi despre „o proză experimentală unde autorul analizează cu luciditatea unei conştiinţe intelectuale înalte tot ceea ce experimentează, fie prin confesiunea personajului – narator, fie prin introspecţie. Într-un act mai mult decât evocator, într-o retrăire, o reconstruire a faptelor trăite, autorul personaj-narator, aduce în prezent aceleaşi emoţii şi încearcă să le expliciteze, descifrându-le sensul profund”. (Marinela Preoteasa)
         Așa cum vorbește Alexandru Florin Țene despre regimul comunist, nu vorbește nimeni!
         Și face acest lucru, nu doar în eseuri, articole, ci și în proză!
         „Răzbunarea gemenelor” dezbate o temă cruntă: recrutarea de către Securitate a unor tinere liceene, cu acceptul mamei. Căci, cum mărturisește naratorul prin vocea unui personaj: „Nu uita că suntem țara… informatorilor. Peste tot sunt!” „Epoca de aur”, cu lipsurile ei, cu favoritismele aranjate la orice colț și nivel politic, apare și în volumul de proză scurtă „Vârcolacii”.  Despre acesta, Marinela Preoteasa spune, atât de expresiv, într-o cronică: „În acest volum, autorul surprinde umorul amar al epocii, starea ionesciană a vieții înseși, absurdul fiind la el acasă în viața acelor timpuri:< Cavoul de sub zăpadă>, <Singur>, <Visul alb>”.
         Ni se pare important de evidențiat faptul că personajele, vocile prin care Al. Florin Țene transmite mesajele vii despre lume și viață, sunt luate din toate mediile sociale românești, simbolizând oamenii care au trait în mod direct suferințele regimului de tristă amintire. Un excelent parcurs critic asupra romanului „Răzbunarea gemenelor|” este prefața semnată de doamna Mariana Cristescu, cea care, pentru a prezenta problematica romanului, apelează la filosofie, la scriitorii clasici. Și o face, pentru că mizează tocmai pe substratul extrem de profund al volumului. „Răzbunarea gemenelor – la rându-le victime (perverse!) ale sistemului – se rispeşte, însă, în pulberea vremii, aidoma vaselor sparte folosite la banchetele funerare menţionate de Herodot. Ne reîntâlnim, aşadar, cu mitul lui Castor şi Polux, pe care autorul îl metamorfozează, din nou, cu măiestrie, în pagini de carte contemporană. <Câtă viaţă, atâta literatură!>  Dar ce ne-am face dacă n-ar exista poveştile frumoase? Am mai avea, oare, motive de a privi <înapoi fără mânie>”?
         Credem că, pentru o prezentare de ansamblu a prozei domnului Al. Florin Țene se cuvine să mai evidențiem ceva: limbajul extrem de expresiv și pitoresc, specific zonei sale, „oltenescul de Drăgășani”: „Al. Florin Țene, cu un vocabular neaoș oltenesc, ne aduce din memorie, nou, în fața ochilor, lumea oltenească și viața din zona Olteniei anilor din vremea republicii populare și socialiste, anii vieții românești sub concepția și logica dejistă și ceaușistă. Ce aveau bunicii și părinții noștri pe atunci? Muncă (exponențial, de ordinul mai mare decât trei): muncă în neajunsuri și suferință, muncă după culoarea sângelui (albastru sau roșu – adică sânge curat!) și muncă în umilință și cu foarte mult răbdare pentru o remunerare pe măsură, mult mai consistentă decât era onorat”! (Marinela Preoteasa)

         Așadar, proza domnului Al. Florin Țene are pentru cititorul timpului nostru o dublă valoare. De document, deoarece din paginile ei putem cunoaște și înțelege vremurile de altădată, dar și valoarea unei creații care oglindește, precum marile romane din literatura noastră (Liviu Rebreanu, Marin Preda), realismul de tip autentic.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. mircea dorin istrate spune:

    într-u totul de acord.Mare om. mare scriitor, mare talent. Domnul să ni-l țină în paza Lui.

  2. Macovei Voichita spune:

    Ma bucur și eu pentru că am avut privilegiul de a citi și aprofunda o parte din creația scriitorului și gânditorului Al. Florin Tene. Am învățat multe lucruri despre viața, lume și artă. Sincer,cred că scriitorii ar trebui sa fie mai aproape unii de altii, să își cunoască operele, să comunice mai mult unii cu alții… Am avea multe de câștigat!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5