Boris MARIAN

Purtătorul de pălărie

În portul unde soseau
Corbii, vapoare, plute, copaci,
Se ridica statuia purtătorului de pălărie,
Nu era croitorașul cel viteaz, nu, era PP.
Au încercat hoții să-i fure gâștele, nimic,
A trecut pe acolo spărgătorul de nuci, a salutat frumos și a plecat,
Omul fără inimă s-a apropiat,  a scuipat și dus a fost,
Geniul acestui PP stătea în pălărie,
Măceșul și cu mierla erau de acord cu această realitate,
Laurul și mirtul de asemenea, castanul și smochinul
Erau de altă părere, au venit nucul, lumânarea,
Nuca și zidul, erau neutri, maimuța a adăugat ceva inexprimabil aici,
Salcia și dovleacul roșiră, ce vă mirați?
Orice este posibil într-o lume mai bună.
Nevăstuica, pisica erau consemnate la domiciliu,
Păianjenul, strugurele scriau anonime,
Enervat, omul cu pălărie  și-a scos accesoriul de pe cap,
Iar întreaga lume a văzut cum ieșea un abur verzui, ciudat,
Cineva a strigat, e clor, e clor, ba nu, iperită,
Au fugit toți, nu-i mai înșirăm, omul s-a scuturat de praf,
A căutat un restaurant,  a mâncat și a murit de botulism.
Asta este tot, urmează fabula.