Boris MARIAN

Puterea dragostei

Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos.
Ne răspândim gândurile, ca
pe viruși. Nu a existat niciodată un singur
gând. Totul pare mai complex.. Chestie de măsură.
Tatata,până la DADA.
Orice se explică, numai iubirea mea
pentru tine, nu. Sunt oameni care vor răspunsuri
exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un
Dumnezeu. Mai este și premoniţia și muniţia,
municipalitatea, muncile lui Hercule, neplătite. O
picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul știe, nu
spune. În plin deșert, în drumul spre Canaan, oamenii
păreau uniţi. Căutări, destine, destinde ,
dragă, arcul, doare. Tangenţe, tangaje, Tanathos.
Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele,
peștele oricum vine la musca artificială.
Permiteţi-mi să corectez câteva neadevăruri.
Doar o clipă. De fapt , nu știu ce să răspund. Să
spună clownul, el este Cel Mare. Țineam cartea
lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur.
Adam devine un personaj după ce plonjează pe Pământ.
Natura este desăvârșită, tu ești strâmb. Fii binecuvântat
din înalturi și de pe pământ. Amin.Supravegheaţi scena
cu ochi bănuitori, mai știi? Să revenim, să ne revenim,
reverenţă, maestre Gaga.Rătăciţii nu au nevoie de călăuză,
rătăcirea este un dar. Cine nu știe, să încerce. Acestea sunt cuvintele
unui bărbat. Binele este de partea ininteligibilului.
Înţelepciunea, cuminţenia, dreptatea, sfinţenia se
aseamănă, de aceea fugim de ele. Integrismul etic
este numai o iluzie pioasă. Vă sărut, doamnă, frumos
și pe faţă și pe dos, mă scuzaţi că sunt vulgar,
dar mă trag din vechi barbari ce străbăteau stepele
călare pe iepele albe precum laptele. Din copaci
cad coaptele capete de regi și prinţi, ispitit sunt de
dorinţi ca Sfântul Antonie din cea Macedonie. Simetrie
– mister, act sexual. Sensurile trec, întrebările
petrec la banchet.Nu există erori pure.
Pygmalion a creat o femeie, arta apropie de Femeie de Bărbat.
El a uitat să o îmbrace, să-i dea educaţie.
În toată lumea există statui, statui de femei goale.
Ce-i cu obsesia asta? La ce folosește, întreabă
cerșetorul. Intensitatea pasională a contemplării.
În Univers, omul constituie rezerva de libertate.
Dar această libertate îl poate și distruge. Spre deosebire
de orice altă fiinţă, de orice alt obiect, omul
are de ales. Nimeni nu alege în locul său. Riscul
este al nostru. Dumnezeu privește, el nu este nici
educatorul, nici temnicerul nostru. Faust a ales,
nimeni nu l-a obligat. A ales dragostea, bogăţia, a pierdut totul.
O noapte întreagă soarele mi-a râs în vis. Asta nu este o alegere.
Mai înţelegi ceva? Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,
ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând
ori făcându-și nevoile.Era acuzat de uciderea a 1200
de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate m ij l o a c e l e,
cuţit ,topor, frânghie, otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio
remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.
Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine?
a fost întrebarea cheie a acuzării.
”Nu”, a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l
judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros
criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat
cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul”,
fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel
vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul
acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era
descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau
înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,
avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea
cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată
se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat
pe acest om”, declară cu voce spartă o femeie cam
zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l
eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e
teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.
„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de
marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră,
și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt
Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino
mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”
.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„8000 de ani,
mă ocup cu orice, doriţi un bilet în
iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse
– era clovnul de la circul care tocmai poposise
în oraș. Criminalul se holba la el și nu
pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,
minte, mi-a furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e
rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon?
Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se supără piticul.
Sala era înmărmurită. Se auzea doar
o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.
Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe
condamnat sub ochii jandarmilor și-l
duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș
nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea
dragostei.