Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

ROMÂNIA MEA PERSONALĂ

romanflorinPrimit pentru publicare: 26 nov. 2016
ROMÂNIA  MEA  PERSONALĂ
Autor: Florin T. ROMAN
Publicat: 26 nov. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

ROMÂNIA  MEA  PERSONALĂ

 

SPAŢIUL GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI MELE PERSONALE


Dacă survolăm mintal Globul pământesc, vom observa că Ţara Sfântă, Israelul, se află în Răsăritul lumii. Vechea şi celebra capitală a Ţării Sfinte, Ierusalimul, este situată în răsăritul ţării. La fel de celebrul Templu al lui Solomon se afla în partea de răsărit a Ierusalimului. Dincolo de templu, tot la răsărit, se află vestita Grădină Ghethsimani şi Muntele Măslinilor (locuri unde obişnuia Iisus să se retragă împreună cu apostolii, pentru rugăciune).

Oare aceste amplasamente sunt întâmplătoare?

Să facem o paralelă: Soarele răsare la Răsărit, nu? De aia îl şi numim Răsărit. Dar şi Steaua pruncului Iisus venea de la Răsărit. Magii, urmând steaua, veneau şi ei de la Răsărit. („Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit/ Şi-au mers, după cum citim/ Până la Ierusalim”). Împăratul şi proorocul David ne îndeamnă: „Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit” (Psalmul 67, 34).

Aşadar şi soarele fizic, dar şi Soarele Dreptăţii – Iisus Hristos, îşi au „domiciliul” la Răsărit.

Dar oare popoarele ortodoxe în care parte a lumii vieţuiesc? România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi celelalte ţări ortodoxe nu sunt ele situate în partea de răsărit a lumii? Dar nu în Răsăritul extrem, nu în Extremul Orient, ci în Orientul Mijlociu. Căci calea lui Hristos este întotdeauna calea de mijloc. Într-adevăr, în extremitatea vestică a spaţiului ortodox se află ţările catolice, protestante şi neoprotestante (care au un alt fel de Iisus Hristos decât Cel Ortodox), iar în extremitatea estică, în Extemul Orient deci, se găsesc popoarele care nu îl recunosc pe Hristos, adică popoarele islamice, budiste, confucianiste şi hinduiste. De asemenea, la nordul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări protestante şi în rest gheaţă, iar în sudul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări islamice şi în rest deşert.

România mea personală se află aşadar în centrul lumii, alături de celelalte ţări ortodoxe: nici în Occident, nici în Extremul Orient, nici în Nord, nici în Sud. Şi totuşi la Răsărit.

ISTORIA ROMÂNIEI MELE PERSONALE


Domnul nostru Iisus Hristos a avut o viaţă pământească grea: s-a născut în sărăcie, într-o peşteră, printre animale, mama Lui nefiind primită de oameni să nască într-o casă, ca o femeie obişnuită. Nici nu s-a născut bine, că deja a început să fie prigonit  de duşmanii Adevărului,  Irod cel Mare încercând să-L prindă şi să-L omoare, ucigând pentru asta 14.000 de copii nevinovaţi, de 2 ani şi mai în jos. A trebuit să fugă şi să se ascundă în Egipt, până când a murit cel ce căuta să-L ucidă.

Poporul român s-a născut şi el în sărăcie, printre animale (Eminescu: „Blândeţea poporului român îşi are obârşia în bunăstarea lui pastorală, mereu superioară celei a neamurilor agricole”). Nici nu ne-am născut bine, că deja, imediat după retragerea aureliană, am început să fim prigoniţi de populaţiile migratoare (goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii) care, încercând să ne distrugă ca popor nou născut, ne-au ucis mii de copii, ne-au necinstit femeile şi ne-au provocat distrugeri materiale însemnate. Am fost nevoiţi să ne retragem în munţi, în văi lăturalnice, în inima codrilor, până când migratorii s-au risipit, odată cu pericolul pe care-l reprezentau.

De la vârsta de 12 ani până la 30 de ani nu se ştie aproape nimic de viaţa lui Iisus, poate doar faptul că a fost tâmplar şi a trăit sub ascultarea părinţilor săi, în Nazareth.

De la finele perioadei migraţiei şi până pe la începutul secolului al XIV – lea nici despre poporul român nu se ştie mare lucru, decât poate faptul că şi-a continuat îndeletnicirile economice bazate pe cultivarea pământului şi pe păstorit şi că a trăit sub ascultarea unor voievozi cum ar fi Menumorut, Glad, Gelu, Litovoi, Seneslau.

După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, Iisus a fost botezat de Sfântul Ioan, a petrecut 40 de zile în pustie fără mâncare şi băutură, apoi şi-a ales apostolii şi a început propovăduirea Evangheliei, anunţându-i pe toţi că „S-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, făcând minuni, vindecându-i pe leproşi, pe paralizaţi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe şchiopi, pe ciungi, pe gârbovi şi pe toţi cei bolnavi, scoţând afară duhurile cele rele din oameni şi înviind pe cei morţi. În această perioadă a fost şi mai prigonit, duşmanii Lui căutând tot timpul să-L ucidă. Nu au reuşit acest lucru decât atunci când El împlinea 33 de ani de viaţă şi 3 ani şi 6 luni de propovăduire, când, fiind trădat de unul din apostolii Săi şi apoi prins, şi-a acceptat cu smerenie judecata, condamnarea, ocările, scuipările, bătăile, coroana de spini, piroanele, oţetul, suliţa, crucea şi moartea. Dar nu înainte de a lăsa Testament fiilor Săi.

Este binecunoscut faptul că şi noi, poporul român, am făcut minuni în ultima perioadă a existenţei noastre: Trăind cu Hristos în inimă şi respirând împreună cu El, deşi suntem un popor mic, în Numele Lui am rezistat, neclintiţi, sute de ani în faţa ameninţărilor unor mari imperii, şi tot în Numele Lui i-am lecuit pe leproşi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe gârbovi etc. (adică pe turci, pe tătari, pe poloni, pe austro-ungari, pe fascişti, pe sovietici, pe comunişti) de dorinţa lor de a ne cuceri şi supune. În această perioadă românii au fost mereu prigoniţi, judecaţi, condamnaţi, ocărâţi, scuipaţi, bătuţi. Am avut şi noi apostolii noştrii: Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Alexandu Lăpuşneanu, Vasile Lupu, Matei Basarab, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu şi mulţi alţii. Înainte însă de toţi aceşti apostoli, am avut un apostol comun cu Iisus, la modul cel mai propriu: pe Sfântul şi Marele Apostol Andrei, Cel întâi chemat, care ne-a creştinat, propovăduindu-L pe Mântuitorul în Sciţia Minor (Dobrogea de azi).  Să fiţi convinşi că nu întâmplător îl sărbătorim pe acest apostol în 30 noiembrie (când el a fost omorât), iar sărbătoarea noastră naţională este în chiar ziua următoare, adică pe 1 Decembrie (când ne-am născut ca neam, în aceeaşi lună cu Mântuitorul nostru).  În acelaşi timp însă am avut şi noi, precum Hristos, trădătorii noştri, cei mai cunoscuţi fiind: Bastus, care l-a trădat pe Decebal; Laiotă Basarab, care l-a trădat pe Vlad Ţepeş; Gheorghe Basta, care l-a trădat pe Mihai Viteazul; Anton Melzer, care i-a trădat pe Horea şi pe Cloşca; Prodan, Macedonski şi eteriştii, cale l-au trădat pe Tudor Vladimirescu. Dar, asemenea lui Iisus, noi, românii (întruchipaţi în ciobanul din Mioriţa), ne-am acceptat cu smerenie destinul: ocări şi prigoane, asumându-ne suferinţa şi moartea. Şi, tot asemenea lui Iisus, am lăsat iar şi iar testament urmaşilor noştri, prin Sfânta Biserică Ortodoxă Română (întruchipată de Mioriţa, oaia cea cuminte), să respecte poruncile lui Dumnezeu-Tatăl şi să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”.

Dar numai prin asumarea suferinţei şi a morţii putea să vină şi Învierea întru viaţa veşnică, pentru El şi pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. Toate acestea le ştia dinainte. Doar pentru asta venise în lume.

Şi singur, pe cruce, în mijlocul chinurilor, între doi tâlhari, părăsit până şi de ucenicii Lui – pe care de curând îi numise „prieteni” – se ruga Tatălui Ceresc pentru cei ce-L răstigniseră, dar şi pentru ucenicii care-L părăsiseră, zicând: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Noi, poporul român, ne aflăm în acest moment istoric singuri, PE CRUCE, între tâlharii care ne conduc acum ţara, batjocoriţi de străini şi părăsiţi chiar şi de fraţii noştri care, până de curând, veneau împreună cu noi la aceeaşi biserică şi se rugau împreună cu noi la acelaşi Dumnezeu. Să ne rugăm şi noi, ca Iisus: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Şi, amintindu-ne că totuşi, în cele mai grele momente, pe Iisus cineva nu-L părăsise: Sfânta Lui Mamă, aşa cum nici pe noi în cele mai grele momente nu ne-a părăsit şi nu ne părăseşte mama noastră – Sfânta Biserică Ortodoxă,  să aşteptăm cu bucurie moartea şi ÎNVIEREA !

CONDIŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI MELE PERSONALE


Ştim cu toţii că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o peşteră insalubră, în mijlocul animalelor şi întreaga sa viaţă a fost sărac, neavând altceva decât o cămaşă, şi aceea fără cusături. „Coborâtor din împăratul David, Iisus nu s-a născut printre bogaţi, nici în case luxoase şi în paturi aşternute cu puf şi purpură; ci în sărăcie, ca să cheme la ospăţul împărătesc pe toţi cei umiliţi, săraci şi nebăgaţi în seamă” (Protosinghelul Nicodim Măndiţă). Şi Sfânta Fecioară Maria a fost săracă, şi apostolii au fost oameni simpli şi nevoiaşi. „Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 23-24); „Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc?” (Iacov 2, 5).  

Toate ţările ortodoxe sunt ţări sărace din punct de vedere economic, dar totuşi nu atât de sărace ca să nu se poată autogospodări. „Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint” (Psalmul 118, 72). „Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine” (Psalmul 36, 25).

Şi România mea personală este săracă economic, dar foarte bogată spiritual. Cea mai scumpă bogăţie a noastră este Ortodoxia. Iar dacă astăzi economia României e la pământ, nu e vina poporului român, ci e vina străinilor lacomi care au râvnit de-a lungul istoriei bogăţiile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi totodată vina acelei adunături de ticăloşi care s-a aflat în ultimii ani la conducere.

„Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna străinilor, a căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii, ai căror fii sunt ca nişte odrasle tinere, crescute în tinereţile lor; fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului. Cămările lor pline, vărsându-se din una în alta. Oile lor cu mulţi  miei, umplând drumurile când ies; Boii lor sunt graşi. Nu este gard căzut, nici spărtură, nici strigare în uliţele lor. Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său” (Psalmul 143, 11-15).

Conducerea României mele personale se descurcă cu ce are şi dacă e nevoită să împrumute sume de bani de undeva, are grijă să poată restitui împrumutul într-un termen rezonabil. Din acest motiv nu împrumută niciodată sume de bani exorbitante, ca să înrobească poporul. Nu îngenunchiază decât în faţa lui Dumnezeu şi nu cerşeşte, nu se umileşte în faţa nimănui. Sfântul Nil Ascetul se adresează celor din România urâtă de azi cu următoarele cuvinte: „Noi însă, când ne aflăm în vreo trebuinţă oarecare, alergăm după cei bogaţi ca nişte căţei care mişcă veseli din coadă în jurul celor ce le aruncă vreun ciolan de ros sau niscai firimituri în vreme ce-i lovesc; şi-i numim binefăcători şi protectori ai creştinilor, şi le recunoaştem pur şi simplu orice virtute, chiar dacă se află în cea mai de pe urmă răutate, pentru a câştiga ceea ce râvnim, fără să căutăm a ne însuşi vieţuirea sfinţilor a căror virtute zicem că ne-am hotărât să o urmăm”.

Dar nu suntem noi chiar atât de săraci cum ne consideră, aroganţi şi infatuaţi,  mai marii lumii şi ne putem descurca foarte bine şi fără ei, aici, în acest colţ de lume binecuvântat. Dacă ne-ar fi lăsat în pace de-a lungul istoriei, am fi fost, poate, mai bogaţi decât ei şi din punct de vedere material. Noi n-am purtat niciodată vreun război de cucerire, nu am furat nimic de la alte popoare, nu ne-am îmbogăţit pe seama altora. Noi însă am fost jupuiţi şi de piele: romanii au plecat cu carele pline de la noi, apoi ne-au cotropit migratorii, ceva mai târziu tătarii, am plătit tribut sute de ani la turci, ne-au jefuit fanarioţii, austro-ungarii, naziştii, bolşevicii, comuniştii, iar de la Revoluţia (confiscată) din 1989 încoace ne-au tâlhărit sistematic securiştii metamorfozaţi în politicieni. Am fost nevoiţi adesea să ne incendiem recoltele, să ne otrăvim fântânile, să fugim în munţi, lăsându-ne bruma de avere la îndemâna cotropitorilor. Şi cu toate acestea, am ştiut de fiecare dată să avem grijă de ce ne mai rămânea când ăştia se retrăgeau, înfrânţi, cu coada între picioare şi fără dinţi în gură, din ţinuturile noastre. Am pornit-o de atâtea ori de la zero. Om mai porni-o şi de data asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întotdeauna.

Odată, un profesor de istorie din Bucureşti povestea că la o conferinţă ţinută la Paris, un profesor francez l-a întrebat ce castele mari avem noi, românii. Profesorul nostru i-a răspuns că avem castele cum ar fi Chambord, Chenonceaux sau Blois. Francezul l-a apostrofat: -Dar astea noi le-am construit. Replica profesorului român a fost: – Da, numai că pacea şi liniştea în care voi aţi construit aceste castele v-au fost asigurate de români, care în acel timp purtau războaie grele de apărare împotriva turcilor şi tătarilor, blocând, cu o mână de viteji, accesul lor în Europa occidentală, până când imperiile păgânilor s-au destrămat.

„Nu am fost o ţară barbară. Am avut construcţii, am avut o extraordinară cultură teologică şi sapienţală în secolul al XVIII-lea pe care n-o cunoaştem – şi am avut o subtilitate, o anumită supleţe şi savoare a spiritului care ne-au fost inoculate – mai cu seamă aici, în Valahia – de inducţiile balcanice. Noi nu suntem balcanici, pentru că suntem nord-danubieni, dar îi datorăm balcanismului pe Anton Pann, pe Nicolae Filimon, pe Ion Ghica, pe Caragiale, tatăl şi fiul, pe Ion Barbu, pe Arghezi. Nu e puţin. Balcanismului îi datorăm spiritul acesta şi cosmopolit, şi uşor pragmatic, spiritul ironic, calitatea umorului şi felul de a suporta vicisitudinile. Să nu uităm că Socrate, Platon şi Aristotel au fost balcanici. Tot balcanici au fost şi autorii tragediilor antice. Tot balcanici sunt creatorii geometriei euclidiene. În vremea în care civilizaţia din care noi, ortodocşii, ne tragem, cea bizantină şi cea kieveană – fiindcă se uită mereu Kievul şi Novgorodul -, era în plină înflorire, Occidentul era barbar. Regele Robert I al Franţei a fost foarte mândru să poată lua de soţie o principesă de Kiev. Occidentalii au învăţat de la bizantini să folosească la masă furculiţa şi cuţitul. Trebuie să se zguduie puţin suficienţa occidentalilor şi ignoranţa lor pentru Răsărit. Aici mă întorc la strategiile zonale ale lui Huntington şi la calitatea acelui lamentabil Richard Schiffter, care habar nu au despre Europa şi vor să o dăscălească. Occidentul fără Europa Răsăriteană este o Europă chircită. În loc să se conceapă o Europă întreagă, cu cele două variante stilistice (Ortodoxia şi Catolicismul) – cum a fost până la invazia otomană -, ei se dedau la asemenea speculaţii arbitrare. Noi am rămas un secol şi jumătate într-un stil oriental de existenţă, care însă a fost contracarat de cultura franceză pe care o aduceau chiar de la Constantinopol fiii de boieri şi principi. Tot aşa cum, în perioada aceea, ochii boierilor moldo-valahi erau îndreptaţi către Franţa şi către ideile iluminismului, aşa au fost şi în cei cincizeci de ani de comunism – dintre care, la noi, în România, au fost paisprezece ani de rezistenţă armată anticomunistă; şi nimeni din această Europă de Răsărit nu a spus mai bine decât noi: Mai bine mort decât roşu! La noi s-a făcut închisoare pentru Platon, pentru Dante, pentru limba franceză. Aşa încât aroganţa şi privirea suficientă, superioară, ale Occidentului noi ar trebui să le primim cu oarecare indulgenţă, cu politicos dispreţ şi cu o toleranţă de profesor care îi învaţă cu duhul blândeţii pe ignoranţi ce trebuie să afle” (Al. Paleologu).

FORMA DE GUVERNĂMÂNT


Forma de guvernământ a României mele este monarhia. Aceasta deoarece: 1.În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre „Împărăţia Cerurilor”, nu despre „Republica Cerurilor”; 2.Iisus Hristos se autointitulează împărat, nu preşedinte; 3.Poveştile şi basmele sunt cu regi şi împăraţi, în timp ce bancurile sunt cu preşedinţi.

GUVERNUL ŞI PARLAMENTUL


Guvernul României mele personale este condus de  către un rege (voievod), iar Parlamentul este unicameral, fiind condus de un preşedinte.

Atât miniştrii cât şi parlamentarii sunt cu toţii oameni bine pregătiţi profesional, dar mai ales de o înaltă ţinută morală, credincioşi, buni şi cinstiţi. O parte din ei sunt intelectuali, iar cealaltă parte sunt ţărani şi muncitori. (Unii dintre ei nu au şcoală sau facultate, nu ştiu nici măcar să scrie şi să citească, dar au cei şapte ani de acasă, şcoala vieţii şi facultăţile mintale integre).

POLITICĂ


În România mea personală există un singur partid, denumit Partidul Oamenilor Profunzi şi Oneşti din România (P.O.P.O.R.), care e de dreapta, pentru că Iisus şade în Cer de-a dreapta Tatălui, pentru că la Judecata de Apoi oile (oamenii buni) vor sta de-a dreapta, pentru că în Biblie se vorbeşte de „om drept” şi nu de „om stâng” şi pentru că majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Cu toate acestea, singurul partid din România mea personală e şi de stânga, deoarece în fiecare biserică ortodoxă icoana Maicii Domnului este poziţionată în partea stângă a catapetesmei, deoarece în Cer Sfântul Ioan Botezătorul (cel mai mare om născut din femeie) şade în stânga Sfintei Treimi şi deoarece inima omului bate în partea stângă a corpului său. Deşi conştiinţa politică a P.O.P.O.R. este şi de dreapta şi de stânga, orientarea lui nu este nici de dreapta, nici de stânga, nici de centru-dreapta, nici de centru-stânga. Orientarea POPOR-ului este de Centru-Sus.

ORGANIZARE ADMINISTRATIV-JURIDICĂ


Regele (voievodul) României mele personale este un om de înaltă ţinută morală, ortodox desăvârşit şi român adevărat. Nu are doar rol reprezentativ, ci este totodată şi şeful guvernului, cum am arătat, fiind deci monarh cu putere absolută. Este blând cu oamenii buni,  dar nemilos cu cei răi.

Se sfătuieşte permanent cu duhovnicul său – un călugăr ortodox sporit, de un înalt nivel spiritual, precum odinioară Ştefan cel Mare şi Sfânt se sfătuia cu Sfântul Daniil Sihastrul.

Blazonul casei regale este identic cu cel  al  Regelui Carol I al României, şi conţine inscripţia “NIHIL SINE DEO” (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU).

Miniştrii şi parlamentarii României mele sunt, printre alţii, Părintele Mina Dobzeu, Părintele Rafail Noica, Părintele Tănase de la Valea Plopului, Părintele Cleopa Jurj, Tudor Gheorghe, Dan Puric, Andrei Pleşu, Dorel Vişan, Florin Piersic, Gabriel Liiceanu, Eugenia Vodă, Ion Besoiu, Florin Zamfirescu, Sorin Dumitrescu, Andrei Alui Gheorghe, Mona Pivniceru, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Arsenie Boca, Părintele Galeriu, Părintele Stăniloae, Părintele Teofil Părăian, Petre Ţuţea, Valeriu Gafencu, Octavian Paler şi câţiva pensionari, muncitori şi ţărani, trecuţi prin experienţa închisorilor comuniste.

Vă miraţi că unii dintre miniştri şi parlamentarii României mele sunt morţi? Aflaţi că sunt mult mai vii decât maimuţoii care îşi plimbă cadavrele umflate printre băncile Parlamentului României urâte.

Aşadar Guvernul şi Parlamentul României mele nu conţine lichele, mitocani, imbecili, nemernici, tâlhari, satanişti, ci este constituit din elita, nu neapărat intelectuală, cât mai ales spirituală a poporului român, aşa cum am arătat mai sus.

Constituţia României mele este Noul Testament.

Imnul României mele se numeşte “Deşteaptă-te creştine” şi începe cam aşa: “Deşteaptă-te creştine/Din somnul cel de moarte/În care te-adânciră /Satana şi ai lui”.

Steagul ţării mele este tricolorul, care are imprimat pe partea mediană (pe fondul galben) stema Regatului României – varianta mare.

Biserica Ortodoxă Română este singura biserică naţională a României mele personale. Celelalte religii şi confesiuni nu sunt interzise, dar prozelitismul este considerat o infracţiune deosebit de gravă.

POLITICA INTERNĂ


-Legislativ, Executiv, Justiţie. Parlamentarii, miniştrii, judecătorii, procurorii, poliţiştii, jandarmii, gardienii publici, comisarii Gărzii Financiare au salarii foarte mari, în raport cu importanţa şi responsabilitatea funcţiei lor, dar sunt foarte aspru pedepsiţi atunci când comit cel mai mic act de corupţie, pedepsele mergând până la închisoarea pe viaţă. În cazurile foarte grave se aplică pedeapsa cu moartea. Nu există imunitate parlamentară sau alte feluri de imunităţi, pentru că imunitatea unui demnitar trebuie să fie însăşi cinstea sa. Şi dacă “nimeni nu este mai presus de lege”, cum proclamă Constituţia, de ce ar avea reprezentaţii poporului imunitate în faţa legii, iar poporul nu?

Legile ţării sunt puţine, concise şi clare şi se aplică cu maximum de profesionalism, responsabilitate şi imparţialitate. Legislaţia este stabilă în toate domeniile de activitate.

-Învăţământ. Este considerat un domeniu foarte important. Profesorii, învăţătorii şi educatorii au salarii decente şi este asigurată o bază materială corespunzătoare desfăşurării unei activităţi didactice de înaltă ţinută.

Clasele I – VIII sunt obligatorii. După terminarea clasei a VIII-a elevii care nu se înscriu la liceu pot alege să urmeze cursurile unei şcoli profesionale specializate (unde se vor califica în meserii ca bucătar, ospătar, brutar, măcelar, croitor, cojocar, pantofar, marochiner, agricultor, horticultor, zootehnist, zidar, zugrav, electrician, instalator, tâmplar, strungar, mecanic auto, mecanizator exploatări forestiere  etc.).

În fiecare zi orele şcolare şi cursurile universitare încep cu rostirea într-un glas, cu voce tare, de către cadrele didactice, elevi, respectiv studenţi, a rugăciunii “Tatăl nostru”. În toate clasele, amfiteatrele şi pe toate coridoarele grădiniţelor, şcolilor, liceelor, facultăţilor există, pe pereţi, icoane ortodoxe, portrete ale voievozilor şi regilor României, portrete ale marilor oameni de stat, de cultură şi de ştiinţă ai ţării noastre, steaguri tricolore, steme ale Regatului României.

În programa şcolară sunt prevăzute obligatoriu, săptămânal, după cum urmează:

-la Ciclul primar, deci clasele I-IV (dintr-un total de 20 de ore – 4 ore x 5 zile): 2 ore de Religie (mai precis Catehism ortodox, sub formă de povestire), 2 ore de Limba română (se învaţă cititul şi scrisul), 2 ore de Literatura română (învăţătorul le predă şi le explică elevilor, interactiv, poveştile, basmele, legendele, snoavele, fabulele, proverbele şi zicătorile româneşti), precum şi 2 ore de Educaţie fizică şi Sport;

– la Ciclul gimnazial, deci clasele V-VIII (dintr-un total de 25 de ore – 5 ore x 5 zile): 2 ore de Religie  (Catehism ortodox aprofundat, studiu biblic), 3 ore de Istorie a României, o oră de Istorie Universală, 2 ore de Limba şi Literatura română, o oră de Literatură universală, o oră de Etnologie şi folclor românesc, o oră de Teoria muzicii, o oră de Istoria Artei (pictură, sculptură, arhitectură, teatru, film), precum şi 2 ore de Educaţie fizică şi Sport;

– la Ciclul liceal, deci clasele IX-XII (dintr-un total de 30 de ore – 6 ore x 5 zile), indiferent de profilul liceului: 2 ore de Religie (Teologie dogmatică ortodoxă, Vieţile sfinţilor, Istoria Bisericii româneşti), 3 ore de Istorie a României, o oră de Istorie universală, 2 ore de Literatura română, o oră de Literatură universală, o oră de Etnologie şi folclor românesc, o oră de Teoria muzicii, o oră de Istoria Artei (pictură, sculptură, arhitectură, teatru, film), precum şi 3 ore de Educaţie fizică şi Sport;

Copiilor de alte religii sau confesiuni decât Ortodoxia le este asigurat, prin lege, dreptul de a-şi înfiinţa instituţii de învăţământ conforme cu principiile religiei sau confesiunii lor, dacă nu aduc atingere cadrului creştin de manifestare a activităţii didactice.

Bacalaureatul presupune examene obligatorii, pentru toţi absolvenţii de liceu din ţară, la următoarele discipline:  1-Limba şi Literatura română; 2-Istoria României; încă 3 discipline, în funcţie de profilul liceului.

-Sănătate. Este considerat, de asemenea, un domeniu foarte important, unde medicii (şi ceilalţi membri ai personalului medical) au salarii decente şi posibilitatea legală de a primi recompense de la pacienţii trataţi, dar numai atunci când aceste recompense nu sunt cerute, ci vin ulterior tratamentului medical, ca o recunoştinţă. Recompensele sunt impozitate cu 10% iar sumele de bani obţinute din impozitare intră în bugetul alocat Ministerului Sănătăţii. Baza materială este corespunzătoare.

-Cultură. În România mea personală este promovată numai cultura autentică, bazată pe valorile moral-creştine. “Orice operă de artă e morală” (Eugen Lovinescu). În arta autentică şi în cultură, în general, nu pot să încapă viciul, inesteticul, vulgarul, scandalosul. Arta are menirea de a purifica omul şi de a-l apropia de Dumnezeu, nicidecum de a-l nimici “în bezna animalităţii” (I. Al. Brătescu-Voineşti).  Abaterile de la morala creştină în creaţiile din toate cele şapte arte constituie contravenţii şi sunt sancţionate ca atare, cu amendă calculată în funcţie de gravitatea abaterii. Există un Consiliu de avizare care cenzurează abaterile şi care aplică sancţiunile contravenţionale.

-Agricultură. Este domeniul cel mai important al economiei României mele personale. Lucrătorii pământului  şi crescătorii de animale beneficiază de foarte multe privilegii din partea statului (subvenţii, reduceri de impozite, diminuarea substanţială a importului de produse agricole, facilităţi la desfacerea de produse pe piaţa internă şi la export etc.), dar sunt obligaţi să cultive fiecare metru pătrat de pământ, cu înţelepciune şi hărnicie. Se interzice total utilizarea altor îngrăşăminte decât cele naturale.

-Industrie. Întreprinderile mici şi mijlocii constituie coloana vertebrală a economiei. Beneficiază şi ele de multe de facilităţi din partea statului. Impozitele sunt mici şi puţine, astfel încât să nu constituie o povară pentru activitatea lor. Este încurajată în primul rând PRODUCŢIA de orice fel, şi abia în al doilea rând comerţul.

-Sport şi turism. În România mea personală sunt admise jocurile sportive relaxante, dar numai în limitele moralităţii, sub comanda spiritului, în scopul sănătăţii şi al vitalităţii. Sunt admise şi recomandate pelerinajele şi excursiile. Se investeşte masiv în căile de comunicaţie şi se încurajează, pe toate căile, investiţiile private în infrastructura turismului (staţiuni de odihnă, de relaxare şi de tratament, băi, hoteluri, moteluri, campinguri, căsuţe de vacanţă, etc.)   

-Mass-media. În România mea personală, absolut toate mijloacele de mediatizare (televiziune, internet, radio, presă scrisă) sunt sever CENZURATE (ăsta e cuvântul!) de către Biserica Ortodoxă Română.

POLITICA EXTERNĂ


România mea personală pune un accent deosebit pe o colaborare cât mai strânsă cu ţările vecine, în primul rând, dar şi cu celelalte ţări ale lumii.

România mea apreciază eforturile UE şi NATO de a făuri o Europă şi o lume mai bune, dar:

1.Îl pune întotdeauna pe primul loc pe Dumnezeu, conform devizei Regelui Carol I, inscripţionată pe stema regală: NIHIL SINE DEO – NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU;

2.În România mea, homosexualitatea, prostituţia şi incestul nu vor fi niciodată legalizate. Homosexualii, prostituatele, incestuoşii, pedofilii şi ceilalţi perverşi sexual sunt obligatoriu internaţi şi trataţi, cu grijă, în spitale de psihiatrie, de către medici psihiatri în colaborare cu preoţi, până la completa lor vindecare;

3.În România mea este interzisă cu desăvârşire orice formă publică de manifestare a sexualităţii (bordelurile, cluburile de streap-tease, sex-shop – urile, filmele sexy şi porno,  revistele şi fotografiile de profil, reclamele cu femei în costume de baie sau îmbrăcate sumar, limbajul vulgar etc.).

4.Concubinajul, adulterul, avortul (indiferent de stadiu), folosirea metodelor contraceptive (indiferent de felul lor, incluzând şi prezervativul), cerşetoria şi vrăjitoria (incluzând astrologia, chiromanţia, ghicitul în cafea etc.) constituie infracţiuni şi sunt pedepsite ca atare;

5.Alcoolicii, consumatorii de droguri, fumătorii, au dreptul la asistenţă medicală gratuită în scopul de a scăpa de aceste patimi. Cei violenţi sunt obligatoriu internaţi în spitale de psihiatrie, până la deplina vindecare;

6.Celor care nu sunt homosexuali, prostituate, incestuoşi, practicanţi de avort, vrăjitori etc., dar sunt de acord cu legalizarea homosexualităţii, a prostituţiei, a incestului, a avortului, a vrăjitoriei etc., sau nu au nimic împotriva lor, li se recomandă să consulte un preot şi un psihiatru.

7.În România mea este aspru pedepsită orice formă de manifestare a violenţei (violenţa publică – pe stradă, pe stadioane etc., în familie), dar şi difuzarea de filme, ştiri şi orice alte programe care conţin secvenţe cu caracter violent, atât la televiziune cât şi pe internet).

Totuşi, există o excepţie: este admisă şi chiar recomandată violenţa părinţilor asupra copiilor, dar numai atunci când aceasta este exercitată cu blândeţe, în scop educativ.

(Până am împlinit 16 ani, tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, obişnuia să îmi aplice corecţii corporale cu cureaua de la pantaloni, atunci când făceam pozne mai mari. Mai târziu, când devenisem deja student la Drept, am avut o discuţie cu el, ca între bărbaţi, ocazie cu care m-a întrebat: -Îţi mai aminteşti când te băteam cu cureaua? –Cum aş putea să uit? i-am replicat. –Îţi mai aminteşti că, de fiecare dată, te puneam să te întorci cu spatele la mine? Ştii de ce?             -Probabil ca să nu mă loveşti, din greşeală, peste faţă, i-am răspuns. –Nici vorbă, ci pentru ca să nu mă vezi, că eu plângeam mai tare ca tine. În ziua înmormântării lui, i-am sărutat pentru ultima dată, printre lacrimi -ale mele, de data asta-, mâna dreaptă, cea cu care ţinea cureaua).

Atunci mi-am dat seama, înfiorat, cât de înţelept fusese tatăl meu: „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul” (Pildele lui Solomon 13,24); „Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori” (Pildele lui Solomon 19,18); „Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare” (Pildele lui Solomon 23,13). De ce s-or crede unii mai înţelepţi ca Solomon?)

8.În România mea infractorii şi deţinuţii nu vor avea niciodată mai multe drepturi decât cetăţenii oneşti. Dimpotrivă, ei au mai puţine drepturi şi mai multe obligaţii. Bunăoară, ei nu au dreptul, ci OBLIGAŢIA de a munci, până când repară integral prejudiciul produs părţii vătămate prin comiterea infracţiunii şi până când plătesc toate cheltuielile judiciare avansate de stat şi de părţi. După aceasta, ei au în continuare obligaţia de a munci, ca să-şi poată plăti cazarea şi masa în penitenciar, pe toată durata detenţiei. Nu au dreptul nici la vot, nici să fie aleşi în funcţii publice. Până la reabilitare nu au dreptul să fie asociaţi sau administratori la societăţi comerciale sau alte categorii de societăţi, etc. Infractorii care recidivează în infracţiuni grave vor fi obligatoriu condamnaţi la închisoare pe viaţă.

*

N-am aşezat greşit aceste opt puncte la “Politica externă” (deşi aparent e vorba de politică internă), deoarece România mea personală are un proiect al ei pentru cum ar trebui organizate UE şi NATO, proiect întemeiat pe principiile moral-creştine care au stat la baza formării Europei de azi şi a întregii lumii creştine actuale.

Şi prin această iniţiativă, România mea îşi depăşeşte condiţia de “ţară mică” şi îi atenţionează pe mai marii lumii cu cuvintele lui Octavian Paler: “Nu dispreţuiţi lucrurile mici… O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric…”

Alexandru Paleologu dezvoltă ideea: “Or, actualmente, NATO se socoteşte modelul perfect. Se socoteşte cel care introduce cu forţa, cu violenţa, perfecţiunea şi drepturile omului în societate. Mi se pare că lucrul acesta, dacă nu ar fi atât de tragic, ar fi de o comicărie şi de un ridicul nelimitat… Adică mie mi se pare chiar o neruşinare neînchipuită să fim monitorizaţi, să fim judecaţi după performanţe de diferite personaje care nici nu au apucat să cunoască Europa, şi cu atât mai puţin Europa de Est. Dl. Solana, când a venit la Bucureşti, credea că este la… Budapesta! Nu făcea diferenţa între Budapest şi Bucharest! … Aceştia sunt oamenii! Aceştia decid! Aceştia ne judecă! Aceştia ne monitorizează! Cine sunt ei, de fapt? Sunt mai tari. Aceasta este tot. Nu vor fi întotdeauna mai tari. Poate să fie şi alţii mai tari, cine ştie când… Nu tăria tehnologiei şi a armamentului este hotărâtoare. E o mare greşeală să crezi asta… Şi am făcut demonstraţia noi, în Europa, că e mult mai puternică demnitatea şi mai cu seamă curajul de a asuma şi moartea”.

LOCUITORII


Locuitorii României mele se împart în două mari categorii: POPORUL ROMÂN (redus ca număr) şi populaţia României (mulţi, dar proşti).

“Patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor!” (Tudor Vladimirescu – Declaraţia de la Padeş)

Poporul român crede în Dumnezeu. Populaţia nu crede în Dumnezeu sau crede că crede în Dumnezeu.

Poporul român Îl urmează pe Iisus Hristos Cel Adevărat. Populaţia urmează hristoşi mincinoşi.

Poporul român o preacinsteşte pe Maica Domnului şi îi venerează pe sfinţi, populaţia se preface numai.

Poporul român are multe lucruri sfinte: Biserica Ortodoxă cea adevărată, Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtăşanie, Preoţia şi celelalte cinci Sfinte Taine,  Biblia, Crucea, icoanele, moaştele sfinţilor, aghiasma, untdelemnul sfinţit, mirul, anafora, lumânările. Populaţia nu mai are nimic sfânt.

Poporul român respectă şi apreciază cuceririle ştiinţei, dar numai atunci când ele sunt folosite într-un scop bun, constructiv. Populaţia nu crede decât în ştiinţă şi în Discovery. “Mă plimb în vârf de munţi. E noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, văd la depărtări mari, vag, ce-i drept, dar totuşi văd. Aprind un muc de lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, dar mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa îşi aprinde însă mucul de lumânare, dintr-odată vedem totul la doi paşi, dar mai departe deloc…”(Lucian Blaga).

Poporul român merge în pelerinaj la sfintele mănăstiri, populaţia merge în excursie la mănăstiri.

Poporul român îi caută şi îi ascultă pe preoţii şi călugării vrednici (care îşi dau şi viaţa pentru oile din turma lor). Populaţia îi caută şi îi urmează pe preoţii care sunt doar cuiere de haine bisericeşti (pravilişti, răspopiţi, însetaţi de câştiguri materiale) şi pe vrăjitoare, ghicitori, bioenergeticieni, eretici, yoghini, horoscopişti etc.

Poporul român merge în fiecare dimineaţă de Duminică  la biserică, la Sfânta Liturghie, timp în care populaţia se duce la piaţă, la supermarketuri, în week-enduri la schi, la mare sau la un grătar prin păduri, ori doarme, iar la biserică merge numai la Paşti şi la Crăciun.

Poporul român posteşte în cele 4 posturi de peste an şi miercurile şi vinerile din afara lor, populaţia nu posteşte deloc sau posteşte câte o zi, două, din când în când.

Poporul român se spovedeşte în fiecare din cele 4 posturi ale anului sau cel puţin odată pe an, de regulă în Postul Paştilor. Populaţia nu se spovedeşte.

Poporul român are program de rugăciune în fiecare dimineţă şi seară, populaţia are numai programe de tembelizor, casculator, infernet.

Când se uită la TV, poporul român alege numai emisiunile educative, care hrănesc sufletul (interviuri cu preoţi, oameni de ştiinţă, artişti adevăraţi, emisiuni culturale şi artistice autentice, documentare despre natură etc.). Populaţia urmăreşte ştirile (îmbâcsite cu violenţă şi sex), emisiunile de tip “senzaţional”, talk-show-urile ce conţin numai bârfe, interviuri cu troglodiţi ce se autointitulează “politicieni”, “psihologi”, “sexologi”, “afacerişti”, “bioenergeticieni”, “horoscopişti”, “nutriţionişti”, “oameni de carieră”, “VIP-uri” etc.

Poporul român citeşte des Sfânta Scriptură, cărţi duhovniceşti şi alte publicaţii ziditoare de suflet. Populaţia citeşte numai ziarele de scandal, revistele mondene, cărţile la modă (cum ar fi Codul lui Da Vinci, Evanghelia lui Iuda, Herry Potter şi alte spurcăciuni demonice blasfemiatoare).

Poporul român îşi cinsteşte sfinţii (Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi, Cuviosul Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureştilor, Sfântul Ştefan cel Mare, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, sfinţii martiri din închisorile comuniste etc.) şi eroii (de la Decebal, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu etc. până la eroii cazuţi în Revoluţia din 1989). Populaţia îi adoră pe fotbalişti, manelişti, prezentatoarele TV.

Poporul român ascultă pricesne bisericeşti şi muzică populară autentică – care este românească, duioasă, armonioasă, căruia tot românul îi înţelege versurile şi care abordează  principalele evenimente ale vieţii românului: Botezul, plecarea în armată, Nunta, moartea, precum şi sentimentele sale nobile: iubirea de mamă, de tată, de fraţi şi de surori, de logodnică, de soţie şi soţ, de bunici, de copii şi nepoţi, dorul de ţară şi de satul natal, dorul după cei dragi – plecaţi departe sau pe lumea cealaltă, bucuriile şi necazurile, calităţile şi defectele, visele şi neîmplinirile… De asemenea, poporul român mai ascultă muzică folk şi muzică clasică de înaltă ţinută. Populaţia ascultă zgomotele denumite muzică pop, rock, rock-and-roll, heavy-metal, hause, techno, rap, beat, funky, jazz, blues, psihedelică etc., care nu au nimic comun cu spiritul poporului român şi ale căror versuri – pe care majoritatea nu le înţelege – fac apologia sexului, a violenţei, a urii rasiale, a câştigului fără muncă şi chiar –direct – apologia diavolului. De asemenea, populaţia ascultă manele – care îndeamnă la aceleaşi nonvalori, însă în limba română.

Apropo de limba română, poporul român, dacă e român, vorbeşte o limbă română curată, fără îmbâcseli şi foloseşte din limbile străine numai cuvintele care n-au corespondent autohton. Populaţia vorbeşte agramat şi foloseşte frecvent termeni de împrumut cum ar fi: “trend”, ”cool”, ”shopping”, ”make-up”, “hair-stilist”, “O.K.”, “week-end”, “supermarket”, “mall”, “best-seller”, “talk-show”, “show-bizz”, “fast-food”, “second-hand”, “baby-sitter”, “airbag”, “hit”, “pub”, “living”. Al. Odobescu spunea că un popor care foloseşte multe cuvinte străine e un popor pe cale de pieire.

Poporul român dă copiilor nume de sfinţi, nume româneşti. Populaţia dă copiilor nume străine.

Poporul român face numai umor. Părintele Stăniloae: “Cel mai bun discurs pentru poporul român este umorul”;     G. Bacovia: “România e o ţară tristă cu oameni veseli”. Populaţia nu face umor, ci băşcălie şi deriziune.

Poporul român nu are idoli, ci părinţi, maeştri şi modele, precum preoţii şi monahii sporiţi duhovniceşte (pe unii i-am amintit mai sus), oamenii de ştiinţă şi de cultură adevărată, ca Gheorghe Zamfir, Dorel Vişan, Tudor Gheorghe, Andrei Pleşu, Dan Puric, Dinu C. Giurăscu, Grigore Leşe.  Populaţia nu are părinţi, maeştri şi modele, ci idoli precum Beyonce, Michael Jackson, Madonna, Maradona, Brad Pitt, Angelina Jolie, Messi, Cristiano Ronaldo, Claudia Schiffer, care nu se remarcă decât prin calităţi fizice, băunături şi mişcări lascive.

Poporul român vizionează doar filme cu caracter moralizator, cum ar fi filmele istorice, filmele educative pentru copii, ecranizările unor cărţi celebre bune, filmele biografice ale unor mari personalităţi, comediile social-ironice. Populaţia vizionează în mare parte numai filme comerciale străine (în principal americane), cu violenţă şi sex.

Poporul român visează frumos, iubeşte poezia, începând cu Eminescu  (Doar românul s-a născut poet, nu?) şi citeşte numai literatură valoroasă. Populaţia n-are timp de vise, de poezii şi de chestii de genul ăsta.

Poporul român se pregăteşte de Crăciun postind tot postul, cântând colinde, mergând mai des la biserică, rugându-se mai mult, abţinându-se mai atent de la păcate, spovedindu-se şi împărtăşindu-se, făcând milostenii. Populaţia se pregăteşte de Crăciun mergând în week-end-uri la ski, colindând supermarketurile şi hipermarketurile, cumpărându-şi cei mai scumpi brazi, ornându-şi locuinţele cu cele mai strălucitoare ornamente şi beculeţe, ascultând cântece de iarnă americăneşti de genul “Gingle bell”, înconjuraţi de crăciunei şi crăciuniţe, umplându-şi frigiderele, mesele şi stomacurile, chefuind în destrăbălare.

Poporul român se pregăteşte de Sfintele Paşti postind tot postul, cântând pricesne, mergând mai des la biserică, rugându-se mai mult, abţinându-se mai atent de la păcate, spovedindu-se şi împărtăşindu-se, făcând milostenii. Populaţia se pregăteşte de Sfintele Paşti mergând în week-end-uri la iarbă verde, cu mititei şi grătare, colindând supermarketurile şi hipermarketurile, cumpărându-şi cele mai frumoase ouă şi cei mai drăgălaşi iepuraşi, umplându-şi frigiderele, mesele şi stomacurile, chefuind în destrăbălare.

Poporul român arde de dorul Raiului pierdut temporar, care nu se află pe pământ, ci în Ceruri. Populaţia României este fascinată de civilizaţia occidentală şi de visul american. Dar “cultura, în gloriosul şi nobilul sens al tradiţiei europene, e cu neputinţă să se dezvolte într-o lume fără tradiţii spirituale, unde zgârie-norul ţine locul catedralei gothice sau al domului italic, unde cinematograful ţine locul teatrului şi al picturii, unde jazzul ţine locul muzicii, unde catastiful ţine locul filosofiei, unde viteza ţine locul contemplaţiei şi al poeziei şi unde sectele istorice ţin locul creştinismului, iar gangsterismul locul morale publice”(Nichifor Crainic).

Poporul român respiră (a se citi “trăieşte tainic”) Duhul Sfânt, respiraţii care au născut versuri populare cum ar fi: “De eşti om şi-ai suflet mare/ Te calcă lumea-n picioare,/ De eşti om şi-ai suflet bun/ Te crede lumea nebun”;    “Astăzi joc pă sub hidede/ Mâine-oi fi sub iarbă verde,/ Astăzi nu mă dau pă nime’/ Măine-or creşte spini pă mine!”; “Suflet lângă suflet, multe dobândeşti/ Dacă ai credinţă şi dacă iubeşti!”.   În acelaşi timp, populaţia României trăieşte (a se citi “respiră fiziologic”) la nivel vegetativ, “trăiri” care au generat lătrături manelistice ce nu merită reproduse.

Poporul român ştie că este un popor ales de Dumnezeu, populaţia nu ştie că nu face parte din poporul român.

Eu, unul, iubesc poporul român dar mă feresc, pe cât posibil, să intru în contact cu populaţia. M-aş bucura însă ca populaţia să se întoarcă la popor.

AŞADAR, ROMÂNIA MEA PERSONALĂ ESTE O MARE MĂNĂSTIRE ORTODOXĂ, ÎN MIJLOCUL CĂREIA SE AFLĂ BISERICA LUI HRISTOS, CEA PE CARE NICI PORŢILE IADULUI NU O VOR BIRUI!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Mihai Horga spune:

    O apologie istoricește – completă a românismului,a României,a ortodoxismului …
    Trebuie citită spre cunoaștere și educare celor ce vin după noi…
    Plecăciune și admirație eruditului autor- Florin T. Roman!

  2. Constanța Abălașei-Donosă spune:

    Admirație și prețuire pentru această Revistă ,, Luceafărul ,, cât și pentru mentorul ei!
    Admirație și sincere felicitări pentru acest articol, sub semnătura d-lui Florin T. ROMAN .
    Constanța Abălașei-Donosă

  3. Florin T. Roman spune:

    Vă mulţumesc pentru aprecieri, stimaţi prieteni şi colegi. Şi eu vă iubesc!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania