Radu Cosașu (născut Oscar Rohrlich la 29 octombrie 1930 este un scriitor român contemporan, unul dintre cei mai apreciați autori români de nuvele provine dintr-o familie burgheză, evreiască, fiind fiul lui Isac Rohrlich, contabil, mama –Melania, născută Wassermann.

           Datele lui biografice spun că a promovat liceul în București în 1940-1948, a urmat un an de studii la Facultatea de Litere, de unde a fost recrutat și trimis la Școala de Literatură și Critică  Literară „Mihai Eminescu”, 1952-1953. Professional a început ca reporter  la Revista elevilor, UAER, 1948-1949, unde a și debutat literar, în 1948, a continuat  ca redactor la Scânteia tineretului în 1949, apoi a lucrat  ca frezor  la Uzinele Timpuri Noi, 1950, a revenit  la Scânteia tineretului în perioada 1953-1956,  de unde a rămas fără loc de muncă pentru că la Congresul Tinerilor Scriitori din 1956 a susținut idei neconforme ideologiei de atunci. A rămas fără loc de muncă mai bine de un deceniu, timp în care a colaborat la diverse reviste și a publicat mai multe  volume de nuvele și romane, precum acestea: Servim Republica Populară Română, Editura Tineretului, București, 1952 (volumul e semnat cu pseudonimul Radu Costin); Opiniile unui pământean, Editura Tineretului, București, 1957; Lumină, Editura Tineretului, București, 1959; Energii, ESPLA, București, 1960; Nopțile tovarășilor mei, Editura Tineretului, București, 1962; Omul, după 33 de ani, scapă, Editura Tineretului, București, 1963; A înțelege sau nu: vieți paralele în toamna lui ’44, Editura pentru Literatură, București, 1965; Maimuțele personale, Editura pentru Literatură, București, 1968;Viața în filmele de cinema, Editura Meridiane, București, 1972; Un august pe un bloc de gheață, Editura Eminescu, București, 1971.

            Corespunde situației  lipsei unui loc de muncă Seria Supraviețuiri: vol. I – Editura Cartea Românească, București, 1973; vol. II – Editura Cartea Românească, București, 1977; vol. III – Meseria de nuvelist, Editura Cartea Românească, București, 1980; vol. IV – Ficționarii, Editura Cartea Românească, București, 1983; vol. V – Logica, Editura Cartea Românească, București, 1985; vol. VI – Cap limpede, Editura Cartea Românească, București, 1989.

            După 1989, este co-fondator, alături de Andrei Pleșu, Tita Chiper și Zigu Ornea, al revistei de cultură Dilema (astăzi, Dilema veche) și colaborează la diverse alte publicații. A fost redactor la revista Sportul popular, revista Cinema (1967-1987) și Dilema (1993-2004), a avut rubrici la România literară, Dilema (1993-2004), a publicat în România literară, Flacăra, Tribuna, Informația Bucureștiului. Gazeta Sporturilor, Fotbal plus, iar în prezent este redactor la revista Dilema veche. Scrie povestiri cu un marcat caracter autobiografic iar literatura sa are un filon eseistic foarte pronunțat.

              Un ficționar de lume nouă îl vede Dumitru Ungureanu în Observator Cultural nr. 204 din 20 ianuarie 2004: „De ce, atunci, Radu Cosasu n-a ajuns la notorietatea unui Octavian Paler, bunăoară, iar literatura sa n-a căpătat macar aura vigurosului dizident Arpagic? Aș răspunde, glumind in stilul lui Goma, că nu devine dizident oricine poftește, ci doar cine aprobă „organul“! Radu Cosașu a avut parte de toate ingredientele unei cariere ce nu le-ar da de rușine pe-ale dizidenților autentici. Dacă ar fi ales calea opozitiei directe, ca Paul Goma, atunci avea demult asigurat locul în galeria exilaților celebri (poate și-un Nobel). Radu Cosașu a optat însă pentru ironie, o armă fină  și necruțătoare, pe care comuniștii n-o contracarau, nici n-o utilizau. Cel mult o ignorau. Altfel vorbind, Cosașu poate fi integrat Școlii de la Tirgoviște. Tehnica sa literară aduce cu a lui Mircea Horia Simionescu. Ironia bonomă seamană cu a lui Costache Olăreanu. Devotamentul pentru literatură, pentru pagina scrisă-tiparită îl egalează pe-al lui Radu Petrescu. Iubirea pentru orașul București nu e mai prejos decît a lui Al. George”.

             La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României.

           I-au fost decernate numeroase premii: Premiul “Ion Creangă” al Academiei (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1971, 1981), Premiul “Felix Aderca” (1999), Premiul Naţional pentru Literatură al Uniunii Scriitorilor (2007), Premiul pentru literatură la Gala Premiilor “Flacăra” (2010), Premiul “Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, din partea revistei Observator cultural (2010). De asemenea, la Gala Premiilor “Ioan Chirilă”, rezervate gazetarilor sportivi, din 22 noiembrie 2010, Radu Cosaşu a primit Premiul de excelenţă.

            La cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, din 2017, premiul pentru “Proză” i-a revenit lui Radu Cosaşu, pentru “Viaţa ficţiunii după o revoluţie”. În cadrul Galei Premiilor “Observator cultural” din 2017 premiul pentru “Proză” a revenit ex aequo lui Radu Pavel Gheo, pentru “Disco Titanic”, şi lui Radu Cosaşu, pentru “Viaţa ficţiunii după o Revoluţie”.

              Radu Cosaşu s-a numărat printre personalităţile omagiate la 15 ianuarie 2018, de Ziua Culturii Naţionale, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Ateneul Român, evenimentul fiind organizat la iniţiativa Ministerului Culturii. În cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2017, la ediţia I a Premiului “Constantin Ţoiu”, a fost desemnat laureat pentru Opera Omnia. De asemenea, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc la 29 iunie 2020, i-a fost decernat un premiu special pentru cariera deopotrivă excepţională şi îndelungată, spune sursa: AGERPRES la 20 octombrie 2020.

               Radu Cosașu a debutat în 1952 sub pseudonimul Radu Costin cu un volum de proză patriotică,-Servim Republica Populară România, Editura Tineretului, București –   dar afirmarea sa s-a produs cu volumul de proză satirică „Maimuțele personale”, 1968, apoi cu volumele „Un august pe un bloc de gheață”,1971, „Viața în filmul de cinema”,1972, „Ocolul pământului în 100 de știri”, 1974, „Cinci ani cu Boelphgar”. 1975… în 2016, la Polirom i-a apărut volumul „Viața ficțiunii după o revoluție”…

               Andrei Crăciun, culegător de harfe, Opinii, în Suplimentul de cultură din 17-23 octombrie 2022, primul Magazin  Cultural din România, ca cel care îl cunoaște bine,  în „Scrisoare către Radu Cosașu”, scrie: „Pe 29 octombrie nuvelistul bucureștean Radu Cosașu împlinește 92 de ani. Am recitit, în așteptarea acestei zile, Ficționarii (Cartea Românească, 1983)”. Nu întâmplător: „Sunt acasă în Ficționarii, carte publicată în anul nașterii mele, de care mă simt, așadar, mai legat decât de celelalte dintre supraviețuiri. Au trecut aproape patruzeci  de ani de când ați publicat acest volum. Este o unitate de măsură, în care știm, încă din  Biblie, că putem avea încredere”. Adică, apreciază Andrei Grăciun, nuvelele din Ficționarii „sunt bine scrise”, încât și azi sunt de actualitate, personajele lor ca și  locurile unde s-au petrecut acțiunile, „nu știu foarte mulți scriitori care să fi făcut din figura tatălui ceea ce ați reușit dumneavoastră din doar câteva tușe neîndoielnic decisive”.

               Nu ați reușit, domnule Radu Cosașu, să vă rupeți rădăcinile mic-burgheze și nici să-l sugrumați pe Oscar Rohrlich, și asta este neîndoielnic binișor, Ficționarii au supraviețuit și ei – și ăsta este un amănunt la fel de important  pentru o carte, ca și pentru un om, autorul, vă traduc  eu cuvintele.

            Despre Radu Cosașu „Belphegor” la 92 de ani, autor David Călin scrie la 22 martie, 2022, folosind text din ce-i păstrat la bibliotecă: „Relația mea cu Radu Cosașu a început în primii ani de după Revoluție, când eu eram copil de școală primară și citeam gazetele pe care le cumpăra tatăl meu. De atunci, chiar de la început, Radu Cosașu a devenit cronicarul meu preferat și, cu timpul, a devenit și scriitorul meu cel mai iubit.  Este omul de la care am învățat cel mai mult: citindu-l pe Radu Cosașu am știut cum vreau să îmi trăiesc viața – am vrut mereu să fiu ziarist de presă scrisă și încă mai vreau. Scriitorii săi preferați, Babel, Platonov, Hrabal și Fitzgerald și Malraux au devenit și ai mei. Până și filmul său preferat, Hoții de biciclete, a devenit filmul meu preferat.  M-am uitat la lume multă vreme cu ochii lui Radu Cosașu, până când mi-am dobândit o privire a mea și nu mi-ar ajunge toată viața să îi mulțumesc pentru cât de multe lucruri mi-a dăruit și cât m-a îmbogățit.”

               Tot din acea carte; „ Radu Cosașu nu este tradus în nico limbă străină, Radu Cosașu nu a scris bestseller-uri, Radu Cosașu nu este un scriitor predat în școli. Ceea ce demonstrează o dată în plus că și în chestiunea literaturii suntem tot amatori.

         Radu Cosașu este un nuvelist și un ziarist și un poet român, născut evreu la Bacău, trăit toată viața în București, cu excepția vizitelor la mătușile din Tel Aviv. A fost comunist, fără să fie vreodată membru de partid. Șaizeci de ani a scris în contra excesului personal de naivitate din prima parte a vieții. În ciuda a tot, inima i-a rămas la stânga, ,,ca la oamenii normali”.

               „Atunci, în anul 1991, pe când aveam opt ani, l-am citit pentru prima dată pe Radu Cosașu. Habar n-aveam că fusese Belphegor, că scrisese cele mai frumoase nuvele din literatura română postbelică, nu cred că mă gândisem vreodată serios la ce înseamnă o supraviețuire. Atunci, atunci am învățat ce este o supraviețuire, chiar la finalul primului articol scris de Radu Cosașu în ,,Fotbal plus”, primul articol de ziar care m-a lăsat fascinat și lămurit.”

            În zilele noastre, după 30 de ani, Gazeta Sporturilor apare uneori cu editoriale semnate de copilul de atunci și de Radu Cosașu, nonagenarul ce încă nu a scăpat condeiul din mână. Nu e așa că e frumoasă viața scriitorilor?

La 92 ani, Radu Cosașu, căruia toți, de vârsta lui, i-am citit jurnalistica, îi spunem anticipat La mulți ani!, colega, Ion N. Oprea, Iași, 24 octombrie 2022.