Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Teodor EPURE: COSAȘII
COSAȘII
Se aude plânsul ierbii pe câmpul înverzit,
Când natura respiră ca un copil rătăcit,
Vântul ce nu-și potolește limba ascuțită
Calcă vijelios pe câmpia adormită.
În văzduhul respirat,s-au adunat,
Și-un continent de plante au retezat,
Plante ce cresc pe obrazul ploii-n câmp,
Printre razele soarelui luminând.
Vântul se năpustea prin pletele vagabonde,
Iarba se învălătucea prin coasele blonde,
Cerul șuiera ușor ca o cute de coasă,
Cosașii se-nchinau cu semnul străbun de-acasă.
Pluteau miresme vechi în aerul nins,
De atâta mișcare ierburile s-au încins,
Incandescente feeric în decor,
Păreau călugări invitați la sobor.
Cosașii se încarcă cu un iureș fierbinte,
Să rămână urmașilor în minte,
Că prin muncă se va îmbogăți România,
Când într-o horă de inimi asaltă câmpia.
Cosașii teferi,frumoși dar și cuminți,
Au făcut doar cu pământul legăminți,
Sub cerul plumburiu cu norii deși ca o sită,
Iarba înaltă a rămas strivită.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania