needitat…

Radu Gyr –un roman de Al. Florin Ţene, scriitor şi jurnalist, prieten şi al nostru, al celor din Moldova, frecvent prezent şi în Luceafărul…

I

          A apărut romanul „Întoarcerea din cruciadă – viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste”, anunţă şi scrie despre  el prof. univ.dr. Cristina Dumitrescu, Cluj-Napoca, la 24 ianuarie 2020 în LUCEAFĂRUL, autor  Al. Florin Ţene, apărut la Editura Cartea Cărţii de Ştiinţă din Cluj, este, înţeleg, a 85-a carte a lui – romane, poezie, critică literară, eseuri, reportaje nici nu le mai numărăm, „un promotor al culturii, ctitor de reviste şi cenacluri”, cel care este şi preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi nu numai.

          Romanul  despre Radu Gyr, scris de Al. Florin Ţene, ne descoperă, spune prezentatoarea, un scriitor talentat, dotat cu talentul istoricului literar, care, cu acribie, a studiat  arhive, manuscrise şi cărţi, bibliografia este foarte cuprinzătoare,  ca să ni-l redea pe eroul său chiar aşa cum era.

           Când în lumea supra-civilizată, recomandată nouă de mulţi –America – se lucrează de zor la un film, nici nu-i spun numele, prin care Hristos omul, Mântuitorul nostru, este blasfemiat, întrupându-L într-un homosexual, în Europa, în România noastră mai precis, un român –Al. Florin Ţene – în numele lui Hristos  realizează o carte, care, cum  au procedat şi alţi-alţi români – mă refer la antologia bilingvă „Unde sunt cei care nu mai sunt?/Ou sont-ils ceux qui n-existent plus”, de Paula Romanescu, Ed. Betta, 2012,  Bucureşti, dar şi „Comunismul cu rele şi rele” de Magda Ursache, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, unde despre martirajul gen Radu Gyr se pomeneşte la tot pasul, cu pioşenie, ne cheamă la realităţile vieţii, nu la închipuiri, Radu Gyr care prin cuvintele, fie şi numai cele dim motto-uri de autor, „voi nu ştiţi ce-nseamnă învierea din morţi căci n-aţi fost cu noi în celule”, nu ne învinuieşte, „ne cheamă la redeşteptare, nu aţi citit din ce cauză a ieşit Marea Britanie din U.E.?  Să citiţi!

          Cartea lui Al. Florin Ţene, structurată în două părţi, în total zece capitole, se recomandă de la sine, prin însăşi titlurile ei: „Leagăn fără cântec”; „De aici înainte vremea se măsoară”; „Sunt, Doamne copt pentru cules”; „Noi nu am avut tinereţe”; „Pentru cei viteji, zidim altare”; „În veacu acela de aramă”; „Noi, cei pierduţi”; „Dacă într-o zi o  să vadă…”; „Viaţa abia mai licărea în mine”; „Întoarcerea din cruciadă”.

          Aflăm  chiar dintr-un început, din spusele citate ceea ce şi înţeleg cititorii, şcoliţii, că „un număr  de necuprins de deţinuţi au aflat în poezia Iisus în celulă posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor LUI. Oare puţin lucru este acesta? se întreabă, cum spunea Aspazia Oţel Petrescu”. Şi răspunde autorul – Al. Florin  Ţene – „această carte o dedic tuturor martirilor executaţi şi chinuiţi în închisori de regimul comunist ateu şi criminal”. Cititindu-i oferta gândul mă duce la ce vă spuneam, filmul la care se lucrează de către bineculturalii care fac din ce este credinţa noastră un nimic, faţă de care, iar ne întrebăm, după un asemenea act, ce va urma ca martirajul descris să aibă, deacolo, din suferinţă, efectul la care ne aşteptăm?

          Ne întrebăm pentru că viaţa este destul de complicată, dacă în 1968, Nicolae Manolescu, pe atunci un tânăr, în antologia sa,   Poezia română modernă, a cuprins şi versuri scrise de Radu Gyr, motiv pentru care volumul – ca şi altele, dealtfel, mii – a fost dat la topit iar autorul chemat la diriginte zile şi zile, în 2008, după 40 de ani de atunci, şi în alte condiţii social-politice, ni se precizează, nu-l mai include în „Istoria critică” – şi aşa criticată – , motivul, îl consideră drept un poet „minor”, unul „marginal”, că trecând  atât timp fie şi din  decembrie 1989, lumea aşa a „evoluat”, încât vocea poetului deşi ”distinctă şi originală”, ca a celui care  a fost „liderul generaţiei sale”, are aproape soarta poetului nepereche Mihai Eminescu, trimis, nereuşit, în debraua Istoriei, să se facă loc subculturii, filmului anunţat.

           Despre naraţiune, stil şi metafore, bagajul de întâmplări pe care le cuprinde cartea „Întoarcerea din cruciadă – Viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste” – şi vă asigur sunt foartte multe poveşti de ţinut minte – n-am să insist, las cititorul să aibă plăcerea sorbirii lor, bucăţică cu bucăţică, merită cutezanţa.

          …”Duminică,26 februarie, 1905, Eugenia Gherghel, proaspăt căsătorită cu actorul Ștefan Dumitrescu, numit de amici Coco, aștepta sorocul. În fața icoanei „Maicii Domnului” cu „Pruncul” din Biserica Bărăției, datată din secolul al XIII-lea, tânăra doamnă se ruga să nască ușor, iar pruncul ce urma să vină să fie sănătos și să aibă noroc în viață. În spatele ei,viitorul tătic, actorul Coco, întors de curând de la Paris,unde s-a specializat în arta dramatică, murmura un text din Dostoievski: „Ascultare, post și rugăciune –cărările ce duc spre adevărata libertate: prin ele izgonesc de la mine toate nevoile prisoselnice și fără de folos, pun zăbala voinței celei spre deșertăciune și trufie aplecate și o biciuiesc prin ascultare.”Din când în când, gândul îi fugea spre rolul primit să-l joace la Teatru Național din București. Alături de el,bunica după tată, a Eugeniei, Mina Von Gelch, de origină germană, cu toate că era protestantă, făcea mătănii și se ruga la Sfântul Gheorghe ca nepoatei să-i meargă bine la naștere. De afară se auzeau clopotele bisericii chemând enoriași la Sfânta Liturghie.

„–Doamne, ajută-mă să trec peste această încercare!

          Am redat acest paragraf din carte, capitolul „Leagăn fără cântec” ca să ştim din ce familie provenea copilul, viitorul Radu Gyr, pe care îl prezentăm, tot cu spusele autorului,  şi mai târziu, în 1909, când Radu avea de-acum cinci ani, când familia a petrecut revelionul la Craiova, la familiaVrăbiescu, care îi va ajuta să-şi cumpre o casă în Craiova, seara, în sufragerie, când s-au aşezat la masă, după semnul cruci făcut de fiecare, Răducu a intervenit, urmare a educaţiei pe care o avea: „-Spun şi eu rugăciunea”,şi a spus-o, ascultând-o, toţi în picioare:

„Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi mă învaţă să fac bine,
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Totdeauna mă iubeşte şi de rele mă păzeşte.
Amin!”

            Toţi cei prezenţi s-au închinat , privindu-l cu admiraţie  pe băieţel, scrie naratorul. Apoi   către anii de şcoală, capitolul „De aici înainte vremea se măsoară”:  …”În toamna anului 1912, Radu păşeşte voios pragul şcolii primare. Ştia să citească şi să scrie „de-acasă”. Se va număra, an de an, printre fruntaşii  clasei. Cu note maxime la toate obiectele de învăţământ înscrise în catalog (cu o singură excepţie: matematica, obiect la care se considera a fi fost… „mediocru”), p. 32.

            În toamna anului 1916, Radu urma să intre în clasa a cincea. În toți anii luase premiul întâi cu coroniță. La serbarea sfârșitului de an, la clasa a patra, citise un catren dedicat învățătoarei sale:

„Învățătoarea mea cu nume frumos
M-a învățat să-L înțeleg pe Cristos,
Acum la despărțire promit sub soare
Că voi ajunge un om…Mare!”

                Băiatul cu coronița pe cap a fost aplaudat furtunos de colegi, dar și de părinții prezenți”.
Cartea redă pas cu pas, vorba cuiva, cum a crescut Radu, dar şi pătimirile sale descrise cum au făcut şi alţi colegi de suferinţă.

             Ion N. Oprea,Iaşi, 25 februarie 2020