Primit pentru publicare de la autor, Boris Marian, 18 mai 2014.
Editor: Ion Istrate, 18 mai 2014.

Râsul îngrașă doar oamenii

Omul are  multe vieți,
dar una este  mai de preț
celelalte sunt virtuale,
de le pui la socoteală.
Dacă nu faci chiar nimic,
Poate construiești un dric,
îmbulzeală  genioasă,
umblă  tanti, are coasă,
nu poți strecura  o  glumă,
geme genioasa turmă.
Toți sunt cu  postumitatea,
Dar postumii nu știu carte,
Vor un sațiu pământesc,
Tu te nărui, ei doar cresc,
Ia și tu pană subțire,
fii ghimpos, nea Trandafire,
sare sângele  pe sticlă,
cu viscozitate mică,
ia despoaie-te, frumos  pari
ca și morții ginărari.
Te mai ungi cu gel semantic,
Vine Bulă, el e tantric,
cânele inspirațiunii
l-au luat într-o stațiune,
mârâie bietul de el,
scoate un scâncet de purcel.
Ce să mai muște? Dinți nu mai are,
Dar primește premiul mare,

Are  inimă bolnavă
Că e mare ca o tavă.
Fă și tu ceva plimbare,
Te-ntâlnești cu-o fată mare,
poate chiar și cu Nichita,
dar te chinuie artrita,
Țichindeal Gură de Aur
Îți oferă loc pe plaur,
Cade o frunză, tu să  plângi,
Frunzele-s  pentru nătângi,
Se topește un fulg de nea,
Rima este nimenea,
Moare un fluture, tu plângi,
Câte lacrimi o să strângi?
Spun statisticile, mor
Oamenii fără umor,
de boli,  frig, de foame,  glonț,
de boala lui  Bravenklonz,
Eu nu mai citesc, iubito,
Nu mai scriu, ah, Sulamitho,
nu mai plâng deloc, plătesc
un impozit pe grotesc.