Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Rătăcit în realitate

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 17 Aug. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 17 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Rătăcit în realitate

Pamflet

 

În aceasă țară nu se mai poate gândi decât ”la comun”, la grămadă ca la rugbi. E ca și cum toată populația ar trebui să-și facă nevoile, inclusiv ideologice, într-o singură privată. Musai trebuie să fii cu cineva, cu un partid, un politician etc. Sau trebuie să ai simpatii occidentale. Dar și sovietice, că se poate. Trebuie să te încadrezi undeva ca să știe cine trebuie în ce treburi te afli. E ca și cum musca verde, cea de baligă, s-ar așeza la intrarea într-un stup de albine. Ca să fii român, inclusiv din diaspora, nu trebuie să pui mâna la păsăricile…căpșunelor. Ca să fii securist nou-nouț, nu îți trebuie aprobarea Elenei Ceaușescu. Ca să fii prost, e nevoie de profesori. Țara e plină de impresari ideologici. Nu sunt ai noștri, cum nu sunt ale noastre nici cozile lor de topor. Noi trăim românește greu și definitiv. De ce mi s-a repartizau un CNP dacă acesta e numai al lor, al sistemelor? Vine o vreme când nu mai simți nevoia de identitate, când preferi să te duci în susul ploii, când nu vrei să mai simți această realitate artificială. Nu înțeleg de ce eu nu am voie să fiu eu. De ce să nu contest inclusiv existența mea. Cine sunt haimanalele astea care fac reguli de parcă ar face…”Facerea Lumii”. Mai devreme sau mai târziu, ajungem la ultima frontieră: Credința. E un fel de a ne iluziona fără durere, cu speranță, cu dor de ceva care e tare scump: viața de după…Apoi. Nu trăiesc pentru viața de Apoi. Mă uit la crucea marelui meu prieten, stăpân peste hectare de cuvinte, Gheorghe Ene, și nu văd decât niște litere și multă iarbă în jur, de parcă Ene a însemnat doar câteva proteine, un fir de sânge de la cap la talpă și invers. Sunt derutat. Rătăcit în realitate. Ascult fel de profeți Eco și de muieri specialiste în ”știința” horoscopică. E ca-n Apocalipsa lor tipărită. Fel de fel de animați ai ”naturii” ne explică de ce avionul nu e țânțar. Când intru într-o biserică știu de ce intru. Din respect! Pentru reverențe, nu pentru plecăciuni. Sunt în religia mea. Nu și în politica religiei și religia politicii. Domnul să mă grațieze. Poate, pentru că nu pot omorî nici măcar o molie. Avem savanți în urzici și leurdă. După secole de viață naturală, au venit niște inși cu cravată și costum, care dau din mâini și din buze și din gât  mai rău decât politicienii. Rahatul e rahat peste tot. Lumea e plină de ”ierbivori” canibali.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.568 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5