Alexandru Florin ȚENE

Receptarea operei de către cronicarul literar al presei cotidiene

  În arealul presei noastre sunt cotidiene și săptămânale care au câte o pagină de cultură, recepționate cu aviditate de către cititori, dornici să mai afle noutăți din domeniul cărților, expozițiilor și spectacolelor de teatru.

Pentru a analiza cronicile apărute în presă și la tv trebuie făcută cu toată complexitatea noastră, investigația psihologului trebuie unită cu cea a sociologului, punctul de vedere al esteticianului cu cel al filozofului culturii și valorilor.

Primul moment al contactului cu receptorul, cunoscuta contemplare estetică, cuprinde de la început elemente variate, care fac mult mai complexă decât se crede de obicei. Întâlnim, mai întotdeauna,, elemente senzoriale și apoi sentimente de plăcere sau de neplăcere. Cronicarul cu aptitudini de estetician  formează o categorie specială, de formație filologică  receptând obiectiv opera analizată din punctul de vedere critic, estetic și al ideilor pe care le transmite. Un element ce intervine în analiza cronicarului este teoria simpatiei care se strecoară în percepția unei individualități absolute, nu al uneia parțiale. Din contemplația estetică face parte și sentimentul de comparație cu alte opere, care include un element  asociativ și disociativ, bazat pe cultură, pe capacitatea de a ierarhiza, deci o atitudine axiologică, de a constata  în ce constă originalitatea sau, dimpotrivă, lipsa ei. La această situație  se adaugă  sentimental sau percepția generală de reușită sau ratare totală sau parțială, ca și admirația sau satisfacția sau dezaprobarea în fața acestora.

În ansamblu, reacția cronicarului literar include elemente variate, deosebite  calitativ între ele, dar care, topindu-se într-un tot, devin greu de disociat. Analiza atentă a cronicarului va putea deosebi  elementele senzuale, elemente formale, elemente motorii, asociații, elemente intelectuale și sentimente ce provoacă o stare emotivă întovărășită de anumite reacții fiziologice. O asemenea reacție caracterizează până la urmă gustul, care nu rămâne doar o formă a senzualității individuale, ci presupune și o anumită cultură, ca și o atitudine către tact, către proporția care constă în a căuta să împace gustul cronicarului cu al cititorilor. Treptat din acțiune individuală, atitudinea apare a fi și colorată polifonic social.

Pentru a devini gustul, e necesar că-l confruntăm cu momentul creator- presupunând prin definiție un adresant social. Receptarea realizată de către cronicarul literar se deosebește de creație- în sensul că scriitorul analizat are o imagine globală care merge către parte, în timp ce  în cazul receptării de către cronicar lucrurile se petrec invers. Uneori cronicarul literar se oprește mai întâi asupra întregului și abia după aceea distinge amănuntele. În schimb este evident că, în timp ce emoția rămâne un produs mental, creația e și o chestiune de realizare într-o materie, o transpoziție într-o ordine care presupune o tehnică. Momentul creator poate include și  sentimente profane, care le cad pe planul al doilea, actul construirii operei fiind prin excelență un act exceptional, nu comun.

Gustul individual al cronicarului literar de la publicații se confruntă însă și cu procesul receptării în ansamblul său, adică cu cea ce se chiamă  contactul cu publicul artei, adică cu cititorul paginii de cultură. Scriitorul creează nu numai pentru că are ceva de spus, indiferent dacă acest ceva se adresează sau nu cuiva. Cititorul cronicii literare despre o opera nu e o abstracție, e, din contra, o realitate de prim ordin. În termini filozofici, am spune că e o categorie a creației artistice. Dacă un scriitor nu s-ar gândi la societate, sau la ce va scrie cronicarul literar din presă, n-ar mai avea nici un sens publicarea. Cronicarul literar din redacțiile revistelor și al ziarelor, inclusive tv,  e un creator de punct de vedere noi  în raport cu o opera. El o face iubită și din alte motive, înțeleasă și din alte prisme, îi aduce noi aderenți, formează un nou prozelitism, pentru că trezește noi interese, atrage cititori și oameni pe care vechile aspecte nu-i interesau. Adăugând o nouă aripă operei comentate, el o face să trăiască mai departe. Criticul, cronicarul operei de artă întreține longevitatea artei. Este, poate, caracterizarea cea mai sugestivă a rolului creator al criticii în estetica de la noi.