„Când sufletele  coboară  Dincolo de Poarta Vieții, unde  se  află un desiş de  plopi negri lângă apa Oceanului…”

L-am cunoscut  la  o şedinţă a Cenaclului  literar „Ileana  Vulpescu” în 2016: cu o statură de cca. doi metri,  îmbrăcat curat şi elegant ca un gentlemen englez, adus  puţin de spate, cu chip blajin afişând un zâmbet fin solar, de o discreţie exemplară, prezenţă charismatică, pronunţându-se doct pe subiecte diferite, numit de noi frecvent „Dom Profesor”. Acesta era omul şi scriitorul  Nicolae Trandafir. (poet și eseist)

        Putem contura și portretul psihologic: o persoană de o noblețe și demnitate exemplare; frumusețe sufletească; avea cultul frumuseții și al valorilor perene; bonomie combinată cu candoare; calm aparent afișat și permanent temperat; tact profesoral; inteligență peste medie; bun companion dedicat adevăratei prietenii personale și literare; relaționare perfectă cu cercul de prieteni; tendința de a se face plăcut și acceptat în diverse cercuri; cultivarea prieteniei pe baze solide; altruism și optimism. Putem categorisi că Nicolae Trandafir a constituit un „exempla” în rândul oamenilor de valoare.

Permanent  m-am aflat în stare de aşteptare,  încordat  să ascult  fascinat  savantele descirfări, decodificări şi explicitări de înalt  nivel în legătură cu poemele şi prozele publicate de mine în revistele  literare;  intervenţia sa era promptă şi cu deplină  obiectivitate. Pot să spun (poate exagerez sublim) că era  un adevărat „fan” al poeziei  mele, pe care o cataloga ca oscilând ca stil între cel clasic  şi cel   postmodern şi că a mea creaţia se află  în siajul unor  poeţi ca Erza Pound, T.S. Eliot, R.M. Rilke, Constantinos Kavafis, Fernando Pessoa şi Carlos Drummond de Andrade. În legătură cu eseistica  mea,  distinsul coleg scriitor aprecia  că este de bun  augur  întrucât   abordează  aspecte interesante de istorie și critică literară. Poate că a exagerat,   dar sigur  ceva tot  este adevărat!

             Prin  trecerea  în nefiinţă a excelentului  şi  doctului expert lingvistic  şi literar germanist, de  o profunzime   rară, „pajiştea” paginii mele de  hârtie a rămas  săracă, s-au   rărit  unele semne ale  încolţirii  unor  noi opere pentru un timp. Un fluture  majestos s-a avântat în slăvi după părăsirea  ”închisorii”  pupei. În vortexul  timpului, noi oamenii  suntem  nişte fiinţe vulnerabile, efemere.

                                        * * *