Regele Epigramei [1]
își stăpânește intervalul de valori

Opinie despre cartea ,,Dizarmonii umoristice, 460”; Teodor JACOTĂ, Botoșani: Agata, 2025.
Coperta,  concepția grafică:  Jan Tristea; Imaginea de pe prima copertă: Regele Darius cel Mare. Războinic feroce, conducător inteligent și rege milos.
Un domeniu al epigramei, unde, și în această carte, Teodor Jacotă este portretizat pe limba lui Eminescu, cu tușele lui Luchian și tonurilor lui Enescu, stâlpi ai vetrei culturale românești.

Așa cum sunt ele, aceste 460 de esențe ale genului literar – epigramă[2], cu dizarmoniile lor, în conținut, accentuează un îndemn care sugerează importanța unui comportament civilizat în familie și societate, promovând o atitudine civică prietenoasă și constructivă, un trai sănătos, cu o alimentația corespunzătoare și evitarea viciilor. Este de apreciat remarcabilul efort intelectual al poetului pentru a încuraja cititorii să discearnă ce e bun și ce e rău pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Impresionante și intuitive sunt mesajele transmise cititorului, care nu sunt altceva decât un amestec interesant de istorie, știință, sănătate și etică socială, oferind o perspectivă holistică asupra progresului și comportamentului uman.
Este o chemare către autocunoaștere, disciplină și respect față de ceilalți și de mediul înconjurător !
Sigur că, în aceast volum literar-artistic, pe Teodor Jacotă îl recunosc ca părinte și proprietar al lucrării, iar eventualele asemănări de nume, denumiri, funcții, statut social sunt absolut întâmplătoare și aparțin ficțiunii literare și, prin urmare, trebuie tratate ca atare pentru că sunt create de Domnia sa, sunt autentice și și-a asumat acest rol. Ideea principală este că ficțiunile create nu trebuie să se confunde cu autorul, ci reprezintă un Ego, un subiect al enunțării, care devine, până la urmă, un nume propriu în cadrul povestioarelor laconice sub forma dată, epigramă. Acest Ego al Domniei sale este un personaj complex care aduce semnificație timpului și acțiunii fiecărei epigrame, oferind o diversitate care oferă posibilități variate în conținutul acestei cărți, și nu numai aici, ci și în celelalte volume de epigram publicate, de la ceea ce vădește simplitate, naturalețe împletite cu sinceritate și cu naivitate, pline de ingenuitate, la umorism sau sarcastic.
Ca Rege al Epigramei, cum mi-am asumat acest atribut, având în vedere complexitatea acestui Ego, creat de autor, și conștiință, oferind introducerea unui simbol nou într-un limbaj formalizat sau la explicarea semnificației unei expresii, din diverse perspective filosofice și psihologice, Teodor Jacotă dovedește că acest tip de gen literar îl stăpânește, iar stilul și plurivalența mesajelor transmise, în context contemporan, depășesc limitele tradiționale și stabilesc relații variabile între autor și cei vizați (ipotetic), creând o diversitate necodificată a comunicărilor ce se vor a fi transmise cititorului. Demn și încrezător în actul creației Domniei sale, se gândește și încheie cartea cu: /A tăcut epigramistul/ Alter ego și juristul/ Muzele merg să se culce/ Să le fie versul dulce/ Să le  fie și amar/ Ca defect,  justițiar/ (Epilog).

Să parcurgem împreună, lecturând această splendidă carte, pentru a aprecia umorul și creativitatea Regelui epigramei, Teodor Jacotă. Găsim aici suficiente argumente pentru a-mi susține atributul precizat.
1). Iată, bunăoară, Teodor Jacotă juxtapune jucăuș ideea unei epigrame cu un obiect vestimentar, unde ni se insăpiră ideea că epigrama, la fel ca o mini-jupă, trebuie apreciată în totalitate, dar cu moderație (Cică epigrama ar fi minijupa poeziei) sau o personifică, îi atribuie calități ludice, dorind să facă o impresie asupra cititorului (Cu dedicație) și disecă structura acestei specii a poeziei lirice, comparând-o cu un proiectil sau alice, sugerând că epigramele bine scrise au un impact puternic (Epigrama); pledează despre autenticitatea și farmecul recitării epigramei, legând acest moment de convivialitatea provocată de vinul de la petreceri (Aniversare la cenaclu); adresează un răspuns ironico-amuzant celor care îl critică sau subestimează, reușind să evidențieze valoarea creativă a epigramelor.  (Tot aceluia… care afirmă că sunt sărac); Ironizează aspirațiile și dificultățile celor care vor să scrie epigrame, dar nu reușesc din cauza lipsei de talent și practică (Îl chinuie talentul); critică subtil calitatea slabă a epigramelor scrise de un individ plictisitor, subliniind că acelea merită doar să fie ignorate (Epigramă); își asumă satiric despre  încercările de organizare a epigramiștilor într-un club, ironizând situația și comparând-o cu o asociație absurdă (Unui tip care a propus…); descrie dificultatea și confuzia procesului creativ, dar și determinarea autorului de a continua să scrie, indiferent de circumstanțe (Epigrame); găsim și o defensivă și autoironie inteligentă împotriva celor care etichetează munca autorului drept maculatură (În loc de replică); se leagă și de noul club înființat al epigramiștilor botoșăneni, cu ironie despre absența reală a epigramiștilor autentici în cadrul acestuia (Într-o zi a luat ființă Clubul Umoriștilor din Botoșani) și asupra festivalului sugerând că evenimentul a fost lipsit de substanță și momente amuzante (A avut loc Festivalul de caricaturi și epigrame „CIK DAMADIAN); este ironic și sarcastic când se referă și la critica unor, așa ziși epigramiști, asupra literaturii, subliniind prin satiră că adevărata „murdărie” ar putea fi considerată aceste creații artistice ale lor pe hârtie (Murdărie în casă).
2). Epigrama lui Teodor Jacotă critică furibund gestionarea pandemiei de COVID-19, subliniind eșecul în a controla situația și oferind o imagine dureroasă a consecințelor (Medicină modernă); se evidențiază ironia faptului că, deși avem aparate moderne și mașini sofisticate, situația în sistemul de sănătate rămâne precară, plină de neajunsuri și incompetența sau nepăsarea personalului medical este exemplificată printr-un doctor aiurit (Sănătate; Spitalul); se critică dur la adresa spitalelor care, în loc să salveze vieți, par să contribuie la pierderea acestora. Ironia vine din dialogul imaginar între satrapi și public și condamnă aprig situația din spitale și tratamentul aplicat pacienților vârstnici, sugerând o selecție crudă a celor ce urmează să fie salvați sau nu (Spitalul ucide 20 pe zi; Ucigași autorizați; La un spital din București).
3). În atenție este și ironia asupra complexităților și complicațiilor vieții de familie, subliniind potențialele tensiuni și greutăți; situația unui bărbat cu o viață aparent perfectă, dar care suferă de infertilitate, subliniind ironia vieții (La familia; Însurățelul ); critică lipsa formării profesionale în domeniul criticii literare, sugerând că sunt necesare școli specializate pentru a evita apariția criticilor necalificați și neavizați (Școala); ironizează simplitatea și modestia procesului de instruire și educație, unde încă nu sunt măsuri adecvate de calificare profesională (Mobra) iar pregătirea pentru profesioniști în domeniul turismului e sub cerințe, pentru că turismul în România s-a transformat într-o formă de „băuturism,” iar peisajul turistic este nepopular, plin de baruri și hoteluri de lux (Turism) și apoi, despre modernizarea gărilor și ideea de reabilitare, folosind un ton jucăuș și nostalgic, dar și tragic, sugerând îndoiala asupra viitorului călătoriilor (Reabilitare).
4).O aprigă satiră asupra situației social politice din vremurile de azi, asupra unui guvern care introduce măsuri aberante, nesocotind legile naturii și ale societății, cum ar fi impozitarea pensiilor etc, ilustrând astfel absurditatea și lipsa de direcție a deciziilor politice (Unui guvern); critică birocrația, la adresa celor care se ascund în spatele hârtiilor și procedurilor, evitând astfel responsabilitatea morală și umană (Anchetează unii, nebunii); surprinde ideea că în politică, numirea unor persoane încăpățânate și incompetente[3] în posturi importante și sugerează că aceste persoane își vor impune voința fără a ține cont de binele comun, subliniind prin contrast absurdul situațiilor (Guvern; Doi capsomani)[4] și o observație ironică asupra alegerilor guvernamentale, exprimând speranța de a alege un guvern competent., o decepție față de rezultatele obținut, ironizând valorificarea deșartă a unei astfel de imagini într-o sufragerie (Electorală).

În concluzie epigramele domnului Teodor Jacotă sunt pline de satiră și ironie, oferind o critică inteligentă asupra vieții sociale și politice actuale, care ne determină un real disconfort zi de zi și pentru această iscusită și îndrăzneață atitudine, trebuie să o spun că, puțini sunt acei creatori de literatură și frumos, care să abordeze astfel de teme. Pare mi-se că, încă, chiar și așa, există multă frică de a spune lucrurilor pe nume!
Ion Istrate
Botoșani, 20 Febr. 2025

Note:

[1] M-am referit la epigramă, ca gen literar, și nu la epigrame, ca mulțime. Regele neîncoronat al epigramelor a fost numit Păstorel pe numele adevărat, Alexandru Osvald Teodoreanu (David Cătălin, monden.ro);
[2] Gen cultivat la noi mai ales de avocați și magistrați, oameni cu umor fin, epigrama a cunoscut un succes deosebit datorită lui Cincinat Pavelescu, apoi a boemului Alexandru Osvald Teodoreanu, Păstorel, cum și-a scris numele în istoria literaturii noastre. (David Călin);
[3] Vorba lui Păstorel: „Cazul nu-i așa sinistru,/Căci părosul demiurge/Doar pe scenă-i prim ministru./La Consiliu-i dramaturg./L-a pus destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără govern/Ori guvern, fără partid.”;
[4] Vorba lui Păstorel: ,,Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?/ Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?/Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?/ Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primești.”