Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Regele Ferdinand I și regina Maria  –  ”eliberatorii” Transilvaniei  în mai 1919. Vizita lor națională triumfală de la Crișuri la Carpați

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Regele Ferdinand I și regina Maria  –  ”eliberatorii” Transilvaniei  în mai 1919.
Vizita lor națională triumfală de la Crișuri la Carpați

Primit pentru publicare: 29 Apr. 2020
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor – Revista Luceafărul
Publicat: 01 Mai  2020

© Dan Prodan, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Regele Ferdinand I și regina Maria  –  ”eliberatorii” Transilvaniei  în mai 1919.
Vizita lor națională triumfală de la Crișuri la Carpați

Formarea statului național unitar român în 1918, prin unirea Basarabiei (la 27 martie / 9 aprilie), Bucovinei (15 / 28 noiembrie) și Transilvaniei (18 noiembrie / 1 decembrie) cu Regatul României, a impus diferite și complexe activități de recunoaștere internațională a visului național secular românesc și consolidarea Marii Unirii pe plan intern. Familia regală s-a implicat efectiv în această politică națională de consolidare internă și international a Marii Uniri. Regina Maria, identificându-se cu România Mare, a întreprins un turneu vest-european în Italia, Franța și Anglia, la Veneția, Milano, Paris și Londra, pentru a face lobby în problema românească la Conferința de Pace și în capitalele marilor decidenți politico – militari postbelici. 

Pe plan intern, familia regală a efectuat primul turneu în Crișana, Maramureș și Ardeal, după 1 decembrie 1918, pentru consolidarea internă a Marii Uniri, în mai 1919, după ce regina Maria a revenit în ”Țara Mea”, expresie adoptată și mult utilizată de regină, din turneul său ”neoficial” politico – diplomatic – de imagine în Vestul Europei. Vizita familiei regale a fost programată și s-a desfășurat în perioada în care armata română a declanșat o puternică ofensivă în zona Crișuri – Mureșul inferior – Tisa împotriva guvernului maghiar bolșevic pro-sovietic condus de Béla Kun. Au fost eliberate localitățile și zonele Baia Mare – Satu Mare – Oradea Mare  – Arad, până la Mureș, armata română stabilindu-și aliniamentul ofensiv pe malul stâng, estic al Tisei. România Mare și armata română erau atunci, în vara anului 1919, singurele entități politico – militare viabile, pregătite de luptă împotriva pericolului și expansionismului bolșevic ungar kun-ist în Europa Centrală, singurele piedici solide împotriva unirii efective a eforturilor politice – militare – ideologice ale bolșevismului sovietic și ungar și a penetrării în zona Carpaților și către Europa apuseană. Focarele bolșevice din Germania, Cehia, Slovacia erau cunoscute tuturor factorilor de conducere politico – militari, iar o unire și o acțiune a lor pentru răspândirea revoluției bolșevice mondiale ar fi fost o mare catastrofă europeană, alta după cea a Primului Război Mondial. Decidenții politico – militari de la Conferința de Pace de la Paris sau cei din alte capitale europene au conștientizat foarte bine acea amenințare majoră politico – militaro – ideologică. 

Acesta a fost contextul politico – diplomatico – militar central-european în aprilie – mai 1919 în care familia regală română a proiectat și a întreprins, timp de zece zile, vizita națională istorică din Crișana, Maramureș și Ardeal, care a urmărit consolidarea internă României Mari, a prestigiului pan-românesc al cuplului regal și, nu în cele din urmă, a indisolubilei ”legături dintre Tron și Țară”, conform unui crez al Dinastiei, dorit să se concretizeze și să se consolideze și în interiorul arcului muntos carpatic. 

Regina Maria, tenace, sensibilă, realistă și destul de obiectivă autoare de însemnări amintiri, memorii din vremea respectivă, a notat cu răbdare și acribie impresiile acelor zile ale turneului național regal, oferind informații inedite despre oameni, regiuni românești, atitudini, idei, sentimente, stări de spirit, necazuri, bucurii, deziluzii, împliniri, visuri etc. Vizita regală s-a derulat pe traseul: București-Cotroceni – Sinaia – Predeal – Oradea Mare – Careii Mari – Baia Mare – Bistrița – Cluj – Câmpeni – Abrud – Alba Iulia – Blaj – Sibiu – Făgăraș – Brașov. 

”Joi, 22 mai 1919, Cotroceni și în tren

Cu asemenea sentimente (negative față de căsătoria morganatică clandestină a principelui de coroană Carol cu Zizi Lambrino – compl. DP) a trebuit să plecăm (regele Ferdinand I și regina Maria – compl. DP) în călătoria noastră în Transilvania, triumfătoarea noastră călătorie pe pământurile pe care le eliberasem – călătoria noastră care era realizarea a tot ceea ce a însemnat lupta noastră – România Mare. […] [vol. I, p. 184] 

O vreme rece, ploioasă. Pentru prima data după război, am trecut prin Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal. Pretutindeni mărturii dureroase ale distrugerii, – se potrivește bine cu starea mea (cauzată de marea supărare produsă de căsătoria secretă a principelui Carol – compl. DP) -, lumea pare să se fi prăbușit și inima mea e bolnavă, bolnavă, bolnavă. 

Am trecut frontiera care acum nu mai este o frontieră, am intrat în noile noastre teritorii. Am fost aclamați cu bucurie de o populație frenetică, dar inima îmi este grea și tot minunatul lor entuziasm nu o poate să bată de fericire. Și astfel Regina Maria care a devenit un fel de idol sau sfânt pentru țara sa a intrat în posesia Visului Visurilor care a devenit realitate! 

Vineri, 23 mai 1919, Oradea Mare

Am sosit la Oradea Mare după o bună noapte, dar ne-am trezit devreme în aclamații. Am ieșit la fereastră să-i salut pe țăranii care erau cu toții într-un extaz frenetic. Pentru ei, este libertatea după secole de oprimare, iar noi, Nando (regele Ferdinand I – compl. DP) și cu mine, și cu armata noastră, suntem eliberatorii – este o idee minunată, de care îmi dau seama câteodată brusc, dar viața este prea mult o luptă, încât marile momente ar trebui să fie întotdeauna o bucurie deplină. […] [vol. I, p. 185]

Ei bine, am ajuns la Oradea Mare, un oraș mare și frumos, unde, cu puțin timp în urmă, bolșevicii unguri erau la putere, comițând orori monstruoase, și pe care trupele noastre l-au eliberat și ocupat. Am avut o primire extraordinară. Bucurie frenetică a populației care a venit din toate satele din jur ca să ne salute. Costume minunate, ovații extraordinare, slujbe religioase în toate bisericile, inspectarea trupelor, defilarea trupelor, apoi, întreaga populație care a venit, în grupuri separate, cu preoți în frunte, fiecare reprezentându-și propriul sat. O priveliște minunată și impresionantă, toți conștienți de eliberarea lor, aclamându-ne ca pe eliberatorii lor, într-adevăr, un moment măreț și mulți ochi plini de lacrimi. […] [vol. I, p. 186]

Sâmbătă, 24 mai 1919, Bichis-Csaba

[…] Am luat prânzul devreme și apoi am avut o primire extraordinară la Bichis-Csaba. Aproape la fel ca ieri, doar că la o scară mai redusă, întrucât și orașul este mai mic. Însă o mare mulțime de țărani s-a adunat din toate satele din jur și noi am avut cea mai pitorească și splendidă dovadă de loialitate. Țăranii erau înșiruiți pe străzi în costume minunate, mai ales frumoasele haine din stofă groasă de lână, toate brodate cu roșu pe alb. Fiecare grup purta un mare drapel tricolor pe care-l flutura, atmosfera părea plină de culoare, iar în ce privește ovațiile și uralele, ele erau asurzitoare. Am avut o paradă militară de strada principală, înconjurată de o mulțime entuziastă de supuși loiali. [vol. I, p. 187]

 […] Printre alții, noi am primit o delegație de doamne unguroaice de familie bună, care au venit să ne mulțumească pentru a-i fi eliberat, cu armata noastră, de pericolul bolșevic. A fost foarte impresionant să vezi aceste femei care cu adevărat nu mai aparțin nici unei țări, nici unui suveran, te doare sufletul pentru toate acestea. 

Am mai vizitat și un spital militar unde se află unii din soldații noștri răniți. Pretutindeni, trupele noastre s-au comportat admirabil și toți și toate naționalitățile îi laudă, ceea ce ne face să fim foarte mândri. Ei continua să înainteze împotriva bolșevicilor (unguri – compl. DP) și să-i înfrângă oriunde îi întâlnesc. Impresionante sunt și delegațiile din Banat, care ne cer să-l revendicăm în întregime pentru a putea fi toți uniți, dar eu mă tem că problema va fi soluționată împotriva noastră și în favoarea sârbilor. Conferința de Pace continuă a fi neprietenoasă față de noi. Am avut o petrecere la gară extraordinară, mii și mii de țărani ne-au ovaționat până când au răgușit și au fluturat steagurile până i-au durut brațele. […]

Duminică, 25 mai 1919, Careii Mari 

[…] Sosirea la Careii Mari la ora 3, o primire extraordinară. Orașul nu este frumos și este așezat în regiune de șes, dar în centrul lui se află un frumos castel al contelui Karoly. Peste tot țărani, țărani, costume de toate felurile [vol. I, p. 188] – atât de devotați, atât de entuziaști. Bătrânul grăsan (generalul – compl. DP) Moșoiu comanda trupele, care arătau splendid. [Regimentul] 2 Vânători era o adevărată plăcere să-l privești. Ceremonii militare obișnuite într-o ”Platz” (”Piață” – trad. DP) largă, apoi defilarea în ordine perfectă. După aceea, defilarea întregii populații, mii și mii, o minunată și impresionantă priveliște și frecvent costume extrem de interesante și pitorești. […] Chiar și ungurii au venit să mulțumească regelui pentru că au fost salvați de bolșevici (unguri ai lui Béla Kun – compl. DP) de către armata română. Ciudat, într-adevăr, să fii eliberator chiar al inamicului! Curioase timpuri trăim! […] 

Luni, 26 mai 1919, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița

Zi plină de primiri, începând devreme la Baia Mare, unde sunt mine de aur. Extraordinară bucurie și entuziasm. Am făcut o plimbare pe jos printre țărani, toți dorind să-mi sărute mâna, m-am sufocat pe jumătate, deși nu erau deloc necivilizați, ci doar copleșiți de un entuziasm și o dragoste irezistibilă pe care fiecare în parte, bărbați, femei și copii doreau să le exprime. Ei mă numeau întruna ”mama noastră” și, mulțumindu-mi pentru că am venit, spuneau că fuseseră atât de multă vreme lipsiți de o mamă iubitoare, [vol. I, p. 189] dar că acum lacrimile lor s-au uscat și că Dumnezeu le-a binecuvântat regele și regina care, prin sacrificiile și curajul lor, i-au făcut să-și câștige libertatea, să-și sfarme lanțurile și să-și împlinească visul de aur. Fiecare om știe cum să se exprime în cuvinte mișcătoare care simți că izvorăsc din inimă. Este sufletul unui popor care ni se înfățișează și este un lucru minunat. La Jibou și Dej aceleași primiri, la gară, s-au repetat cu unele variații, excepție făcând costumele naționale. […]

La Bistrița am sosit spre seară și aceasta a fost cea mai pitorească și mai frumoasă primire dintre toate. Orașul se află la poalele colinelor și are în centru o biserică protestantă. Totul a fost organizat într-o ordine remarcabilă, iar defilarea diferitelor grupuri de țărani a fost foarte reușită, aproape ca o paradă. […] [vol. I, p. 190]

Marți, 27 mai 1919, Cluj

[…] La 10,30 am sosit la Cluj, cel mai mare dintre orașele pe care le-am vizitat. Din păcate, orașele sunt foarte ungurești, în timp ce populația rurală este aproape în totalitate românească. Obișnuitele extraordinare primiri la gară și pe tot traseul în oraș până la o piață unde se află o frumoasă statuie ecvestră a lui Matei Corvin, ce privește la manifestația zgomotoasă a unui popor eliberat, pe care ungurii săi l-au oprimat timp de secole. Orașele mă întristează, este ceva ostil în ele, iar casele lor mari, majoritatea în stil german, nu sunt deloc românești, în nici un fel, în spatele zidurilor simți inimi întristate și gânduri ostile. Defilarea populației a fost mai mare ca oriunde, mii și mii au venit din toate satele învecinate. […] [vol. I, p. 191]

Miercuri, 28 mai 1919, Turda, Câmpeni

O zi încântătoare, mai mult sau mai puțin rustică, noi îndreptându-ne spre minunații munți (Carpații Apuseni – compl. DP). Primul dintre marile ”parastase” pe câmpia unde a fost omorât Mihai Viteazul. Ei au ridicat un monument funerar pe locul unde rămășițele sale pământești se presupune că au fost îngropate. Acesta a fost momentul cel mai minunat pentru români, cărora de secole nu li s-a permis să-și comemoreze un erou național. Mii și mii de țărani veniseră din toate satele din jur; imensa câmpie era o masă de oameni. Episcopul (ortodox Miron – compl. DP) Cristea a oficiat slujba. A fost impresionantă și impunătoare. După terminarea ceremoniei religioase, m-am dus și am îngenunchiat la mormântul celui mai mare erou al lor, unicul român care, acum câteva secole, i-a unit pe toți românii sub sceptrul său, dar numai pentru câteva luni! De aceea, Nando este sărbătorit astăzi ca cel mai mare erou al lor, este minunat – pare, de fapt, cu totul incredibil, iar Nando își dă atât de puțin aere de erou, (generalul Eremia – compl. DP) Grigorescu o face mult mai bine. După aceea, am mers printre țăranii care erau foarte entuziaști, bucuroși să ne vadă, toți încercând să se înghesuie ca să ne sărute mâinile pe măsură ce înaintam, era minunat, mișcător, ca într-un vis. Am fost aclamați ca eliberatori, mari eroi, eu am fost numită ”mama tuturor românilor”, ”doamna mult iubită [vol. I, p. 192] care i-a unit pe toți”, ”mama după care tânjiseră”, ”cea mai scumpă femeie de pe pământ”. Toate femeile cădeau în genunchi și sărutau poala hainei mele […]. 

 […] A fost un marș triumfal – nu de puține ori mi-au dat lacrimile. […] Toți țăranii în costume pitorești, a fost o priveliște de neuitat. 

Am sosit la Câmpeni; bucurie și mai delirantă. […] [vol. I, p. 193] Zona este absolut splendidă, iar bucuria emoționantă a țăranilor la vederea noastră te mișcă până la lacrimi de recunoștință. Totul este minunat, dar prea lung, dacă pui orele cap la cap. Nu am deloc timp să scriu, dar ce poate urma după această mare bucurie pe care Nando și cu mine am avut-o de a fi salutați ca eliberatori, ca suverani care și-au iubit poporul mai mult ca orice, care s-au contopit cu el, au luptat pentru el, s-au zbătut și au suferit împreună cu el, ajungând la momentul extraordinar al realizării în fapt a celui mai fantastic vis al lor de libertate și unitate. Fie ca binecuvântarea Domnului să fie asupra lui și noi să fim demni a duce mai departe marea și greaua lucrare! Fie, de asemenea, ca poporul nostru să fie vrednic de enormul noroc care ne-a făcut victorioși. 

Joi, 29 mai 1919, Câmpeni, Abrud 

[…] Prima noastră îndatorire a fost deschiderea unui nou pod care a primit [vol. I, p. 194] numele de ”Regele Ferdinand”. Țăranii s-au adunat cu toții în jurul nostru – bucuria lor e emoționantă. Am plecat apoi spre Abrud. […] Am sosit la Abrud și am fost primiți minunat. Este un frumos orășel pitoresc, chiar pe coline. Ca de obicei toți țăranii au defilat într-o mare ”Platz” (”Piață” – trad. DP), a fost foarte pitoresc, iar entuziasmul popular a fost de nedescris. Este greu de spus unde s-a manifestat mai mult simpatia lor. Pretutindeni, ei erau de o bucurie delirantă. […] Pe tot parcursul drumului am avut cele mai loiale și mai entuziaste primiri din partea țăranilor în fiecare sat, de multe ori femeile mi-au oferit cusături făcute în casele lor. […] Am mers mai departe la un cimitir unde era înmormântat eroul Avram Iancu. Ne-am dus la mormântul lui și s-a oficiat un ”parastas”. În cimitir există un imens stejar pe care ei îl numesc gorunul lui Horea. S-au plantat doi stejari în amintirea vizitei noastre. [vol. I, p. 195] 

Pretutindeni, suntem proclamați învingători și eliberatori, drumul nostru este un adevărat marș triumfal. Desigur că eu îi iubesc pe acești oameni. […]

Vineri, 30 mai 1919, Alba Iulia, Blaj

Am plecat devreme de la Abrud în jos pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care am fost vreodată, printr-o trecătoare în munți, prin cea mai minunată pădure de fagi și de brazi întunecoși. Din păcate, [vol. I, p. 196] nu era soare deloc, dar chiar și fără soare era aproape fantastic de frumos. În multe sate, calde primiri loiale, iar, în final, am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român. Este greu de descris primirea ce ni s-a făcut; aici oamenii au fost absolut nebuni de entuziasm. După o ”défilé” (”defilare –  trad. DP”) militară am intrat în vechea cetate prin aceeași poartă prin care cu multe secole în urmă intrase călare Mihai Viteazul. Am fost frenetic aclamați. […] Este un vechi și pitoresc loc îndrăgit, cu un oraș întreg în interiorul cetății. Am primit toate autoritățile, s-au ținut teribil de multe discursuri, apoi nesfârșita, încântătoarea defilare a țăranilor, întreaga populație grupată pe sate, mii și mii într-un șir fără capăt. […]

La Blaj am ajuns foarte târziu. Este cel mai drag, cel mai simplu orășel, are ceva înduioșător în el, și el a fost întotdeauna un centru de cultură românească, cu multe școli și preoți. Poate, din toate primirile pe care le-am avut, aceasta a fost cea mai entuziastă, erau mii de oameni care aproape că-și pierduseră capul de bucurie. Am avut un serviciu religios – foarte tânărul și drăguțul episcop (unit, greco-catolic Iuliu – compl. DP) Hossu era și el acolo. Mi-a plăcut slijba de la biserică, se întunecase, biserica era plină de lumânări, m-am simțit înălțată, corul a fost frumos. 

Blajul mi-a lăsat o impresie deosebit de plăcută. Deși se înserase, am avut o interminabilă, dar minunată defilare a tuturor țăranilor, mii și mii. S-a lăsat noaptea, s-au aprins torțe și ei tot mai treceau, ovaționând din toate puterile. Ei au trecut cu enorme care trase de boi, cu nuntași, trupe călare, deosebit de plăcut la vedere și de interesant. […] [vol. I, p. 197]

Sâmbătă, 31 mai 1919, Sibiu

Ziua a început cu primirea la Copșa la ora 9, apoi am sosit la Sibiu, care este un vechi oraș săsesc – românesc și este socotit cel mai important centru al Transilvaniei. Aici ni s-a făcut o primire excepțională și a fost cea mai mare defilare de peste tot. Mii și mii de țărani au defilat în grupuri pe satele de proveniență. A fost cu adevărat o remarcabilă procesiune, care te făcea să te simți în evul mediu, atât de fantastice și de pitorești erau diferitele costume. […] Îmi plac toate obiceiurile lor vechi de când lumea și sper că nu le vor abandona niciodată.

Pentru Nando și pentru mine, totul a fost minunat, din cauza loialității și entuziasmului tuturor acestor oameni simpli, cu totul minunat, și noi am fost tratați aproape ca niște sfinți în fața cărora trebuie să îngenunchezi, pentru că noi reprezentam visul lor cel mai scump care se realizase, noi eram un fel de părinți glorificați care veniseră să strângă o enormă familie la sânul lor. Defilarea a durat aproape trei ore, și noi ne-am așezat la masă după [vol. I, p. 198] (ora –  compl. DP) trei și ne-am sculat după (ora – compl. DP) șase! La sosirea noastră am avut deja un Te-Deum oficiat în marea Catedrală Românească, construită cu sacrificii enorme acum câțiva ani de către credincioșii români, care au refuzat să-și abandoneze religia sau naționalitatea. […] [vol. I, p. 199]

Duminică, 1 iunie 1919, Sibiu, Făgăraș

Aceasta este ultima noastră zi (a călătoriei în Transilvania – compl. DP). […] Am petrecut noaptea foarte plăcut la Sibiu, în casa în care locuiește (Iuliu – compl. DP) Maniu, principalul ministru transilvănean. […] La gară, mai multă lume pentru a ne conduce. Larmă și entuziasm final. […] După masă, am chemat pe cei doi americani pe care-i luasem cu noi, domnul Mills și un excelent reporter cinematografic, La Voy. […] [vol. I, p. 203] Am discutat împreună. Erau încântați de experiența pe care tocmai o avuseseră și foarte conștienți de onoarea de a fi călătorit zece zile într-un tren regal și de a mânca la masa regelui. Mi-a plăcut atitudinea lor simplă și ei au de gând să facă ce le stă în putere pentru propaganda României.

Pe la ora 5 am sosit la Făgăraș, din păcate, cu ploaie. O altă primire extraordinară, costume și mai pitorești și mai încântătoare, orașul este însă mult mai mic. Am vizitat prefectura și două biserici, am trecut pe străzi într-o trăsură trasă de patru cai suri, din păcate, era foarte umed. Am vizitat două biserici, una deosebit de frumoasă, construită de Brâncoveanu în același stil și în aceeași perioadă cu Horezu. Apoi din nou la gară și plecarea pe o ploaie torențială. 

Cina în tren și, în final, o entuziastă și zgomotoasă primire la Brașov pe la orele zece și jumătate. Am primit nesfârșite delegații, dar nu am intrat în oraș. 

Și acesta a fost sfârșitul turneului nostru triumfător! […] [vol. I, p. 204]”

Maria Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918 – decembrie 1919), vol. I, traducere de Valentina Costache, Sanda Racoviceanu, Îngrijire de ediție, Introducere și Note de Vasile Arimia, Editura Albatros, București, 1996, pp. 184 – 204.  

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.601 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5