Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

---

Armata română în Budapesta, în august 1919,
în memorialistica reginei Maria și a lui Nicolae Iorga

Primit pentru publicare: 29 Mai 2020
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor – Revista Luceafărul
Publicat: 29 Mai  2020
© Dan Prodan, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

 

Armata română în Budapesta, în august 1919,
în memorialistica reginei Maria și a lui Nicolae Iorga

Pentru armata română, participarea la Primul Război Mondial, la Războiul de Întregire Națională nu s-a încheiat la 11 noiembrie 1918, prin Armistițiul de la Compiègne, ci nouă luni mai târziu, în august 1919, prin intrarea în Budapesta, la sfârșitul campaniei împotriva regimului comunist bolșevic condus de Béla Kun și ocuparea capitalei ungare. Partea finală a campaniei anti-kuniste a armatei române, din iulie – august 1919, a fost surprinsă în memorialistica a doi mari contemporani ai făuririi și consolidării României Mari, regina Maria, ”femeia – bărbat” și ”regina – rege”, și Nicolae Iorga, Istoricul, Apostolul și Învățătorul Neamului Românesc în vremuri foarte tulburi, de regenerare națională. 

Regina Maria a consemnat evenimentele amintite de pe poziția unui membru foarte important al Familiei regale, care dorea recunoașterea și asumarea de către națiunea română atât a existenței României Mari, cât și a rolului important conducător al Dinastiei române în formarea statului român unificat între noile granițe și validarea acestuia pe plan international, la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920).

Nicolae Iorga, mare istoric și om politic în ascensiune, liderul Partidului Naționalist – Democrat, a menționat etapele campaniei militare la vest de Tisa ca obligație informațională, educativă și morală a unui ”bătrân al neamului”, dar și ca atitudine patriotică a unui făuritor prin cuvânt, comportament și model al României Mari, membru al unui grup social – intelectual – profesional de elită al noii formațiuni politice interbelice. 

Memorialistica acestor corifei ai constituirii statului național unitar român este una contemporană evenimentelor relatate, simultaneitate de consemnare care scoate la iveală sentimentele și atitudinile directe, brute, din mijlocul evenimentelor, neprelucrate sau necenzurate sentimental și puțin cizelate stilistic. Informațiile din volumele memorialistice ale celor doi autori, repet contemporane cu faptele menționate, sunt în mare parte inedite și necontaminate de ideologii politice partinice interbelice. Mai precizez că însemnările memorialistice ale celor doi autori au fost destinate, în perspectiva timpului, și tiparului.

Am folosit metoda citatului reprezentativ, preluat din operele de profil ale celor doi literați și necomentat de mine, pentru a nu genera o intermediere între autor și cititor. Astfel, am utilizat: Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918 – decembrie 1919), vol. I, Traducere de Valentina Costache, Sanda Racoviceanu, Îngrijire de ediție, Introducere și Note de Vasile Arimia, Editura Albatros, București, 1996.

”Luni, 28 iulie 1919, Cotroceni

Zi de muncă asiduă, am văzut o persoană după alta ca să pun lucrurile la punct, întrucât plec pentru mai multe zile, împreună cu Nando, pe front (pe Tisa – compl. DP). […] [vol. I, p. 250]

Marți, 29 iulie 1919, În tren, Oradea Mare

[…] Am sosit târziu la Oradea Mare, fiind primiți de generalul Mărdărescu. Acolo au avut loc lupte sângeroase și au fost mulți răniți. Sunt aici cam o mie pe care-i voi vizita, în timp ce Nando se va duce mai departe, unde se luptă trupele sau, oricum, cât de departe poate ajunge. Astăzi nu au fost lupte, dar ne pregătim să trecem Tisa. Soldații noștri au fost la înălțime, dar ei au trebuit să facă față unei rezistențe violente și sângele lor a curs. Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ajute! Toți cei pe care i-am întâlnit arătau foarte bine dotați cu echipament englezesc. 

Miercuri, 30 iulie 1919, Oradea Mare

Nando a plecat la 5 dimineața cu trenul spre front, iar eu am rămas aici și am avut o dimineață foarte ocupată, vizitând răniții într-un enorm spital de campanie. Din fericire, datorită cantităților de daruri pe care le-am primit din străinătate, am o importantă provizie și pot dărui din plin, ”regește”, cum spune bătrânul Anderson. Erau cam 900 de răniți, unii dintre ei foarte grav. Era, mai ales, o secție unde nu erau decât răniți la cap și alta cu răniți la coloana vertebrală, o priveliște îngrozitoare și zguduitoare, suferință înfiorătoare. […] 

Am primit vești de la Nando, mâine plec dis-de-dimineață să-l întâlnesc în apropiere de front. […] [vol. I, p. 252]

Joi, 31 iulie 1919, Kis-Ujskattas

Trenul nostru s-a întâlnit cu cel al lui Nando la (ora – compl. DP) 8. […] După un mic dejun luat devreme, am pornit să ajungem din urmă trupele care trec Tisa. Nando m-a luat în mașina lui, am stat lângă el. Șoselele erau bune și noi am zburat. Aici suntem chiar în Ungaria. După aproximativ o oră de ”ventre à terre” (”culcat la pământ” – trad. Val.C, SR), am ajuns într-un loc unde fusese construit peste Tisa un pod de vase. Am întâlnit nesfârșite coloane de trupe, pe drum am fost ovaționați cu urale frenetice și entuziaste, dar, totodată, am fost acoperiți și de un praf maroniu. Am văzut, de asemenea, numeroase trupe trecând podul. M-am amuzat aruncând nenumărate pachete de țigări soldaților care treceau. Aceasta i-a umplut de bucurie. Oriunde merg, dau din plin țigări, din care am întotdeauna destule. Sunt o sursă inepuizabilă de provizii, oamenii mei sunt cu adevărat bine antrenați în acest mod […]. În final am trecut Tisa pe un pod de vase la Tisza-Bö și ne-am dus pe un drum de șes într-un sătuc Kökelec, unde am inspectat o altă divizie și [vol. I, p. 253] am văzut cum arată o casă distrusă de bolșevici (unguri –  compl. DP). Și aici am împărțit numeroase țigări, apoi am mers într-un sat îndepărtat, unde  (generalul – compl. DP) Moșoiu își are cartierul general. El ne-a dat o masă excelentă pe verandă. […] Imediat după masă am pornit din nou să inspectăm o altă divizie și o altă trecere a Tisei pe un alt pod de vase într-un loc numit Tisza Bura. Aici am avut plăcerea să-mi văd regimentul [4 Roșiori – compl. DP]. Am sosit chiar în momentul în care podul era gata și regimental meu urma să treacă primul. Desigur, ei au luat partea leului din proviziile mele. 

Soarele apusese deja, locul era o ”luncă” mare, aproape de fluviu, foarte frumos, aerul se răcorise, erau mase de trupe, foarte pitoresc. Ei erau fericiți să ne aibă în mijlocul lor. Ne-am urcat pe niște bușteni, deasupra locului pe unde treceau și i-am salutat și le-am aruncat pachete de țigări. Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa să-i alunge pe bolșevici (unguri kun-iști – compl. DP), ei doreau să ajungă la Budapesta. Am văzut mulți prieteni, sper că ei se vor întoarce, dar s-ar putea să mai fie lupte sângeroase. Domnul fie cu ei, toți par atât de tineri! Acum ei au cai minunați. Nu a fost una din cele mai mici bucurii ale mele să contemplez toți acești cai frumoși. Sângele meu anglo-saxon a vibrat puternic la vederea lor. 

Ne-am înapoiat cu mare viteză și cu un sentiment de satisfacție, dar cu pielea foarte arsă de soare și ochii injectați. Ajungând la gară, am descoperit că sosise Brătianu. Am fost neplăcut impresionați de un grup de tineri soldați bolșevici (unguri – compl. DP), îmbrăcați la întâmplare –  unii aproape elevi. Ei au fost prinși cu mâinile pline de sânge și mi s-a spus că vor fi împușcați la apusul soarelui. Aproape că mi s-a oprit inima… [vol. I, p. 254]

Vineri, 1 august 1919, Kis-Ujskattas

Aceleași preocupări zilnice și, mai mult sau mai puțin, pe aceleași locuri, ajungând puțin mai departe, dincolo de cele două poduri. Praful a fost extrem de mare și nu mai mică a fost căldura. […] Pe oriunde am trecut m-am oprit să dau țigări, am dat mii și mii de pachete, peste tot a produs o grozavă plăcere, se bucurau cu frenezie și-și aruncau șepcile în aer, chiar și căștile de metal.  […] La întoarcere, m-am oprit la o casă a contelui Apponyi, care fusese extrem de devastată de către bolșevici; era o casă de țară, confortabilă, mare și frumoasă, cu o grădină frumos umbrită. Stricăciunile din camere erau de nedescris, ca un vis urât. Fațada casei nu era stricată. […] Brătianu a fost cu noi astăzi și a fost bine dispus, el poate fi o companie extrem de plăcută. […] 

Sâmbătă, 2 august 1919, Cluj

Am avut o zi extrem de ocupată și de obositoare, de dimineață, la Cluj, am mers din spital în spital. A fost o zi splendidă, cu un soare strălucitor, după atât de multă [vol. I, p. 255] ploaie. Spitalele erau în condiții bune și sosirea noastră a fost întâmpinată cu multă bucurie. […] Într-o gară, când se întunecase deja, am fost întâmpinați de Maniu, și de episcopii Cristea și Hossu. Trebuie să ajungem mâine devreme la Cotroceni. […] [vol. I, p. 256]

Luni, 4 august 1919, Cotroceni

Maria Magdalena, ziua mea de nume. În această zi trupele noastre au intrat în Pesta. Un moment mare pentru România noastră fermă, loială și fidelă. Am primit mii de telegrame entuziaste și, potrivit laudelor care mi se aduc, sunt, desigur, numai bună de canonizat! Am toate virtuțile, sunt mama poporului, sunt o sfântă soră [vol. I, p. 257] de caritate, sunt mama orfanilor, alinătoarea celor în suferință, îndrumătoarea și susținătoarea celor slabi. Sunt o mare diplomată, sunt o patriotă puternică de nezdruncinat, toate aceste virtuți îmi sunt atribuite cu entuziasm fierbinte. Să dea Dumnezeu ca aceasta să fie întotdeauna părerea lor și a celor care mă laudă și să nu se întoarcă împotriva mea și să dea cu pietre; au fost asemenea întâmplări în istoria lumii! […] [vol. I, p. 258]

Marți, 5 august 1919, Cotroceni

[…] După cină, am ieșit cu mașina în oraș cu Nando pentru marile manifestații prilejuite de intrarea armatei noastre în Pesta. Acesta fusese unul din marile visuri ale României să intre în Pesta și să pună ordine acolo! Este o bucurie frenetică pentru poporul nostru și o extraordinară recompensă pentru armata noastră. […] Mașina noastră a fost aproape zdrobită de mulțime, era extrem de multă lume, eram frenetic ovaționați, mi s-au ținut discursuri, lumea a ovaționat ore în șir, Nando a spus câteva cuvinte de la balcon, a fost o mare de oameni care gesticulau, strigau, erau emoționați și asupra cărora strălucea pașnic luna. […] [vol. I, p. 259]
* * *
Nicolae Iorga, Memorii, vol. II, 1917 – 1918, Războiul Național. Lupta pentru o nouă viață politică, București, Paul Paul Editions, 2018.
24 iulie [1919]

[Sextil – compl. DP] Pușcariu știe de la ardeleni că Tisa a fost trecută și la Szentes, că este un întreg front românesc dincoace de râu. Ziarele spun însă că am luat prizonieri și tancuri. Informația mi-o dă, după comunicatele primului ministru la Consiliul de aseară, d-rul Anghelescu, care-și menține optimismul. [vol. II, p. 163]

25 iulie [1919]

Pe Tisa ar fi mai bine. Comunicatul [armatei române – compl.DP] recunoaște pătrunderea ungurilor. Ei se mențin în sectoarele Solnoc și Rakamez. Luptele de până acum dau destui morți și peste cinci sute de răniți. Mihai Popovici îmi spune că năvălitorii aveau cele mai bune tunuri și șrapnele din belșug. le-ar fi vândut italienii, cu speranța că se vor întrebuința contra iugoslavilor. În surprindere [atacul bolșevicilor unguri – compl. DP] am fi pierdut patru tunuri. Prada noastră de război se dovedește foarte slabă. 

Cineva foarte bine informat spune că ofițerii își aveau până în momentul loviturii și nevestele pe front. În părțile străbaterii [ruperii frontului de către bolșevicii unguri – compl. DP]  erau mai mult trupe de ardeleni, și iar s-ar fi produs dezertări. Se pregătește o mare ofensivă eliberatoare. 

26 iulie [1919]

Ungurii tot n-au fost scoși din cele două sectoare. Aceleași lupte înverșunate. Alți trei sute de răniți. Un colonel a căzut la atac în fruntea regimentului. [vol. II, p. 164] 

27 iulie [1919]

Niciun comunicat [militar român despre luptele de pe Tisa – compl. DP] până seara. 

Foaia socialistă spune că scăparea lumii [”de exploatarea burghezo – capitalistă” – compl. DP] stă în ”pumnul proletar”. Au ales ca semn de luptă în alegeri două ciocane. 

Comunicatul anunță izgonirea ungurilor dincolo de Tisa. Aliații se mulțumesc cu o proclamație către ”poporul maghiar”, oferindu-i totul numai să se desolidarizeze de Guvernul lui [bolșevic – compl. DP].

Regele și Regina au plecat în Ardeal. 

1 august [1919]

”Înțelegerea” [Aliații occidentali – compl. DP] cere ungurilor un guvern solid, cu care să se poată trata. Khun Béla pretinde că a vrut să execute împotriva noastră hotărârea Conferinței  [de Pace de la Paris – compl. DP] și că ai săi s-au retras pentru a evita vărsarea de sânge. Presa franceză socoate că o acțiune militară ar fi o ”aventură”, dar că noi și cehoslovacii am putea-o face…

2 august [1919]

O foaie din Ardeal spune că Regele ar fi trecut pe la Oradea Mare spre front. Pe când presa ne apropie [cu armata română – compl. DP] de Budapesta, comunicatul [militar român –  compl. DP], foarte modest și menționând ”lupte”, deci pierderi, înseamnă numai cucerirea câtorva localități lângă Tokay și Solnoc. 

Comuniștii unguri ar fi oferit înțelegerea cu ”burghezia” lor pentru convocarea unui Parlament și până atunci administrarea țării printr-o comisie de ofițeri superiori aliați. 

3 august [1919]

Regele s-a întors de pe front. Se spune că din nou înțelegerea [Aliații – compl. DP] ne-ar invita să nu înaintăm [cu armata către Budapesta – compl. DP], pentru că ungurii cedează. Ploile au crescut enorm apele Tisei.

4 august [1919]

Vestea marei biruinți dincolo de Tisa. Patru divizii ungurești au depus armele. Celelalte sunt urmărite. [vol. II, p. 165] 

Khun Béla ar fi depus puterea în mâinile unor socialiști care admit să se adune un Parlament având și reprezintarea burgheziei și sunt gata să trateze cu înțelegerea. 

5 august [1919]

Ieri, trupele noastre au intrat în Budapesta. Se fac demonstrații, cu un caracter de oficialitate prea pronunțat. […]

6 august [1919]

Nauen, în unire cu ultimul radio ”Budapesta”, caută a înjosi triumful nostru. Am fost somați, aspru, de colonelul italian Romanelli să nu intrăm [cu armata în Budapesta – compl. DP]; am fi tolerați în câteva cazarme excentrice [periferice – compl. DP]. Ne-ar ucide ungurii, cari, cu voia Aliaților, ar întreține mii de oameni în capitală și în provincie și ar cere un spor, pentru că românii vor să ardă Budapesta. 

7 august [1919]

Ion Brătianu, pe care îl văd intrând la Consiliul de miniștri, a vorbit la Sfatul Național de la Sibiu despre ocuparea ”definitivă” a Budapestei. [vol. II, p. 166] ”Steagul” o salută, ca un act de nesupunere, deci de dușmănie, față de Aliați. 

8 august [1919]

[…] Cenzura suprimă lista, dată prin radiogramă, a cererilor ce le-am prezentat la Budapesta și pe care ”Guvernul” de acolo le-ar fi refuzat, apelând la înțelegere [Aliați – compl. DP]. Erau în ea mașini, vite, etc. Se pare că aceste cereri sunt reale. 

9 august [1919]

Primesc la Văleni știrea că încercarea arhiducelui Joseph de a lua conducerea în Ungaria n-ar fi izbutit. Aliații nu admit condițiile dictatoriale ale armistițiului nostru. Colonelul Yates e trimis la București. […] [vol. II, p. 167]

16 august [1919]

Regele a plecat fără ”a rezolva criza”. 

Nota Guvernului către înțelegere [Aliați – compl. DP] e judecată [ca fiind – compl. DP]  conciliantă de presa apuseană, care, călduros, ne ține partea. […]

Era vorba ca în fața Seghedinului să avem, alături cu sârbii, acces la Tisa. Noi am refuzat orice discuții. […] [vol. II, p. 168]

18 august [1919]

[…] Ziarele publică formula și dura Interzicere din partea înțelegerii [Aliații – compl. DP].ca noi să alegem partea noastră din averea Ungariei, care e ”gaj comun”. Se pare că Guvernul nostru a înțeles în sfârșit. Cam târziu… […]

21 august [1919]

O parte din trupele noastre ar fi părăsit Budapesta și ar fi început o acțiune concentrică, cu cehoslovacii, contra bandelor bolșevice. Brătianu face să se publice nota lui către Conferință, plină de amărăciune și de ironii. 

22 august [1919]

Se dezminte evacuarea Budapestei [de către armata română – compl. DP]. […]

25 august [1919]

Nistor arată că Brătianu nu i-a anunțat nici criza, nici soluția ce o are în vedere. Se așteaptă încheierea păcii cu Austria (ziarele o strigau acum seara) pentru a se pune lucrul în discuție. Nici el nu mai crede în rectitudinea și în sinceritatea șefului Guvernului. [vol. II, p. 169]

1 septembrie [1919]

Întoarcerea la București. Seara aflu că Regele a iscălit, cu toată opoziția, reforma agrară a lui Nistor. Eu însumi i-am prezentat un memoriu scris în această privință. Venise, cerând o parte mai largă pentru ei, o delegație a preoților. […]

2 septembrie [1919]

[…] Îi spun lui Nistor că un Minister al partidelor nu poate fi numai pentru aceia un Minister Național. Pentru a iscăli [tratatul cu Austria – compl. DP] ar ajunge un Minister de funcționari și generali. Ba s-ar putea chiar comisari regali, dintre diplomați și generali, pentru alegeri. Regele găsește formele în care se prezintă condițiile ce ni se cer prea înjositoare pentru demnitatea noastră de Stat. 

Aliații ne impun să facem statistica lucrurilor luate din Ungaria, și să nu adăugăm rechizițiile și prada fără știrea nimănui. De fapt am luat vreo optzeci de aeroplane, multe locomotive și vagoane, mii de puști neîntrebuințate, două sute de tunuri, material de fabrici. Se mai cară, noaptea, ce se poate. [vol. II, p. 172]

Și Guvernul Friedrich s-a retras, la Pesta.
9 septembrie [1919]

Mâine, austriecii încheie pacea. Chestia ministerială rămâne deschisă. Politicienii din opoziție fac silințe disperate contra politicienilor de la Guvern. […] [vol. II, p. 173]