Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Relația de cuplu, între sărăcie și opulență

Primit pentru publicare: 28 Sept. 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor Rev. Luceafărul     
Publicat: 29 Sept.  2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Relația de cuplu, între sărăcie și opulență

Ideea care, de ceva vreme, mă bântuie, nu-mi aparține. Unde-am citit-o? Habar n-am! Dar crește și, palpabil, agonizant îmi minează orizontul ca atunci când, dintr-o întâmplare stupidă, am devorat sălbatic romanul 1984, al lui Orwell. M-a devastat atât de adânc volumul britanicului încât, zâmbind ironic, trist întrucâtva, am înțeles că scrierea care ilustrează fidel rațiunea, ce-mi călăuzește dimensiunea socială întru care ființez, s-a așternut demult… când bunicii mei erau mai vii decât mine azi. Aș mai bate câmpii în delirul cunoașterii de sine, dar timpul mi-a fost aliat onest, probabil, doar în faza intrauterină… Altfel, m-a pângărit zilnic, temeinic, surâzător mi-a lovit măruntaiele cu târnăcop de oțel, așteptând biruitor regresia finală…

  Așadar… viața în cuplu – chintesența rostuirii noastre pe Pământ – urmează o traiectorie fastă, de regulă, atunci când cei doi respiră într-un univers salvat de sărăcie, fără a intra însă în zodia opulenței. Sărăcia, mai ales în aceste vremuri, seduse găunos de iluzie și deșertăciune, te forțează, adesea, să pendulezi în zona compromisurilor, ce-ți alterează iremediabil lăuntrul. Opulența, cu precădere pentru cei care, prin inteligență ori noroc, au urcat multe trepte sociale, față de familia în care s-au născut, este o condamnare sigură la nefericire, oricât și-ar dori să pozeze succesul luminatorii… Doar cei care poartă în spate o armată de psihologi de clasă, de care au înțelepciunea să țină seama, pot menține viu căminul inițial! De ce? Pentru că absența preocupărilor generate de grija zilei de mâine creează un vid, pe care, natural, încerci să-l umpli cu ceva, pentru a-ți rotunji adâncurile ființei. Shopping-ul, de dragul shopping-ului e soluția clasică – obtuză în opinia mea, chiar dacă (să zicem!) deții cardul negru al al arăboaicelor, cu văl intraductibil, din care transpiră vulcanic doar ochii… Apoi, etalarea ostentativă a țoalelor de lux la ocazii, pe care le aștepți ori le provoci ca pe o hrană, ce creează dependență… Cum însă cei din jur, din decență, eleganță ori, poate, invidie îți ignoră ținuta, tot demersul e un fiasco, care atârnă nu doar în mintea ta, ci, potențată, devine povară și în ecuația de cuplu.

Se poate continua aproape la nesfârșit cu revelarea argumentelor, care demonstrează natural eșecul relației de cuplu, atunci când preaplinul visat cu ochii sărăciei ne-a aureolat destinul. Aș zice că, mai curând, sărăcia – determinată de suma factorilor economico-geografici specifici, nu de lene! – poate conserva, uneori, ancorarea unui cuplu într-o respirație comună, rezonabilă. O respirație care, prin dilatație, definește națiunea în care gravitezi. Când însă trudești din greu, transpirația și stresul îți sunt prieteni nedezlipiți, ca-ntr-un dans cosmic sedus de icoana muncii, relația ta – firește, jumătatea să ființeze în registru comun! –, deși nu perfectă, este funcțională. Și până la urmă, aici e esența: ardența într-o relație de durată (mă feresc de lespedea numită iubire!), nu are un  combustibil fabricat în trezorerie, oricât de apetisant ar fi – în cazul unei femei – cardul zimbrului… (Tocmai am vizionat un interviu, pe TVR2, cu Ion Țiriac, la 81 de ani, unde moderatoarea, prezență serafică, se topea unduitor sub privirea biruitoare a mareșalului… așa că, nu mă acuzați de misoginism, doamnelor/ domnișoarelor!). Esența e, fără îndoială, tabloul sumar al revelării comune a zilei – adesea cu accente tragi-comice suportabile – căzut într-un așternut în care Luna pângărește voluptos Soarele.

Altă metaforă?! Mai târziu! Putem flămânzi de-atâta noapte…