Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Reverie poetică cu irizări nostalgice de lumini şi umbre

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Reverie poetică cu irizări nostalgice de lumini şi umbre

    Primit pentru publicare: 26 Febr. 2020
    Autor: Ionuț CARAGEA,   scriitor de limbă Franceză și Română, Membru al Uniunii Scriitorilor din România
    Publicat: 27 Febr. 2020
    © Ionuț Caragea© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    Reverie poetică cu irizări nostalgice de lumini şi umbre

     

    Constănțeanca Elena Papadopol, absolventă în 1997 a Facultăţii de Litere şi Teologie, ne invită prin cartea sa de debut, “Umbre din paradis” (Editura Fides, 2019), la o reverie poetică cu irizări nostalgice de lumini şi umbre, ca urmare a unei îmbrăţişări cu marea, soarele şi fiinţa iubită renăscută în „amintiri precum nişte femei bătrâne, așteptându-ne pe marginea drumului, să ne spună din nou poveştile lor” (pag. 109). 

    Volumul este unitar din punct de vedere tematic, iar poemele în vers alb, scrise fie sub formă foarte scurtă, sapienţială, fie sub forma unor pagini de jurnal cu iz romantic, se succed plăcut ochiului, ieşind ca soarele printre nori, pentru a valida prezenţa umbrelor paradiziace. Poemele sunt însoţite de mai multe desene realizate de Cristina Ioana Papadopol (fiica poetei), iar Gabriel Dîrmon, autorul copertei, contribuie şi el la frumuseţea estetică a volumului.

    Poemele nu au titluri, de unde şi lipsa cuprinsului, ceea ce creează impresia unei curgeri continue sau a unor valuri care mângâie necontenit nisipul. Gândirea poetei e inundată de puritate şi sinceritate, de împăcare cu sinele, fără să întâlnim reproşuri. Doar mici regrete cauzate de trecerea timpului („unde sunt anii care-au trecut”, pag. 20), care o determină să spună că „Sunt momente când este absolut necesar să dai frâu liber furiei. Altfel rana se adânceşte.” (pag. 115). Însă această furie, când eşti poet, înseamnă „să trăieşti anesteziat cu vise, când limbile timpului sărută încet, adânc, tăcerea din zilele întunecate…” (pag. 117). Iată, aşadar, un catharsis cu orientare introspectiv-onirică. Însă purificarea se face şi în plan cosmic-transcendental, când poeta „se dezbracă de umbră într-un vis” (pag. 45), pentru „a-şi şterge ochii în lumina acestui soare” (pag. 46). Nimic extravagant, fiindcă, spune ea, „M-a mângâiat doar gândul că nu există sfârşit” (pag. 45), simţindu-se, în lumea ei, ca o stea nemuritoare şi rece, singură în întunericul cel mai adânc.  

    Există o cale de eliberare, „Când descoperi că drumul îţi e deja stabilit”? (pag. 39) Este suficientă această reverie cu ochii deschişi, această „adiere de vânt care împinge leagănul de copil spre bila de foc cu care marea se joacă?” (pag. 68) Răspunsul, evident, se află tot în poemele acestei cărţi, dar vom păstra misterul. Un mister precum „O vrajă aruncată ca o plasă deasupra sufletului…” (pag. 69) În orice caz, cititorul va avea numai de câştigat citind acest volum de certă calitate, tocmai bun de scormonit în profunzimile fiinţei.


    26 februarie 2020, Oradea

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5