Personalitatea unui copil este asemenea unui drum care se deschide pas cu pas, construit nu doar din experiențe personale, ci și din tot ceea ce primește de la familie, școală și comunitate. Valorile și cultura sunt pietrele de temelie care dau sens și direcție acestui drum. În lipsa lor, creșterea ar fi asemenea unei clădiri fără fundație, ușor de clătinat la primul vânt mai puternic. Încă din primii ani de școală, dar și în etapele următoare, de la gimnaziu la liceu, copilul descoperă în ce lume trăiește și ce repere morale și culturale îi pot ghida alegerile. Și copiii cu cerințe educaționale speciale, chiar dacă au nevoie de o atenție sporită, se hrănesc din aceleași valori și din aceeași cultură, adaptate nevoilor lor.

În învățământul primar, elevii intră pentru prima dată în contact cu un spațiu organizat al cunoașterii. Aici, valoarea respectului prinde contur: respectul față de coleg, față de dascăl, dar și față de regulile simple care fac posibilă viața într-un colectiv. Povestea clasică spusă de învățător nu este doar o întâmplare imaginară, ci o lecție subtilă despre bine și rău, despre curaj și prietenie. Când un copil ascultă basmul lui Creangă sau povestea populară transmisă din generație în generație, el învață mai mult decât firul narațiunii – învață cum comunitatea din care face parte a prețuit mereu adevărul, bunătatea sau hărnicia. Cultura devine astfel un cadru viu în care personalitatea prinde rădăcini. Valorile nu se impun prin predici, ci prin experiențe, prin joc, prin modele. Copiii mici imită cu ușurință, iar ceea ce văd în fața lor, fie că este un învățător care ascultă cu răbdare sau un coleg care își împarte gustarea, devine un reper de viață.

Anii de gimnaziu aduc o schimbare. Copilul de altădată devine adolescent și simte nevoia să își afirme identitatea. Cultura și valorile capătă acum forme mai complexe. Lecturile obligatorii, de la „Amintiri din copilărie” până la marile opere ale literaturii universale, deschid ferestre spre alte timpuri și alte destine. În fiecare poveste descoperită, elevul găsește întrebări despre sine: ce înseamnă prietenia, ce înseamnă curajul, ce înseamnă să fii drept. Dezbaterile din clasă nu mai sunt simple conversații, ci adevărate exerciții de gândire critică. Când un elev îndrăznește să contrazică, o face pentru că valorile dialogului și libertății de exprimare au prins deja contur în personalitatea lui. Profesorii devin ghizi culturali, deschizând drumuri spre istorie, știință și artă, dar și sprijinind elevii să își construiască propriile convingeri.

La liceu, rolul valorilor și al culturii se maturizează. Adolescenții trăiesc intens nevoia de autonomie, dar în același timp caută modele solide. Participarea la evenimente culturale, implicarea în proiecte, contactul cu idei științifice și filosofice devin prilejuri prin care valorile se așază definitiv în structura personalității. În această perioadă, elevii se confruntă cu dileme morale și sociale reale, iar cultura îi ajută să nu rămână prizonieri ai prezentului imediat. Când citesc poeziile lui Eminescu sau privesc un spectacol de teatru, ei nu doar consumă artă, ci învață să își exprime emoțiile, să își contureze visurile și să își definească propria identitate. Valorile de responsabilitate, muncă, libertate și solidaritate sunt integrate acum cu maturitate. Personalitatea elevului de liceu se apropie de cea a adultului, iar cultura îi devine busolă.

Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, valorile și cultura au aceeași importanță, dar sunt transmise într-un mod adaptat. Într-o clasă incluzivă, atunci când un copil cu CES este integrat într-un joc, învață nu doar regulile respective, ci și valoarea prieteniei și a acceptării. Activitățile multisenzoriale, povestirile vizuale sau cântecele interactive devin instrumente prin care cultura și valorile sunt accesibile. Când colegii învață să își aștepte rândul sau să îl ajute pe cel care întâmpină dificultăți, întreaga clasă descoperă sensul solidarității. În acest fel, personalitatea fiecărui elev, fie el tipic sau cu CES, se dezvoltă într-un climat de respect și empatie.

Familia și comunitatea completează acest proces. Copilul aduce acasă valorile deprinse la școală și le confruntă cu cele transmise de părinți. Tradițiile locale, sărbătorile, obiceiurile dau consistență culturii și creează un sentiment de apartenență. Într-un sat în care colindele de Crăciun sunt încă vii, copilul învață valoarea continuității și a comunității. Într-un oraș mare, participarea la evenimente culturale sau vizitarea muzeelor îl face să înțeleagă deschiderea către lume. Astfel, valorile și cultura se întrepătrund, hrănind personalitatea cu rădăcini și cu aripi în același timp.

Provocările prezentului nu sunt de neglijat. Mass-media și rețelele sociale expun elevii la valori contradictorii, iar globalizarea aduce atât oportunități culturale, cât și riscuri de pierdere a identității. În fața acestor schimbări, școala are misiunea de a rămâne un reper stabil, un spațiu în care valorile fundamentale să fie cultivate constant. Copiii trebuie să învețe că libertatea se trăiește împreună cu responsabilitatea, că respectul pentru diversitate nu înseamnă abandonarea propriei identități și că progresul are sens doar atunci când este înrădăcinat în cultură.

Personalitatea elevului nu este un produs finit la finalul liceului, dar valorile și cultura interiorizate în acești ani devin fundamentul adultului de mâine. Dacă a învățat să fie empatic, responsabil, deschis la diversitate și conectat la cultura sa și la cea universală, atunci drumul său ca viitor cetățean va fi unul solid. Copiii cu CES, integrați prin valorile acceptării și prin cultura comună, vor putea contribui și ei la comunitate, demonstrând că diversitatea este o bogăție, nu un obstacol. Rolul școlii, al familiei și al comunității este, așadar, acela de a sădi semințele potrivite, care vor înflori mai târziu în personalități echilibrate și responsabile.

Astfel, povestea formării personalității elevilor este povestea unei întâlniri dintre valori și cultură, dintre ceea ce comunitatea transmite și ceea ce fiecare copil reușește să facă al său. Fiecare etapă – primar, gimnaziu, liceu, fiecărui copil cu sau fără CES – este o treaptă în această construcție complexă. Dacă societatea va ști să ofere repere clare și să valorizeze cultura autentică, atunci generațiile care cresc acum vor putea duce mai departe o lume mai bună.

Bibliografie

• Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. București: Editura Polirom.
• Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
• Cristea, S. (2016). Fundamentele științelor educației. București: Editura Didactică și Pedagogică.
• Iucu, R. (2008). Managementul clasei de elevi. Iași: Editura Polirom.
• Potolea, D., Manolescu, M., & Păun, E. (coord.). (2012). Fundamentele pedagogiei. București: Editura Polirom.
• Dewey, J. (2001). Democrație și educație. București: Editura Didactică și Pedagogică.
• Freire, P. (2010). Pedagogia celor oprimați. București: Editura Polirom.
• Fullan, M. (2016). The New Meaning of Educational Change. New York: Teachers College Press.
• Hattie, J. (2009). Visible Learning: A Synthesis of Over 800 Meta-Analyses Relating to Achievement. Routledge.
• OECD (2019). The Future of Education and Skills: Education 2030. Paris: OECD Publishing.
• UNESCO (2015). Rethinking Education: Towards a Global Common Good? Paris: UNESCO.
• Voiculescu, F. (2018). Profesorul – mentor și model. Timișoara: Editura Eurostampa.